Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Lazăr din Betania


LAZĂR DIN BETANIA. Cercetătorii NT cunosc bine pe cele două surori din casa din Betania, dar nu ştiu nimic cu privire la caracterul şi temperamentul lui Lazăr. Teoria potrivit căreia poate fi identificat cu tânărul bogat nu este decât o speculaţie fantezistă. (Această teorie apare pentru prima dată într-o inserţie apocrifă între v. 34 şi 35 din Marcu 10, citată într-o scrisoare atribuită lui Clement din Alexandria; cf. M. Smith, Clement of Alexandria and a Secret Gospel of Mark, 1973) Lazăr apare în naraţiunea Evangheliei nu pentru vreo calitate strălucită a personalităţii sale, nici pentru vreo realizare răsunătoare, ci pentru simplul motiv că s-a petrecut cu el o minune uimitoare. Probabil că a fost un gen de om care nu se distingea prin nimic, un om despre care „puţini au auzit la o depărtare mai mare de 1 km de casă", şi totuşi, cu el s-a petrecut un lucru extraordinar.

Încercările laborioase de a explica sau de a contrazice minunea sunt condamnate de însăşi absurditatea lor. A crede, ca şi Renan, că ucenicii au aranjat cu Lazăr să pretindă că este mort pentru ca Isus să devină renumit prin pretinsa lui înviere din morţi, şi că Isus a fost de acord să ia parte la o asemenea înşelătorie, este un uimitor tur de forţă al scepticismului ingenios. Povestirea este interpretată cel mai firesc dacă este luată ca o relatare sobră şi convingătoare a unei întâmplări adevărate.

Prima parte din Ioan 11 pare să fie descrierea unui martor ocular la tot ce s-a întâmplat, care a fost cu Isus la E de Iordan şi care s-a mirat de ce au rămas 2 zile acolo după ce au auzit de boala lui Lazăr (v. 6), care poate de asemenea să redea afirmaţiile uimitoare ale lui Isus, cum este aceea cu privire la numărul de ore (v. 9) sau afirmaţia extraordinară din v. 25; un martor care a cunoscut distanţa exactă dintre Betania şi Ierusalim, pentru că a umblat adesea pe drumul acela (v. 18); care poate relata cuvintele rostite de Toma şi de ceilalţi ucenici (v. 8,12-16). Faptele menţionate constituie câteva dintre numeroasele indicaţii că Evanghelia a patra a fost scrisă de cineva care a văzut faptele lui Isus şi a auzit cuvintele Lui, care era familiar cu gândurile Lui, cu temerile şi dificultăţile ucenicilor, pentru că era - în mod aproape cert - unul dintre ei, unul care ne aduce informaţii directe.


Dacă autorul narează evenimentele din prima parte a capitolului cu fidelitate şi sobrietate, de ce să fie acuzat de fabulaţie când ajunge la groapa lui Lazăr? Evanghelia lui Petru, în relatarea ei fantastică a învierii lui Isus, ne arată ce poate realiza mintea inventivă a unui om, atunci când încearcă să descrie un eveniment pe care nu l-a văzut nici un ochi omenesc; pe de altă parte, sobrietatea calmă a povestirii celor întâmplate la mormântul lui Lazăr pare să arate că a fost scrisă de un om care descrie ceva ce a văzut şi descrie lucrurile întocmai cum le-a văzut. A. T. Olmstead spune că povestirea este relatată „cu toate detaliile circumstanţiale ale unui martor ocular convins. Forma este complet diferită de aceea a poveştilor literare miraculoase. La fel ca şi în cazul multor relatări găsite în surse foarte bune, istoricul nu poate face decât să repete întâmplarea, fără a căuta explicaţii psihologice sau de altă natură" (Jesus in the Light of History, 1942, p. 206).

Oare autorul unei povestiri romanţate care potrivit teoriilor sceptice avea intenţia să multiplice detaliile miraculoase, L-ar fi descris pe Isus plângând cu puţin timp înainte de a-l chema pe Lazăr din mormânt? Menţionarea lacrimilor lui Isus poate fi privită ca o confirmare indirectă a autenticităţii naraţiunii, întrucât „un om cu inimă rece sau de piatră care înviază morţii aparţine tărâmului ficţiunii" (E. W. Hengstenberg).

Se poate spune, pe bună dreptate, că lucrurile pe care nu le spune naraţiunea sunt la fel de impresionante ca şi conţinutul ei. Nu este redat nici măcar un singur cuvânt al lui Lazăr. Nu ni se spune nimic despre experienţele sale în decursul „celor patru zile" şi nu ne este dată nici o revelaţie cu privire la condiţiile de viaţă din lumea cealaltă.

S-au pus întrebări cu privire la relaţia dintre acest Lazăr şi cel din Luca 16:19 ş.urm., care nu a fost readus din morţi la viaţă; afirmaţia din Ioan 12:10 ş.urm. conform căreia marii preoţi au complotat omorârea lui Lazăr pentru că mulţi au crezut în Isus din cauza lui, poate ilustra adevărul afirmaţiei din Luca 16:31: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi".

BIBLIOGRAFIE
J. N. Sanders, „Those whom Jesus loved", NTS 1, 1954-5, p. 29-41.

A.R.
F.F.B.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: