promisiune
PROMISIUNE. În ebraica VT
nu există nici un termen special pentru conceptul sau pentru actul promisiunii.
Acolo unde în traducerile moderne ni se spune că cineva a promis ceva, limba
ebraică nu spune decât că acea persoană a spus sau a vorbit (‘amar, dabar)
anumite cuvinte cu privire la viitor. În NT, termenul specific, epangelia,
apare - mai ales în Faptele Apostolilor, Galateni, Romani şi Evrei.
O promisiune este un cuvânt care se îndreaptă spre
timpuri neîmplinite. El o ia înaintea celui care l-a rostit şi a celui pentru
care a fost rostit, ca să-i facă să se întâlnească din nou în viitor. O
promisiune poate fi o asigurare că o acţiune va continua sau că va începe în
viitor, în beneficiul cuiva: „Voi fi cu voi", „Cei care plâng vor fi
mângâiaţi", „Dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ni le va ierta".
Poate să fie prevestirea unui eveniment care va avea loc în viitor: „După ce
vei scoate poporul din Egipt, veţi sluji pe Domnul pe muntele acesta". De
aceea, studiul promisiunilor biblice trebuie să ia în considerare mai mult
decât simpla apariţie a cuvântului în traducerile moderne. (Vezi de asemenea,
*CUVÂNT, *PROROCIE, *LEGĂMÂNT şi *JURĂMINTE). O promisiune este însoţită
deseori de un jurământ (Exod 6:8; Deuteronom 9:5; Evrei 6:13 ş.urm.).
Ceea ce a spus Dumnezeu cu gura Lui poate să şi
împlinească cu mâinile Lui, căci cuvântul Lui nu se întoarce la El fără rod.
Spre deosebire de oameni şi de idolii păgânilor, El cunoaşte şi conduce
viitorul (1 Împăraţi 8:15, 24; Isaia 41:4, 26; 43:12, 19, etc.; Romani 4:21;
cf. Pascal, Pensees, 693). În cărţile istorice găsim în repetate rânduri, ca un
model, promisiunea divină şi împlinirea ei în istorie (G. von Rad, Studies
in Deuteronomy, 1953, p. 74 ), şi acest model exprimă acest adevăr.
Punctul de convergenţă a promisiunilor VT (făcute lui Avraam, Moise, David şi părinţii din vechime prin proroci) este Isus Cristos. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt confirmate în El, şi prin El afirmate de Biserică în „Amin"-ul închinării ei (2 Corinteni 1:20). Citatele din VT şi aluziile din naraţiunile evangheliilor indică această împlinire. Cântarea Mariei şi Benedicţiunea conţin cuvinte de bucurie că Dumnezeu Şi-a ţinut cuvântul. Cuvântul promis S-a făcut trup. Noul legământ a fost inaugurat - după „promisiunea mai bună" despre care a vestit Ieremia (Ieremia 31; Evrei 8:6-13). Isus este chezaşul (Evrei 7:22), iar Duhul Sfânt este arvuna promisiunii (Efeseni 1:13-14).
În aşteptarea promisiunii revenirii lui Cristos, a
cerurilor noi şi a pământului cel nou (2 Petru 3:4,9,13), Biserica porneşte
înainte în lucrarea misionară, având siguranţa că El este prezent (Matei 28:20)
şi cu vestea că „promisiunea Tatălui" - Duhul Sfânt (după Ioel 2:28) -
este dată în Isus Cristos evreilor şi păgânilor, împlinindu-se, în felul acesta,
promisiunea făcută lui Avraam cu privire la binecuvântarea universală de care
vor beneficia urmaşii lui. Promisiunea este legată de credinţă şi este
disponibilă tuturor celor care, având o credinţă ca a lui Avraam, devin „copii
ai făgăduinţei" (Galateni 3; Romani 4; 9). (*ESCATOLOGIE, *SCRIPTURĂ.)
BIBLIOGRAFIE
G.K. Chesterton, A Defence of Rash Vows,
1901; J. Jeremias, Jesus’ Promise to the Nations, E.T. 1958; W.G.
Kümmel, Promise and Fulfilment, E.T. 1961; F.F. Bruce (ed.), Promise
and Fulfilment: Essays presented to S.H. Hooke, 1963; J. Moltmann, Theology
of Hope, E.T. 1967; J. Bright, Covenant and Promise, 1977; J.
Schniewind şi G. Friedrich, epangelto, etc., TDNT 2, p. 576-586; E.
Hoffmann, NIDNTT 3, p. 68-74.
J.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu