Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Doar lângă Tine (II)


Doar lângă Tine-mi aflu pacea
când totu-n jurul meu e plâns;
doar Tu îmi mângâi sfâşierea
când sufletul e-n chinuri strâns.

Doar lângă Tine-mi aflu-alinul
când geme inima amar
şi ochii-ntunecaţi de lacrimi
recapătă seninul iar.

Doar lângă Tine mi-aflu-odihnă
când marea urlă-n jurul meu,
când lupt cu-nvârtejiri cumplite
şi ceasul ispitirii-i greu.

Doar Tu-mi împrăştii norii negri
şi-nlături trăznetul cumplit
Tu-mi rupi zăvoarele de-aramă
spre locul larg şi liniştit.

Doar Tu, când Faţa Ta-mi răsare
şi glasul Tău îmi spune blând,
poţi stinge marea-mi frământare
o pace-adâncă aducând.

Doar Tu poţi linişti furtuna
şi valurile ce ne zbat
când noaptea prea de mult ne-apasă
şi sufletul ni-e prea-ncercat.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: