Şeol
ŞEOL. Acest cuvânt este folosit în VT
cu referire la locuinţa morţilor. Derivarea cuvântului ebr. se’ol este
neclară. S-au propus două teorii de bază.
a. Unii au sugerat că derivă
dintr-o formă slabă a rădăcinii s‘l, de la care derivă cuvintele care se
referă la o mină goală (Isaia 40:12) şi o cale goală (între viţele de vie,
Numeri 22:24). În ebr. post-biblică, sa’al înseamnă „adâncul"
mării. Dacă această derivaţie este corectă, sensul original ar fi locul cel
gol, sau, mai probabil, locul adânc.
b. Mai mulţi erudiţi susţin în
prezent părerea că termenul derivă de la rădăcina s l care înseamnă
„întreabă" sau „cercetează". În acest caz, se poate ca în original
termenul să fi desemnat un loc de cercetări, unde se primeau oracole. Rădăcina
fi este folosită în mod frecvent în VT cu privire la oracole, însă cu siguranţă
aceasta nu este o părere împărtăşită pe larg cu privire la semnificaţia
concepţiei lui Şeol. Există o legătură de gândire cu această rădăcină în
personificarea lui Şeol ca fiind un monstru mare, nesăţios (Isaia 5:14, cf.
Habacuc 2:5, etc.). Delitzsch (Commentary on Isaia 5:14) credea că un
cuvânt asir. echivalent cu acesta a fost găsit în sualu, însă Jensen şi
alţii au disputat existenţa acestui cuvânt (vezi Transactions of the Society
of Biblical Archaeology 8, 1885, p. 269).
Semnificaţia termenului Şeol oscilează între
conceptul de mormânt, de lume subterană la cel de stare de moarte. În tot
Orientul Apropiat din antichitate, precum şi în alte părţi, cei morţi erau
imaginaţi ca existând într-un ţinut subteran cunoscut în bab. sub denumirea de aralu
şi în ugar. ‘eres, „pământ". Dar în timp ce aceste ţinuturi erau
conduse de zeii lor proprii, domnitorul din Şeol era Iahve.
Şeolul era sub suprafaţa pământului (Ezechiel
31:15, 17; Psalmul 86:13), un loc al prafului (Iov 17:16), al întunericului
(Iov 10:21), al liniştei (Psalmul 94:17) şi al uitării (Psalmul 88:12). Uneori
unele caracteristici ale vieţii de pe pământ sunt imaginate ca fiind continuate
în Şeol (Isaia 14:9; Ezechiel 32:27), însă acest loc este mereu un loc de
slăbiciune şi tristeţe.
În unele pasaje, Şeol are un aspect represiv (de. ex. Psalmul 49:13-14) şi destinarea prematură pentru Şeol este o formă de judecată. VT priveşte viaţa pământească ca pe o arenă pe care se poate desfăşura activitatea în slujba lui Iahve; acesta este locul unde se poate primi cuvântul Lui, unde I se pot oferi jertfe, şi unde pot fi experimentate intervenţiile Lui. De aceea, a fi în Şeol înseamnă a fi scos din mâna Lui (Psalmul 88:3-5). Totuşi, Iahve este prezent şi în Şeol (Psalmul 139:8) şi este în stare să izbăvească pe cei de acolo (Psalmul 16:10).
Unii au văzut în cuvinte ca şi ‘abaddon,
„distrugere" (Iov 31:12; 26:6; 28:22; Psalmul 88:11; Proverbe 15:11;
27:20), în sahat, „prăpastie" şi uneori „corupţie" (E.F.
Sutcliffe, The Old Testament and the Future Life, 1946, p. 39 ş.urm.;
Iov 33:24; Psalmul 16:10; Ezechiel 28:8, etc.) iar în bor,
„prăpastie" (Psalmul 30:3; Ezechiel 31:14), un loc de pedeapsă în Şeol.
Însă nici un pasaj care conţine aceste cuvinte, care nu reclamă această
interpretare, şi ideea nu este formulată în mod explicit în VT. Aceste cuvinte
sunt mai bine considerate ca sinonime ale termenului Şeol, cu care de multe ori
apar în paralel.
În literatura iudaică mai târzie întâlnim diviziuni
în Şeol pentru cei răi şi pentru cei neprihăniţi, în care fiecăruia îi este dat
să guste anticipare a destinului său final (Enoh 22:1-14). Această idee
pare să stea la baza imaginii pildei cu Lazăr şi bogatul din Luca 16:19-31.
Termenul grec hades folosit în acest pasaj reprezintă lumea de dedesupt,
sau locuinţa morţilor. În literatura clasică, în LXX acest termen este aproape
de fiecare dată tradus cu se’ol, iar în NT, Pesh. îl redă prin seyul.
Termenul, de aceea, este echivalentul Nou Testamental cu Şeol. Este folosit în
legătură cu moartea lui Cristos în Faptele Apostolilor 2:27, 31, care citează
Psalmul 16:10. În Matei 16:18, Cristos spune că porţile lui Hades (cf. Isaia
38:10; Psalmul 9:13; 107:18) nu vor birui biserica Lui. După cum porţile unei
cetăţi sunt esenţiale pentru rezistenţa ei, semnificaţia aici este probabil
puterea morţii. Fraza „adus în Hades" din Matei 11:23 este cel mai bine
înţeleasă, din punct de vedere metaforic, referitor la adâncimile ruşinii. În
Apocalipsa, Cristos ţine cheile morţii şi ale lui Hades (1:18). Puterea lor
(6:8) este nimicită şi ele sunt aruncate în iazul de foc (20:13-14).
BIBLIOGRAFIE
R. H. Charles, A Critical History of the
Doctrine of a Future Life, 1913; A. Heidel, The Gilgamesh Epic and OT
Parallels, 1946, p. 137-223; N. J. Tromp, Primitive Conceptions of Death
and the Nether World in the OT, 1969; H. Bietenhard, în NIDNTT 2, p.
205-210.
D.K.I.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu