Ierusalim, cetatea mea
Ierusalim, cetatea mea
tot sufletu-mi suspină:
Când oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra
să cânt în mântuirea ta
pe marea cristalină?
Ierusalim, sfânt dor nestins
ce dulce va fi-n tine
când lungul zbucium va fi-nvins
când Ţelul drag va fi atins
iar plânsul şters, uitat şi stins
şi zările senine.
O, Rai cu ziduri de topaz
iubirea mea te cheamă
cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az’
strigându-ţi: ia-mă, ia-mă!
O, pân-atunci Ierusalim
trimite-ne din tine
arvuna harului sublim
pe care-l cerem şi dorim
biruitori să moştenim
comorile-ţi divine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu