Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Cezar


CEZAR. (Din lat. caesar). Numele unei ramuri din familia aristocrată Iulia, care a căpătat o influenţă dominantă asupra Republicii romane prin triumful lui Cezar August (31 î.Cr.) şi a deţinut-o până la moartea lui Nero (68 d.Cr.). Această hegemonie (cum este numită în Luca. 3:1, în textul grec; „domnie" este un termen prea precis) a fost o combinaţie nestructurată de puteri legale şi sociale, o noutate pentru tradiţia romană, nu prin forma şi conceptul ei, ci prin faptul că a deţinut monopolul conducerii. Succesul hegemoniei a produs o reorientare atât de completă a formei de guvemământ încât atunci când familia lui Cezar s-a stins, poziţia lor a fost instituţionalizată şi numele lor a fost preluat de împăraţii care au urmat la tron.

Una dintre bazele puterii unui Cezar a fost faptul că a deţinut mai mult timp comanda unei provincii de la graniţa Imperiului roman. Iudea a făcut parte întotdeauna din această categorie şi aşa se explică apelul lui Pavel (Faptele Apostolilor 25:10-11) împotriva procuratorului, care nu ar fi fost posibil dacă guvernatorul ar fi fost un proconsul cu puteri depline, şi astfel egal cu Cezar. Tot de aici derivă şi obiceiul evreiesc de a-l numi pe Cezar „rege" (Ioan 19:12, 15). Familia dinastică era, din punctul lor de vedere, o familie monarhică. Chiar şi atunci când teoretic puterea nu era în mâinile Cezarului, este folosită aceeaşi terminologie (Faptele Apostolilor 17:7; 1 Petru 2:13, 17). Forţa tradiţiei elene de suveranitate regală asupra republicilor, redirecţionată prin jurământul universal de loialitate personală faţă de casa lui Cezar, şi asocierea cu cultul împăratului, a anulat concepţia romană limitată despre poziţia Cezarului. Rolul său quasi-monarhic a simplificat funcţia imperială a Romei. Dar cultul Cezarului a ajuns să devină o problemă chinuitoare pentru creştini (Pliny, Ep. 10. 96-97 şi poate Apocalipsa 13).

Cezarii la care se face referire în NT sunt, în evanghelii, Cezar August (Luca 2:1) şi în altă parte Tiberius, iar în Faptele Apolstolilor, Claudius (Faptele Apostolilor 11:28; 17:7; 18:2), şi în toate celelalte locuri, Nero.

BIBLIOGRAFIE
Suetonius, Lives of the Caesars; Tacitus, Analele; CAH, 10-11; F. Miliar, The Emperor in the Roman World, 1977.

E.A.J.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: