Şeba (1)
ŞEBA.
1. O cetate (ebr. seba’ ) în
teritoriul atribuit lui Simeon din Palestina de S lângă Beer-Şeba şi Molada
(Iosua 19:2; TM la 1 Cronici 4:28 o omite în lista paralelă, însă LXX o redă
prin „Sama"). Septuaginta conţine „Samaa" în MS B (vezi Iosua 15:26)
şi „Sabee" în MS A.S. Cohen (IDB, 4 p. 311) sugerează că Şeba
(„şapte") a fost numită după cei şapte miei cu care Avraama făcut legământ
cu Abimelec (Geneza 21:28-29) şi s-ar puteasă fi fost o parte mai veche din
Beer-Şeba.
2. Un om din tribul lui Beniamn (seba’)
care s-a răsculat fără succes împotriva lui David fără succes după moartea lui
Absalom (2 Samuel 20:1-2, 6-7, 10, 21-22).
3. Un conducător (seba’) al
tribului lui Gad (1 Cronici 5:13).
4. Un urmaş (seba’) al lui
Cuş prin Raama (Geneza 10:7; 1 Cronici 1:9); fratele lui *Dedan.
5. Un urmaş (seba’) al lui
Sem prin Ioctan (Geneza 10:28; 1 Cronici 1:22).
6. Fiul lui Iocşan (seba’)
şi nepotul lui Avraam şi Chetura (Geneza 25:3; 1 Cronici 1:32); fratele lui
Dedan.
7. Ţara (seba’) a cărei
împărătesc (*ŞEBA, ÎMPĂRĂTEASA DIN) l-a vizitat pe Solomon (1 Împăraţi 10:1
ş.urm.; 2 Cronici 9:1 ş.urm.) a fost după toate probabilităţile locul unde
locuiau sabeenii în SV Arabiei. J.A. Montgomery (ICC, Kings, 1951, p.
215 ş.urm.) susţine că sabaenii mai erau încă în N Arabiei prin secolul al
10-lea î.Cr. cu toate că ei controlau rutele de comerţ din S Arabiei. Pe de
altă parte, J. Bright (History of Israel, 1972, p. 211), deşi recunoaşte
că sabeenii erau iniţial nomazi, care se deplasau cu ajutorul cămilelor, afirmă
cu o mai mare probabilitate, că pe vremea lui Solomon ei s-au aşezat în partea
de E a actualului Yemen. Acelaşi lucru îl susţine şi G.W. Van Beek, IDB, 4, p.
145.
Relaţia dintre sabeeni şi cele trei Şebe menţionate
în Geneza nu este de loc limpede. S-ar putea ca acestea să fie nişte triburi
distincte, însă similarităţile dintre grupuri sunt uimitoare: fiii lui Raema
(Geneza 10:7, hamiţii, au aceleaşi nume ca şi nepoţii lui Avraam - Şeba şi
Dedan (25:3); atât Cuş, hamitul (10:7), cât şi Ioctan, semitul, au urmaşi
numiţi Şeba şi Havila (10:28-29). Tabelul *Naţiunilor din Geneza 10 pare să
reflecte atât originea semitică a sabeenilor precum şi faptul că ei s-au aşezat
în apropierea grupurilor hamitice, adică a egiptenilor şi a etiopienilor.
Într-adevăr, cultura clasică abisiniană este o dovadă a îmbinării elementelor
hamitice cu cele semitice, şi a rolului important pe care l-au avut arabii din
S care au traversat strâmtoarea Bab al-Mandeb ca şi negustori şi colonişti în
formarea acestei culturi.
Când se vorbeşte în VT despre oamenii din Şeba, ei
sunt cel mai frecvent menţionaţi ca şi negustori sau invadatori (Iov 1:15, cu
toate că E. Dhorme, în Job, E.T. 1967, p. xxv, identifică aici Şeba cu o
porţiune de lângă Tema şi Dedan, nişte oaze situate mai mult la N de ţara de
baştină a sabeenilor). Aur (1 Împăraţi 10:2, Psalmul 72:15; Isaia 60:6), tămâie
(Isaia 60:6; Ieremia 6:20), condimente şi bijuterii (1 Împăraţi 10:2; Ezechiel
27:22) au fost aduse pe pieţele din N în caravanele lor (Iov 6:19). Fiind nişte
oportunişti în negoţ, ei s-au ocupat şi de negoţul cu sclavi, după cum găsim în
Ioel 3:8 (unde LXX foloseşte termenii „în captivitate" referitor la
„sabeeni"). Se pare că această activitate intensivă de negustorie i-a dus
pe sabeeni în Arabia de N unde ei au fondat colonii în diverse oaze din acel
ţinut. Acestea serveau ca şi baze pentru caravane şi probabil că le dădeau
coloniştilor un oarecare control asupra regiunii de N. O mărturie a relaţiilor
dintre Şeba şi Canaan se găseşte pe o ştampilă imprimată într-o piesă de lut
din S Arabiei, (cca. sec. al 9-lea î.Cr.) dezgropată la Betel (BASOR 151, 1958,
p. 9-16).
Ca şi cel mai proeminent dintre statele arabe (care
includ Hadramaut, Ma in şi Qataban) din timpul primei jumătăţi a mileniului
întâi î.Cr., Şeba a fost condusă de mucaribi, regi-preoţi, care
supravegheau atât treburile politice cât şi închinarea politeistă la zeii
soarelui, lunii şi stelelor. Explorările conduse de Universitatea din Louvain
cu H. St. J. Philby (1951-1952) şi de către American Foundation for the Study
of Man (1950-3) au dezvăluit câteva mostre remarcabile ale artei şi
arhitecturii sabeene, mai ales în templul zeului lunii la Marib, capitala, care
datează din secolul al 7-lea î.Cr., precum şi ecluzele cioplite în rocă la
barajul de la Marib (cca. sec. al 6-lea î.Cr.).
BIBLIOGRAFIE
R. L. Bowen, Jr. şi F. P. Albright, Archaeological
Discoveries in South Arabia, 1958; GTT; S. Moscati, Ancient Semitic
Civilizations, 1957, p. 181-194; G. Tyckmans, Les religions arabes
preislamiques, 1951; J. Ryckmans, L’institution monarchique en Arabie
méridionale avant l’Islam, 1951; G. W.Van Beek în BA 15, 1952, p. 2-18;
ibid., „South Arabian History and Archaeology", în G. E. Wright (ed.), The
Bible and the Near East, 1961; A. K. Irvine în POTT, p. 299 ş.urm..
D.A.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu