Creta
CRETA. O insulă
muntoasă din Mediterana, orientată transversal pe extremitatea sudică a Mării
Egee. Are o lungime de circa 250 km şi lăţimea variază de la 56 km la 11 km. În
VT nu este menţionată pe nume, dar probabil *Cheretiţii, care formau o parte
din garda personală a lui David, au venit de aici, iar numele *Caftor probabil
că se referă la insulă şi la ţinutul de coastă învecinat care s-a aflat sub
stăpânirea sa în mileniul al 2-lea î.Cr. În NT cretanii (Kretes) sunt
menţionaţi printre cei prezenţi la Rusalii (Faptele Apostolilor 2:11), iar mai
târziu insula (Krete) este amintită în relatarea călătoriei lui Pavel
spre Roma (Faptele Apostolilor 27:7-13, 21). Corabia lui a trecut pe lângă
Salmone la E şi a ancorat într-un port numit Limanuri Bune, în apropiere de
Lasea, în centrul coastei de S, iar Pavel i-a sfătuit să ierneze acolo.
Sugestia lui, însă, nu a fost primită. Corabia a pornit ca să navigheze în
apropierea coastei până la Phoenix, în SV, care era un loc mai bun de iernat;
dar s-a iscat un vânt puternic şi i-a împins în larg, ducându-i în cele din
urmă la Malta. După întemniţarea sa la Roma este evident că Pavel a vizitat din
nou Creta, deoarece l-a lăsat acolo pe *Tit ca să continue lucrarea. Descrierea
din Tit 1:12, care nu-i flatează deloc pe cretani, este un citat din Epimenides
din Creta (citat de asemenea în Faptele Apostolilor 17:28a).
Cunoştinţele noastre despre istoria insulei provin mai ales
din arheologie. Au existat aşezări neolitice în mileniul al 3-lea şi al 4-lea
î.Cr., dar civilizaţia a început să înflorească abia în Epoca Bronzului.
Centrul acesteia a fost Cnosos, o localitate unde Sir Arthur Evans a făcut
excavaţii în decurs de mai mulţi ani. Prima parte a Epocii Bronzului (Perioada
Minoică Veche I-III, cca. 2600-2000 î.Cr.) a fost o perioadă de expansiune
comercială treptată care a continuat până la mijlocul Epocii Bronzului
(Perioada Minoică Medie I-III, cca. 2000-1600 î.Cr.). În această perioadă era
folosit scrisul (pe tăbliţe de lut sau de aramă), mai întâi sub forma unei
scrieri pictografice (cca. 2000-1650 î.Cr.) şi apoi într-o formă simplificată,
cunoscută sub numele de scriere Liniară A (cca. 1750-1450 î.Cr.). Nici una
dintre aceste scrieri nu a fost descifrată cu certitudine (sugestia lui C. H.
Gordon că scrierea Liniară A a fost folosită pentru a scrie în limba acadiană
nu a fost acceptată pe larg).
Apogeul civilizaţiei cretane a fost atins în ultima parte a Epocii Bronzului (Perioadă Minoică Târzie I(-II), cca. 1600-1400 î.Cr.). Scrierea Liniară A a continuat să fie folosită în cursul acestei perioade, dar la Cnosos a apărut o a treia scriere - cunoscută sub numele de scrierea Liniară B (Perioada Minoică Târzie II, cunoscută numai la Cnosos). Această scriere a fost descifrată în 1953 de către M. Ventris şi s-a observat că este o formă arhaică a limbii greceşti (miceniană), indicând că Perioada Minoică Târzie II de la Cnosos a fost datorată unei enclave de invadatori care vorbeau limba greacă. Tăbliţe similare au fost descoperite la Micene şi Pylos, în Grecia continentală, unde scrierea a continuat să fie folosită şi după declinul civilizaţiei Minoice, un declin care a fost accelerat de distrugerea violentă, probabil de către piraţi, a majorităţii cetăţilor din Creta, în jurul anului 1400 î.Cr. Acest declin a continuat în ultimele faze ale Epocii Bronzului (Perioada Minoică Târzie III, cca. 1400-1125 î.Cr.). Către sfârşitul acestei perioade grecii dorieni au ajuns pe insulă şi au introdus Epoca Fierului.
O serie de descoperiri din Egipt şi din locuri cum sunt Ras
Shamra (cf. numele regelui krt în tăbilţe cuneiforme), Byblos şi Atchana
(Alalah) în Siria, arată că comerţul cretan s-a extins în partea de V a Asiei
în perioada Minoică Medie II (primul sfert al mileniului al 2-lea) şi din
vremea aceea au început mişcările populare, în care *filistenii au jucat un rol
important şi care au culminat cu invazia „Oamenilor Mării" în secolul al
14-lea. În tot timpul Epocii Fierului insula a fost împărţită între mai multe
oraşe-state care s-au luptat între ele, până când insula a fost cucerită de
Roma în anul 67 î.Cr.
BIBLIOGRAFIE
J. D. S. Pendlebury, The Archaeology of Crete, 1939;
R. W. Hutchinson, Prehistoric Crete, 1962; H. J. Kantor, The Aegean
and the Orient in the Second Millenium BC, 1947; J. Chadwick, The
Decipherment of Linear B, 1958; A. Hopkins, Crete: Its Past, Present and
People, 1978; C. H. Gordon, HUCA 26, 1955, p. 43-108; JNES 17, 1958, p.
245-255.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu