cartea lui Amos
CARTEA LUI AMOS
I. Cuprinsul
În general, textul ebraic al profeţiei lui Amos a fost
păstrat foarte bine. În afară de aceasta, ordinea din scrierile sale face
posibil să împărţim cartea în secţiuni care nu sunt artificiale. Cartea poate
fi împărţită în patru părţi.
a. 1:1-2:16. După o introducere simplă
(1:1 ş.urm.) în care Amos ne spune cine este, unde a profeţit şi de unde are
autoritatea de a predica, el vesteşte judecata asupra popoarelor învecinate
(1:3-2:3), asupra ţării sale natale, Iuda, şi asupra Samariei (2:4-16).
Judecata vine asupra popoarelor păgâne datorită păcatului lor împotriva
omenirii, datorită violării standardelor din conştiinţă care-i fac pe oameni să
fie oameni; Iuda şi Israel sunt judecate pentru că s-au abătut de la revelaţia
divină (2:4,11-12), abatere care a avut ca rezultat decăderea morală şi socială.
b. 3:1-6:14. Fiecare cuvântare din seria
de cuvântări din această secţiune este introdusă cu o formulă precisă (3:1;
4:1; 5:1; 6:1). Accentul este pus aici pe privilegiile Samariei, dar
păcătoşenia naţiunii a schimbat privilegiul într-un temei pe care Amos îşi
bazează doctrina judecăţii. Privilegiul atrage pedeapsa asupra poporului lui
Dumnezeu şi de aceea Amos insistă asupra faptului că statutul nu-i mântuieşte
(3:1-2) şi că „ziua Domnului" va aduce întuneric şi nu lumina aşteptată
(5:16-20).
c. 7:1-9:10. Urmează o serie de cinci
vedenii ale judecăţii, şi în fiecare dintre ele judecata este prezentată
printr-un simbol: lăcustele (7:1-3), focul (7:4-6), o cumpănă (7:7-9), coşul cu
poame coapte (8:1-14) şi un sanctuar atacat (9:1-10). În 7:10-17 Amos prezintă
împuternicirea pe care o are de a vorbi poporului lui Dumnezeu.
d. 9:11-15. Un epilog care descrie
restaurarea regatului lui David.
II. Autorul şi data scrierii
Nu se cunoaşte nimic cu privire la Amos din alte surse în
afara scrierilor sale. El a fost originar din Tecoa (1:1; cf. 2 Samuel 14:2; 2
Cronici 11:6), la vreo 16 km S de Ierusalim. Locurile din jur erau acoperite de
păşuni pentru turme, şi chemarea lui Amos a fost să îngrijească turmele (1:1).
În afară de aceasta, el cultiva smochine (*POMI, Sicamor) Amos 7:14.
Semnificaţia acestei informaţii este că Amos nu a fost pregătit ca profet; până
atunci el nu s-a considerat pe sine profet, nici nu a fost educat în şcoli
profetice (7:14 ş.urm.). Din 1:1 ştim că el a trăit în timpul domniei lui Ozia,
regele lui Iuda (779-740 î.Cr.) şi a lui Ieroboam II, regele Samariei (783-743
î.Cr.). Ozia şi Ieroboam II au domnit în paralel timp de 36 de ani (779-743).
Nu cunoaştem data cutremurului de pământ (1:1) şi de aceea putem plasa în timp
propovăduirea lui Amos numai pe baza indicaţiilor generale. Nivelul de
prosperitate şi siguranţă de care se pare că s-a bucurat Israel ar putea indica
o dată pe la jumătatea domniei lui Ieroboam, cca. 760 î.Cr.
III. Circumstanţele
Lucrarea şi mesajul oricărui profet evreu erau intim legate
de condiţiile în care au trăit oamenii cărora le-a propovăduit şi cartea lui
Amos nu face excepţie în privinţa aceasta.
a. Condiţiile sociale şi politice. Cu peste 40 de ani înainte de propovăduirea lui Amos,
Asiria a zdrobit Siria, vecinul de la N al Samariei. Lucrul acesta i-a permis
lui Ieroboam II să-şi extindă graniţele (2 Împăraţi 14:25) şi să întărească
comerţul care a dus la formarea în Samaria a unei clase puternice de negustori.
Din nefericire, bogăţia Samariei nu a fost distribuită uniform. Bogăţia a rămas
în mâinile prinţilor negustori, care au cheltuit bogăţiile acumulate ca să-şi
îmbunătăţească propriul lor standard de viaţă (3:10, 12, 15; 6:4) şi au
neglijat complet ţărănimea, care până atunci a constituit punctul forte al
economiei Samariei. Au început să apară în Samaria simptomele evidente ale unei
societăţi bolnave din punct de vedere moral. În zilele lui Amos asuprirea
săracilor de către cei bogaţi era un lucru obişnuit (2:6 ş.urm.), la fel ca şi
indiferenţa nemiloasă a bogaţilor faţă de suferinţa celor flămânzi (6:3-6).
Dreptatea era cumpărată cu bani (2:6; 8:6). În timp de secetă (4:7-9), săracii
puteau merge numai la cămătari (5:11 ş.urm; 8:4-6), la care erau obligaţi să
amaneteze pământul şi chiar persoana lor.
b. Starea religiei.
Condiţiile sociale din Samaria au afectat obiceiurile religioase. Religia nu a
fost neglijată, ci a fost pervertită. Au fost menţinute ritualurile (4:4
ş.urm.) la locurile naţionale de închinare (5:5), dar închinarea mergea mână în
mână cu idolatria şi imoralitatea. Departe de a fi plăcută lui Iahve, această
închinare a atras judecata Lui (3:14; 7:9; 9:1- 4); nu a redus nelegiuirea, ci
a înmulţit-o (4:4). Dumnezeu nu trebuia căutat la locaşurile naţionale de
închinăciune (5:4 ş.urm.) deoarece El nu putea accepta închinăciunea de acolo
(5:21-23); poporul mergea după alţi zei (8:14). În afară de aceasta,
ceremoniile bogate şi jertfele scumpe erau oferite pe socoteala săracilor (2:8;
5:11).
IV. Amos şi sistemul jertfelor
Amos cunoştea tradiţiile istorice (2:9 ş.urm.; 3:1, 13;
4:11; 5:6,25; 7:16), religioase (4:4 ş.urm.; 5:22; 8:5) şi legale (2:8; cf.
Exod 22:26; Amos 8:5; cf. Levitic 19:35; Amos 2:4; cf. Deuteronom 17:19) ale
naţiunii sale. Aceasta ne ajută să creăm cadrul pentru înţelegerea atitudinii
sale aparent oştile faţă de religia pe care a văzut-o în jurul lui şi în
special pentru înţelegerea respingerii sistemului jertfelor, despre care a spus
că este lipsit de autorizaţia divină (5:25). La fel ca în alte versete pe
această temă din scrierile profeţilor pre-exilici (cf. Isaia 1:10; 15; Ieremia
7:21 ş.urm.; Osea 6:6; Mica 6:7 ş.urm.), ceea ce avem aici nu este o condamnare
a codului jertfelor ca atare, ci a modului în care se făcea abuz de el în
vremea aceea (*PROFEŢIE). Dacă ar fi citit orice parte din Pentateuch, oamenii
din zilele lui Amos ar fi primit învăţături despre tradiţiile patriarhale şi
mozaice potrivit cărora jertfele au făcut parte întotdeauna din religia
poporului lui Dumnezeu şi că El a primit jertfele. Ţinând cont de faptul că în
5:25 Amos nu face o afirmaţie ci pune o întrebare retorică, un singur răspuns
este posibil: un răspuns afirmativ imediat. Textul evreiesc sugerează că Amos
nu şi-a îndreptat întrebarea spre instituţia jertfelor ci spre proeminenţa care
le era acordată în vremea a ceea: „Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de
mâncare...?" Sensul care se potriveşte în contextul scrierii lui Amos
este: „Oare a fost aceasta suma totală a religiei voastre atunci, aşa cum este
acum?" V. 22-23 şi v. 24 sunt alternative doar în aparenţă - aceasta este
o modalitate biblică frecvent folosită pentru a pune accent pe prioritatea
cuvenită în diferite lucruri, (de ex. Proverbe 8:10a, 10b; Luca 14:26); în
esenţă aceste versete sunt un apel la restabilirea unui echilibru corect, ca în
legea lui Moise, în care jertfele sunt o modalitate divină de ştergere a
greşelilor unui popor dornic să trăiască o viaţă de supunere etică faţă de
Legea lui Dumnezeu.
V. Mesajul profetului
a. Concepţia lui Amos despre Dumnezeu
este de importanţă fundamentală pentru înţelegerea mesajului său către Samaria.
Domnul este Creatorul lumii (4:13) dar El continuă să fie activ în prezent ca
Susţinătorul ei. El cheamă ziua şi noaptea şi El stăpâneşte valurile mării
(5:8; 9:6). El hotăreşte dacă va fi foamete (4:6-11) sau belşug (9:13). În
lumina acestei cunoaşteri a Dumnezeului creaţiei nu este necesar să respingem
versetele 4:13; 5:8-9; 9:5-6, ca fiind adăugiri ulterioare. Ele nu sunt
afirmaţii premature din punct de vedere teologic şi nici nu sunt greşit plasate
în context: fiecare dintre ele face o legătură între pronunţarea anterioară a
judecăţii şi înţelegerea clară a naturii şi puterii divine. Domnul stăpâneşte
de asemenea destinele naţiunilor. El pune frâu unei naţiuni (1:5), ridică pe
una (6:14) şi doboară pe alta (2:9). El stăpâneşte împărţirea lor (9:7). Prin
urmare, El este Judecătorul lor (1:3-2:3) atunci când ele încalcă legile Lui
morale.
b. Mesajul lui Amos trădează, aşa cum
este firesc, un interes special pentru Israel. Într-un sens special, a fost
voia lui Iahve să aleagă Israelul pentru a face un legământ cu el (3:2). Prin
slujitorii Săi El le-a făcut cunoscută voia Sa (2:11; 3:7). Dar aceste
privilegii mari atrag după sine o responsabilitate mare pentru Israel;
neacceptarea acesteia atrage asupra poporului judecăţi mult mai aspre decât
cele care cad asupra popoarelor păgâne. Când Israel a încălcat legile lui Iahve
(2:4) nu le mai rămânea decât să aştepte cu frică judecata Lui (4:12).
c. Amos a avut grijă să declare că o lege
încălcată prin nelegiuire nu poate fi restaurată doar prin ritualuri, sărbători
sau jertfe. De fapt, Iahve stătea deja la altar şi era gata să-l lovească
(9:1-4). Ritualul cel mai pompos era o urâciune pentru El, câtă vreme era
oferit de un popor care nu avea nici o intenţie să se ridice la înălţimea
standardelor etice expuse în legile Lui sfinte. O asemenea religie ceremonială
şi rituală nu avea nimic de a face cu moralitatea şi lucrul acesta era urât de
Iahve (5:21 ş.urm.).
d. Afirmaţiile de mai sus arată că
preocuparea principală a lui Amos a fost să ceară de la poporul Domnului
neprihănire, în Numele Domnului (5:24). Amos a considerat că neprihănirea era
cel mai important atribut moral al naturii divine. Orice încălcare a legii
morale, fie din partea naţiunilor păgâne (1:3-2:3), fie din partea Israelului
(2:4-16), era o insultă la adresa naturii lui Dumnezeu şi, prin urmare, era o
provocare la adresa justiţiei divine. Dacă Iahve este drept, atunci
nedreptatea, necinstea şi imoralitatea nu pot fi tolerate de El şi trebuie să
primească o plată aspră de la El.
e. Dar judecata nu a constituit cuvântul
final al lui Amos pentru Samaria (5:4). De fapt, el încheie cu promisiunea unei
zile mai luminoase pentru Samaria (9:11-15). Ar trebui să ne opunem celor care
consideră că aceste versete nu-i aparţin lui Amos. Nu este deloc nepotrivit ca
un om din Iuda să proclame speranţa davidică şi nu este nepotrivit pentru Amos
(în ciuda accentului pe care-l pune pe judecată) să încoroneze sentinţa
negativa despre pierderea finală (7:1-6) cu o afirmaţie pozitivă despre gloria
finală.
BIBLIOGRAFIE
W. R. Harper, A Critical and Exegetical Commentary on
Amos and Hosea, 1910; S. R. Driver, Joel and Amos, 1915; R. M.
Gwynn, The Book of Amos, 1927; R. S. Cripps, A Critical and
Exegetical Commentary on the Book of Amos, 1929; E. A. Edghill, The Book
of Amos, 1914; J. Marsh, Amos and Micah, 1959; J. L. Mays, Amos,
1969; J. A. Motyer, NBCR „Amos", 1970; idem, The Day of the
Lion, The Message of Amos, 1974; H. W. Wolff, Amos the Prophet,
1973; R. Gordis, „The Composition and Structure of Amos", HTR 33,
1940, p. 239-251; H. H. Rowley, „Was Amos a Nabi?" Eissfelt
Festschrift, 1947; J. D. Watts, Vision and Prophecy in Amos, 1958; E.
Hammershaimb, The Book of Amos, 1970.
J.G.S.S.T.
J.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu