Ghilgal

Ghilgal

  02:19    

---

GHILGAL. Numele poate însemna „cerc (de pietre)" sau „rostogolire, prăvălire", de la ebr. galal, „a rostogoli". Numele Ghilgal a fost folosit de Dumnezeu în acest ultim sens pentru a reaminti poporului Israel izbăvirea sa din Egipt, când a fost tăiat împrejur în acest loc: „Astăzi am ridicat (prăvălit) (galloti) ocara Egiptului de deasupra voastră" (Iosua 5:9).

1. Ghilgal la E de Ierihon, între Ierihon şi Iordan. Locul exact unde s-a aflat Ghilgalul din această regiune continuă să fie necunoscut. J. Muilenburg (BASOR 140, 1955, p. 11-27) sugerează un loc la N de Khirbet el-Mefjir, la vreo 2 km NE de Ierihonul din VT (Tell es-Sultan). În sprijinul acestei localizări aproximative Muilenburg aduce mărturia combinată a referinţelor din VT şi a unor scriitori de mai târziu (Josephus, Eusebius etc.), iar o excavare de încercare a scos la lumină urme din Epoca Timpurie a Fierului. J. Simons (GTT; p. 269-270, § 464) a criticat teoria lui Muilenburg pe baza faptului că Khirbet el-Mefjir este situat mai mult spre N decât spre E de Ierihon; dar aceasta nu este o obiecţie puternică deoarece Khirbet el-Mefjir este situat la fel de mult spre E ca şi spre N (vezi harta lui Muilenburg, op. cit., fig. I, p. 17).

Ghilgal a devenit baza de operaţiuni pentru Israel după trecerea Iordanului (Iosua 4:19) şi a fost centrul unei serii de evenimente din perioada cuceririi: au fost aşezate douăsprezece pietre comemorative atunci când Israel şi-a întins tabăra aici (Iosua 4:20); generaţia nouă care a crescut în pustie a fost tăiată împrejur aici; primul Paşte din Canaan a fost sărbătorit aici (Iosua 5:9-10) şi tot aici a încetat mana (Iosua 5:11-12). De la Ghilgal Iosua a condus Israelul împotriva Ierihonului (Iosua 6:11,14 ş.urm.) şi de aici a condus campania spre S (Iosua 10) după ce i-a primit pe trimişii gabaoniţi deghizaţi (Iosua 9:6); tot aici a început împărţirea teritoriilor pe seminţii (Iosua 14:6). Astfel, Ghilgal a devenit în acelaşi timp o aducere aminte a izbăvirii din Egipt dată în trecut de Dumnezeu, un simbol al victoriei prezente sub călăuzirea Lui şi a asistat la promisiunea moştenirii care urma să fie dobândită. Cu privire la tabăra de la Ghilgal şi la rolul ei în strategia lui Iosua, vezi Y. Kaufmann, The Biblical Account of the Conquest of Palestine, 1953, p. 91-97, în special 92,95 ş.urm. Kaufmann atacă de asemenea cu tărie teoriile eronate ale lui Alt şi Noth care au susţinut că Ghilgal a fost un altar vechi din istoria lui Beniamin (p. 67-69).

În anii care au urmat îngerul lui Dumnezeu s-a dus de la Ghilgal la Bochim, ca să condamne pe Israel care a uitat izbăvirea (Judecători 2:1); de aici s-a întors Ehud pentru a-l omorî pe regele Moabului şi pentru a izbăvi pe Israel (Judecători 3:19). Samuel obişnuia să viziteze Ghilgalul în circuitul său (1 Samuel 7:16); aici a fost confirmată cu jertfe de mulţumire instalarea lui Saul ca rege după înfrângerea amoniţilor (1 Samuel 11:14-15; cf. 10:8). Dar mai târziu Saul a adus o jertfă pripită (1 Samuel 13:8-14) şi tot la Ghilgal Samuel s-a despărţit pentru totdeauna de Saul după neascultarea acestuia în războiul cu amaleciţii (1 Samuel 15:12-35). După revolta eşuată a lui Absalom, tribul lui Iuda l-a primit pe David la Ghilgal (2 Samuel 19:15,40). Pe vremea lui Ahab şi Ioram, Ilie şi Elisei au trecut pe drumul acesta tocmai înainte de înălţarea lui Ilie la cer (2 Împăraţi 2:1) (deşi unii, în mod inutil, consideră că locul acesta este diferit de Ghilgalul istoric) şi tot aici Elisei a vindecat mâncarea de castraveţi sălbatici a unui grup de profeţi care s-au temut că sunt otrăviţi (2 Împăraţi 4:38).

În timpul secolului al 8-lea î.Cr., cel puţin pe vremea lui Ozia şi Ezechia, Ghilgal a devenit un centru de închinare formală şi nespirituală care, la fel ca şi închinarea de la Betel, a atras condamnarea din partea lui Amos (4:4; 5:5) şi Osea (4:15; 9:15; 12:11). Legătura dintre Betel şi Ghilgal (reflectată şi în 2 Împăraţi 2:1-2) a fost întărită prin construirea unui drum între aceste cetăţi (Muilenburg, op. cit., p. 13). În fine, Mica (6:5) reaminteşte poporului de primul rol pe care Ghilgalul l-a avut în pelerinajul lor spiritual, fiind martor la neprihănirea şi puterea mântuitoare a lui Dumnezeu, „de la Sitim la Ghilgal", adică, de dincolo de Iordan până în ţara promisă.

2. În Iosua 15:7, la graniţa de N a lui Iuda este menţionată localitatea Ghilgal, „care este în faţa suişului Adumim"; În descrierea paralelă a acestei graniţe, ca fiind graniţa de S a lui Beniamin (Iosua 18:17), apare localitatea Ghelilot. Deşi există posibilitatea, nu se ştie cu certitudine dacă acest Ghilgal/Ghelilot este acelaşi cu faimosul Ghilgal de la E de Ierihon. Dacă nu sunt identice, trebuie să fie vorba de un alt „cerc" local, mai departe spre V. Sugestii cu privire la această graniţă pot fi găsite în lucrarea lui Simons (GTT; p. 139-140, § 314, § 173, 326) care, însă, face prea multe modificări ale textului.

3. În Deuteronom 11:30 expresia „faţă în faţă cu Ghilgal" s-ar putea referi la canaaniţii care locuiau în Araba (valea Iordanului) şi nu la munţii Ebal şi Garizim. Dacă este aşa, atunci este vorba de Ghilgalul istoric, vezi 1 de mai sus. Comparaţi GTT, p. 35, § 87-88.

4. Printre duşmanii înfrânţi de Iosua apare şi regele Goimului, de lângă Ghilgal (Iosua 12:23), alături de regii din Dor şi Tirţa. Acest Ghilgal s-ar putea să fie capitala unui rege care a domnit peste o populaţie mixtă la marginea câmpiei de coastă de la Şaron; uneori s-a sugerat că ar fi situat la Jiljuliyeh, la vreo 5 km N de Afec sau la 22 km NE de coasta de la Iope.

5. Localitatea Bet Ghilgal, de unde au venit cântăreţi la dedicarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia şi Ezra, este ori faimosul Ghilgal (1. mai sus), ori o localitate neidentificată încă (Neemia 12:29).

K.A.K.