exodul
EXODUL. Acest eveniment
a marcat naşterea Israelului ca naţiune şi ca teocraţie, prin legământul de la
Sinai care a urmat imediat după Exod
I. Evenimentul propriu-zis
După şederea evreilor în Egipt în partea de E a Deltei
Nilului timp de 430 de ani (Exod 12:40-41), şedere care a culminat cu înrobirea
pentru muncile forţate în timpul Dinastiei a 18-a şi a 19-a, Dumnezeu l-a
însărcinat pe Moise, avându-l pe Aaron ca purtător de cuvânt, să scoată din
Egipt pe sclavii evrei, urmaşii tribali ai lui Avraam, Isaac şi Iacov, pentru a
deveni o naţiune în Palestina, ţara promisă (Exod 3-4). În ciuda ostilităţii şi
puterii vremelnice a lui faraon şi apoi în ciuda lipsei de credincioşie a
Israelului, formarea naţiunii avea să aibă loc (Iosua 24).
Ieşirea în masă a unui grup mare de supuşi dintr-un stat
important nu constituie ceva imposibil sau fără precedent în antichitate. În
ultima parte a secolului al 15-lea î.Cr. locuitorii din vreo patrusprezece
„ţări", „ţinuturi de munte" şi oraşe pare să fi părăsit locurile lor
din regatul hitit şi s-au transferat în ţara Isuwa (Prolog la tratatul lui
Suppiluliuma şi „Mattiwaza", Weidner, Politische Dokumente am
Kleinasien, 1923, p. 5), dar au fost aduşi înapoi mai târziu de puternicul
rege hitit Suppiluliuma. Încercările lui Faraon de a opri şi apoi de a recuceri
pe evrei au fost zădărnicite de intervenţia lui Dumnezeu care a dezlănţuit
împotriva lui forţele naturii în nouă plăgi şi o pedeapsă supranaturală în a
zecea plagă, iar apoi a înecat în Marea Roşie (sau Marea Trestiei) pe
urmăritorii aflaţi în care de război. Chemarea naţiunii în felul acesta este
unică şi a fost făcută cu scopul ca ei să-L slujească pe Dumnezeu şi să
împlinească un legământ făcut cu Dumnezeul lor. Nu încape îndoială că oamenii
care au fugit în Isuwa s-au considerat asupriţi, dar nu au avut o însărcinare
pozitivă sau o chemare divină pentru un destin înalt. Împreună cu Israel a
ieşit o mulţime pestriţă, amestecată în ce priveşte motivele şi originea („o
mulţime... de tot soiul". Exod 12:38, ebr. ’erebrab, echivalent cu
„persoane din clasa cea mai de jos a societăţii"). Acest grup a preferat
carne în loc de mană (Numeri 11:4; ebr. ‘asapsup, „gloată,
prostime"). Alte aspecte specifice ale Exodului sunt tratate în cadrul
altor articole, după cum urmează: Pentru data Exodului, vezi *CRONOLOGIA
VECHIULUI TESTAMENT. Pentru drumul urmat în Exod, vezi de asemenea localităţile
egiptene *TABĂRA DE LÂNGĂ MARE, *BAAL-ŢEFON, *PITOM, *RAMSES, *SUCOT, *MIGDOL,
etc., iar pentru călătoria în Sinai, *PUSTIA PRIBEGIEI, *SINAI şi locuri
individuale; *ELIM, *REFIDIM, etc. Pentru cadrul egiptean legat de asuprire şi
condiţiile din vremea Exodului, vezi *EGIPT (IV.), *MOISE şi *PLĂGILE
DIN EGIPT.
II. Exodul în istoria de mai târziu
În generaţiile de mai târziu profeţii au îndemnat în
repetate rânduri poporul Israel să se întoarcă la Dumnezeul său, iar psalmiştii
amintesc în meditaţiile lor acest Exod - harul izbăvitor al lui Dumnezeu de a
scoate poporul din robia egipteană pentru a împlini promisiunile făcute
patriarhilor, de a-L sluji pe El şi de a exemplifica adevărul Lui. Ei
considerau că marea izbăvire trebuie să fie amintită întotdeauna cu
recunoştinţă şi trebuie să aibă ca rezultat ascultarea. Pasajele care conţin
asemenea idei sunt: cărţile istorice, Judecători 6:8-9, 13; 1 Samuel 12:6, 8; 1
Împăraţi 8:51; 2 Cronici 7:22; Neemia 9:9 ş.urm.; Psalmi: Psalmul 77:14-20;
78:12-55; 80:8; 106:1-12; 114. Dintre profeţi, vezi Osea 11:1; Ieremia 7:21-24;
11:1-8; 34:13; Daniel 9:15. În NT Cristos a realizat „Exodul" final,
izbăvirea deplină (cf. Evrei 13:3 şi alte texte).
BIBLIOGRAFIE
J. J. Bimson, Redating the Exodus and the Conquest,
1978 (prezintă dovezile arheologice şi de altă natură în favoarea datării
Exodului şi Cuceririi în secolul al 15-lea î.Cr.); D. Daube, The Exodus
Pattern in the Bible, 1963; R. E. Nixon, The Exodus in the New Testament,
1963.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu