Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

cărămidă


CĂRĂMIDĂ. O bucată de noroi sau de lut, de obicei dreptunghiulară, uscată la soare sau arsă în cuptor; cel mai obişnuit material de construcţie din lumea biblică antică. La început au fost modelate cu mâna, dar curând cărămizile au început să fie făcute („bătute") în forme dreptunghiulare, din lemn, deschise în partea superioară. Noroiul era amestecat cu nisip, paie fărâmiţate, etc., iar apoi cărămizile erau scoase din formă, puse în şiruri lungi şi lăsate să se usuce; vezi Petrie, Egyptian Architecture, 1938, p. 3-13; Lucas, Ancient Egyptian Materials and Industries 4, 1962, p. 48-50. Cărămizile purtau adesea amprenta unui sigil: în Egipt, numele faraonului sau al clădirii unde erau folosite; în Babilon, numele regelui şi o dedicare; de ex. Nebucadneţar, de la care s-au păstrat cinci sigilii diferite. Cu privire la acestea şi cu privire la tehnicile de fabricare a cărămizilor pe vremea lui Nebucadneţar, vezi R. Koldeway, Excavations at Babylon, 1914, p. 75-82 şi figurile.

Cărămizile uscate la soare au fost materialele de construcţie universale în Mesopotamia, unde cărămizile arse în cuptor erau folosite adesea pentru faţade şi pentru pavaj (cf. Geneza 11:3). În Egipt erau folosite în mod obişnuit cărămizile uscate la soare, cu excepţia clădirilor cele mai importante şi durabile (adică temple şi morminte de piatră); cărămizile arse în cuptor aproape că nu au fost cunoscute până în vremea romanilor. Erau folosite diferite forme de cimentare a cărămizilor.

Exod 5:6-19 reflectă corect procesul de fabricare a cărămizilor în Egiptul antic; paiele sau miriştea erau folosite în mod obişnuit în Dinastiile a 19-a şi a 20-a (secolele 13-12 î.Cr.), întrucât cărămizile confecţionate în felul acesta s-au dovedit mai durabile. Într-un papirus contemporan un funcţionar oficial dă un raport despre lucrătorii săi: „Ei îşi fac norma de cărămizi în fiecare zi", în timp ce un altul se plânge: „...La Qenqenento, ...nu sunt nici oameni ca să fabrice cărămizi, nici paie în împrejurimi"- cf. R. A. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954, p. 106, 185. Paiele nu sunt atât un liant, cât un agent chimic a cărui descompunere în lut eliberează un acid care (la fel ca şi acidul glutamic sau galotanic) conferă lutului o plasticitate mai mare pentru fabricarea cărămizilor. Acest efect (dar nu şi mecanismul chimic) era binecunoscut. Vezi A. A. McRae în Modern Science and Christian Faith, 1948, p. 215-219, după E. G. Acheson, Transactions of the American Ceramic Society 6, 1904, p. 31; pentru comentarii suplimentare şi bibliografie, vezi Lucas, op. cit., p. 49; vezi şi C. F. Nims, BA 13, 1950, p. 21-28. În Palestina cărămizile uscate la soare erau de asemenea un lucru obişnuit; pereţii cetăţii şi ai caselor erau făcuţi adesea din cărămizi puse pe o fundaţie de piatră.

Cu privire la „arderea tămâiei pe cărămizi" (Isaia 65:3), vezi altare din cărămizi de pământ dintr-o perioadă foarte veche la Meghido, ANEP, p. 229, fig. 729. (*ARHITECTURĂ, *ZIDURI.)

BIBLIOGRAFIE
K. A. Kitchen, „From the Brickfields of Egypt", TynB 27, 1976, p. 137-147.

K.A.K.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: