prorociţă (proorociţă)
PROROCIŢĂ (PROOROCIŢĂ). (În ebr. nebi’a;
gr. prophetis). Peste tot în Noul şi Vechiul Testament, denumirea de
„prorociţă" este folosită pentru femei care erau „proroci" la fel de
general ca şi pentru aceeaşi slujbă îndeplinită de bărbaţi.
Prorociţele nominalizare concret sunt: Miriam, sora
lui Moise, care a condus cântarea de biruinţă sărbătorind eliberarea Israelului
din Egipt (Exod 15:20); Debora, soţia lui Lapidot „o mamă în Israel"
(Judecători 5:7), care a fost consultată ca un judecător inter-tribal
(Judecători 4:4); Hulda, soţia păzitorului veşmintelor împărăteşti, care a
proclamat voia lui Dumezeu în faţa lui Iosia după ce a fost descoperită Cartea
Legii (2 Împăraţi 22:14); Noadia, care alături de alţi proroci a încercat să-l
intimideze pe Neemia (Neemia 6:14); şi Ana, care L-a slăvit pe Dumnezeu în
Templu atunci când a fost adus Copilul Isus (Luca 2:36 ş.urm.).
Soţia lui Isaia este numită „prorociţă" (Isaia
8:3), probabil pentru că era soţia prorocului. Cele patru fiice nemăritate ale
lui Filip au prorocit în Cezarea (Faptele Apostolilor 21:9). În Biserica
primară, aşa cum indică corespondenţa apostolului Pavel cu biserica din Corint,
darul *prorociei a fost exercitat de mai mulţi creştini atât bărbaţi cât şi
femei (cf. 1 Corinteni 11:4 ş.urm.). Acest fapt era în concordată cu prezicerea
din Ioel 2:28 („fiii şi fetele voastre vor proroci"), care s-a împlinit în
ziua de Rusalii (Faptele Apostolilor 2:16 ş.urm.).
Au existat în Israel prorocite mincinoase la fel ca
şi proroci mincinoşi (cf. Ezechiel 13:17). În Noul Testament o notorietate
deloc de invidiat o are „Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă"
(Apocalipsa 2:20).
M.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu