Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

diaspora


DIASPORA. Termenul „Diaspora" (gr. diaspora) sau „împrăştierea" poate desemna atât evreii răspândiţi în lumea ne-evreiască (cum este cazul în Ioan 7:35; 1 Petru 1:1) sau locurile unde locuiesc ei (cum este cazul în Iacov 1:1; Iudit 5:19).

I. Originea

Este greu să ştim cât de devreme a început împrăştierea voluntară a Israelului; există indicii că a existat o „colonie" veche la Damasc (1 Împăraţi 20:34), şi este posibil ca politica expansionistă a lui Solomon să fi dus la stabilirea unor avanposturi comerciale. Dar regii Asiriei şi ai Babilonului care au cucerit Israelul au introdus un factor nou - transplantarea forţată a unor părţi ale populaţiei în alte regiuni ale imperiului lor (2 Împăraţi 15:29; 17:6; 24:14 ş.urm.; 25:11 ş.urm.). Această politică prevedea îndepărtarea claselor care puteau furniza conducătorii fireşti ai poporului şi a meşteşugarilor. Multe dintre aceste grupuri transplantate, în special din regatul de N, probabil că şi-au pierdut identitatea naţională şi religioasă, dar comunitatea iudee din Babilon a avut o lucrare profetică importantă, a învăţat să păstreze închinarea la Dumnezeul lui Israel fără Templu sau jertfe şi a produs oameni vajnici care s-au întors să reconstruiască Ierusalimul. Totuşi, numai o parte s-a întors în timpul domniei lui Cirus; o comunitate evreiască mare şi puternică a rămas până în vremurile medievale, având o revizuire proprie a textului Talmudului.

II. Amploarea

Israeliţii din străinătate nu erau uitaţi de cei de acasă şi imaginile profetice despre intervenţia milostivă a lui Dumnezeu în vremurile de pe urmă include restaurarea fericită a „Israelului împrăştiat" (de ex. Isaia 11:12; Ţefania 3:10; cf. şi Psalmul 147:2, unde LLX traduce „diasporai lui Israel"). Zona geografică din vedeniile profeţilor este de multe ori mai mare decât imperiul Asirian sau cel Babilonian. Cu alte cuvinte, începuse deja o altă împrăştiere care probabil că a fost voluntară la început, dar întărite de refugiaţi, aşa cum arată Ieremia 43:7; 44:1. Evreii s-au stabilit m Egipt şi în ţinuturi mai depărtate şi mai puţin cunoscute. Papirusurile aramaice găsite la Elephantine (*PAPIRUSURI, *SIN) aruncă o lumină lugubră asupra comunităţilor din Egipt, cele mai îndepărtate dintre ele aflându-se la Prima Cataractă; papirusurile provin dintr-o comunitate comercială evreiască având un altar propriu şi idiosincrasie (elemente străine incluse în religia israelită).

Odată cu cuceririle lui Alexandru cel Mare a început o nouă eră a împrăştierii: un număr tot mai mare de emigranţi evrei pot fi observaţi în cele mai diverse locuri, în secolul 1 d.Cr. Filon a spus că numărul evreilor din Egipt se ridică la un milion (In Flaccum 43). Geograful Strabo, ceva mai devreme, notează numărul şi poziţia evreilor din Cirena şi adaugă: „Poporul acesta şi-a croit calea în fiecare cetate şi nu este uşor să găseşti vreun loc în lumea locuită care să nu fi primit pe acest popor şi unde să nu-şi facă simţită puterea" (citat de Josephus, Ant. 14.115, ediţia Loeb).

Există numeroase dovezi cu privire la adevărul general al estimării făcute de Strabo. Siria avea „colonii" evreieşti mari. Juster (1914) înşiră 71 de cetăţi din Asia Mică afectate de împrăştiere: nu încape îndoială că lista ar putea fi lărgită în zilele noastre. Scriitorii romani, cum a fost Horaţiu, mărturisesc într-un mod neprietenos despre prezenţa şi obiceiurile evreilor din capitală. Deja în anul 139 î.Cr. a avut loc o expulzare a evreilor din Roma: edictul menţionat în Faptele Apostolilor 18:2 a avut câteva precedente. Evreii, însă, s-au întors întotdeauna, în ciuda lipsei lor de popularitate - ascunsă prea puţin în discursurile guvernatorilor Pilat şi Galio, şi evidentă în strigătul mulţimii din Filipi (Faptele Apostolilor 16:20) şi din Efes (Faptele Apostolilor 19:34) - evreii s-au dovedit a fi un fel de excepţie universală. Exclusivitatea lor socială, tabuurile lor de neînţeles şi religia lor necompromiţătoare - toate acestea erau tolerate. Numai ei puteau fi scutiţi de jertfe „oficiale" şi de serviciu militar (întrucât ei nu mărşăluiau în ziua de Sabat). Sub stăpânirea Seleucizilor, Ptolomeilor şi romanilor - Diaspora, în ciuda opoziţiei făţişe pe care a întâmpinat-o şi în ciuda izbucnirilor sporadice de violenţă sălbatică - s-a bucurat în general de pace şi prosperitate.

Diaspora nu a fost limitată la Imperiul roman: a fost proeminentă şi în sfera de influenţă persană, aşa cum ilustrează mulţimea adunată la Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:9-11). Josephus povesteşte lucruri interesante despre evrei întreprinzători de talia lui Fra Diavolo din Parţia (Ant. 18.310 ş.urm.) şi despre convertirea şi circumcizia regelui din statul de frontieră Adiabene (Ant. 20.17 ş.urm.).


III. Trăsături caracteristice

Ciudăţeniile din Elephantine nu sunt tipice pentru iudaismul din Diaspora. Viaţa celor mai multe dintre aceste comunităţi se concentra în jurul Legii şi al sinagogii, deşi putem nota că marele preot Onias, un refugiat din familia lui Ţadoc, a stabilit un templu la Leontopolis în Egipt, în secolul al 2-lea î.Cr., pe baza textului din Isaia 19:18 ş.urm., şi a spus că majoritatea evreilor din Egipt aveau temple „contrare rânduielilor" (Ant. 13. 66). Dar prin însăşi natura lucrurilor, ei nu au putut trăi exact ca şi evreii din Palestina. Diaspora din apus trebuia să trăiască în lumea greacă şi trebuia să vorbească greceşte. Un rezultat important a fost traducerea cărţilor sfinte în greacă - Septuaginta (*TEXTE ŞI VERSIUNI). Legendele despre originea ei depun mărturie despre spiritul misionar al iudaismului elenistic. Deşi ar putea fi greşit să generalizăm situaţia din Alexandria, putem observa acolo o comunitate de evrei prosperă şi educată care a căutat să stabilească un contact intelectual cu cultura greacă avansată. Iudaismul „de-mesianizat" dar ortodox în alte privinţe, din cartea înţelepciunii şi din scrierile lui Filon sunt produse caracteristice. Există de asemenea dovezi de apologetică misionară evreiască îndreptată spre cultura greacă şi coduri de instrucţiuni pentru convertiţii dintre păgâni. Romani 2:17-24 s-ar putea să reprezinte un comentariu cu o nuanţă satiră despre felul în care iudaismul din Diaspora şi-a înţeles misiunea.

Cultura evreiască elenistică a fost fidelă legii şi naţiunii (cf. Filipeni 3:5-6 - mărturia unui evreu din Diaspora). Comunităţile plăteau taxa de o jumătate de siclu pentru Templu şi menţineau contact unele cu altele şi cu Ierusalimul (cf. Faptele Apostolilor 28:21 ş.urm.). Evreii cucernici vizitau Ierusalimul cu prilejul sărbătorilor mari atunci când aveau posibilitatea (Faptele Apostolilor 2:5 ş.urm.; 8:27) şi aveau deseori legături strânse cu ţara de origine. Dar atmosfera culturală a devenit atât de diferită încât comunităţile din Diaspora aveau propria lor sinagogă în Ierusalim (cf. Faptele Apostolilor 6:9). Este posibil ca Ştefan să fi învăţat unele dintre ideile radicale despre Templu de la iudaismul din Diaspora, înainte de convertirea sa.

În ciuda lipsei de popularitate a evreilor, este clar că iudaismul a atras cu putere mulţi ne-evrei. Închinarea simplă dar maiestuoasă înaintea unui singur Dumnezeu, etica înaltă, standardele înalte pentru viaţa de familie, i-a atras pe mulţi - inclusiv oameni de rang înalt - la sinagogi. Necesitatea circumciziei probabil că i-a împiedicat pe unii bărbaţi să devină pe deplin *prozeliţi, dar mulţi dintre ei au rămas printre ascultători ca „oameni temători de Dumnezeu". În timpul călătoriilor misionare ale lui Pavel întâlnim adesea ne-evrei în sinagogi (cf. Faptele Apostolilor 13:43 ş.urm.; 14:1; 17:4; 18:4 ş.urm.).

Un aspect mai puţin fericit al atracţiei exercitate de iudaism a fost crezul răzpândit - atestat de multe scrieri - că evreii posedă puteri magice deosebite şi cuvintele lor sacre sunt deosebit de eficiente în vrăji. Nu încape îndoială că unii evrei lipsiţi de scrupule au profitat de această reputaţie şi întâlnim un asemenea om în Faptele Apostolilor 13:6 ş.urm. De asemenea, este probabil că a existat o extremă de învăţătură iudaică sincretistă şi sectară care s-a ocupat de misterele şi de ocultul care erau atât de fascinante pentru lumea elenistică. Unele culte păgâne - cum era cultul Sabazios în Frigia - au inclus ingrediente iudaice în potpuriul lor religios exotic; dar oricât de importante ar fi acestea pentru istoria ereziilor creştine (*GNOSTICISM), există prea puţine dovezi că ele ar fi fost reprezentative şi importante în iudaismul din Diaspora, luat în ansamblu. Aşa cum este de aşteptat, studiile arheologice scot la lumină diferenţe de formă considerabile şi grade diferite de exclusivitate culturală în diferite locuri şi în diferite epoci; dar nu există nici un element care să indice că ar fi existat vreo îndoială majoră în iudaismul din Diaspora cu privire la unicitatea Dumnezeului lui Israel, cu privire la revelaţia Sa în Tora şi cu privire la poporul Său.

IV. Relaţia cu creştinismul

Influenţa Diasporei în pregătirea căii pentru Evanghelie este incontestabilă. Sinagogile au fost răspândite în cea mai mare parte a lumii cunoscute şi au fost capetele de pod pentru primii misionari. Faptele Apostolilor arată cum Pavel, care s-a numit singur apostolul Neamurilor, şi-a început de obicei lucrarea misionară prin predici în sinagogi. Aproape întotdeauna a urmat o dezbinare, majoritatea evreilor din naştere refuzând să-L recunoască pe Mesia, iar cei dintre Neamuri (adică, prozeliţii temători de Dumnezeu) L-au primit cu bucurie. Câţiva convertiţi reprezentativi, cum sunt Corneliu şi famenul etiopian, au fost mai întâi prozeliţi sau oameni temători de Dumnezeu. Este clar că oamenii temători de Dumnezeu - copii ai Diasporei - sunt un factor vital în istoria Bisericii primare. Ei au venit la credinţă cu o cunoaştere anterioară a lui Dumnezeu şi a Scripturilor şi se fereau deja de idolatrie şi de imoralitate.

LXX a îndeplinit de asemenea o slujbă misionară, dincolo de efectul său asupra Neamurilor care au venit în contact cu sinagogile: mai mulţi Părinţi ai Bisericii declară că citirea LXX a jucat un rol vital în convertirea lor.

Confuzia aparentă a unor scriitori păgâni face să fie dificil de spus dacă ei fac aluzie la iudaism sau la creştinism. Lucrul acesta se poate datora faptului că adeseori comunitatea creştină s-a născut din sânul iudaismului din Diaspora; pentru un păgân ignorant sau indiferent, atitudinea convertiţilor faţă de multe practici tradiţionale părea să fie iudaică, chiar dacă el credea poveştile de groază cu privire la canibalism şi la incendieri, care erau puse pe seama creştinilor. Pe de altă parte, influenţa iudaică asupra multor convertiţi de frunte ne ajută să explicăm de ce „iudaizarea" a fost un pericol atât de mare pentru biserica apostolică.

Este interesant că Petru şi Iacov, amândoi evrei din Palestina, se adresează creştinilor numindu-i „Diaspora" („cei împrăştiaţi") (Iacov 1:1; 1 Petru 1:1). La fel ca şi membrii din vechea împrăştiere, ei sunt „călători" acolo unde trăiesc; ei se bucură de o solidaritate care nu este cunoscută de păgâni şi ei sunt datori cu o loialitate transcendentă Ierusalimului de sus.

BIBLIOGRAFIE
J. Juster, Les Juifs dans l’Empire Romain, 1914, A. Causse, Les Dispersés d’Israel, 1929; E. Schürer, History of the Jewish People, 2, 1978; BC, 1, p. 137 ş.urm.; E. R. Goodenough, Jewish Symbols in the Greco-Roman Period, 1953-68 (relaţia cu simbolismul păgân); M. McL. Wilson, The Gnostic Problem, 1958; V. Tcherikover, Hellenistic Civilization and the Jews, 1959; H. J. Leon, The Jews of Ancient Rome, 1960; M. Grant, The Jews in the Roman World, 1973; E. M. Smallwood, The Jews under Roman Rule, 1977.

A.F.W.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: