Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Se afișează postările cu eticheta Traian Dorz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Traian Dorz. Afișați toate postările

Fiul meu, ascultă-mi gândul


Fiul meu, ascultă-mi gândul
care nu ţi-l pot tot spune:
— alipeşte-te de Domnul
strânge-te de rugăciune!

Vezi în ochii mei dorinţa
care nu ţi-o pot tot spune:
— caută mai aprins pe Domnul
mergi mai mult spre rugăciune.

Simte-n sufletul meu grija
care nu ţi-o pot tot spune:
— nu te obosi de Domnul
nu slăbi din rugăciune.

Caută-n teama mea-ntrebarea
care nu ţi-o pot tot spune:
— Nu mergi cumva fără Domnul
şi nu fugi de rugăciune?

Lasă-mi fiul meu odihna
care nu ţi-o pot nici spune:
— să te ştiu lipit de Domnul
şi-nsoţit de rugăciune.

Fă să mor cu bucuria
ce nu-i grai s-o poată spune:
— Că te ştiu deplin cu Domnul
şi sfinţit de rugăciune.

Fiul meu iubit


Fiul meu iubit, din câte
bune-ndemnuri eu ţi-am spus
cel mai cald din toate-mi este:
predă-ţi viaţa lui Isus!

Căci de-ţi vei preda viaţa
lui, urmându-I credincios
toate, toate celelalte
ţi le va-mplini Cristos.

Dintre sfintele-adevăruri
cel ce-mi este mai presus
şi doresc să-l ştii într-una-i:
predă-ţi viaţa lui Isus.

Dintre paşii către care
ţi-am vrut sufletul condus
cel dintâi şi cel din urmă-i:
predă-ţi viaţa lui Isus.

Dintre toate cele câte
le-ai în viaţa ta de-adus,
cel dintâi îndemn al meu e:
predă-ţi viaţa lui Isus!

Nu te teme de primejdii
nici de răi şi nici de-apus
hotărât, deplin şi-ntr-una
predă-ţi viaţa lui Isus.

Fiul meu iubit ascultă-mi
dorul meu cel mai presus
rugămintea cea din urmă:
predă-ţi viaţa lui Isus.

Fiu pierdut


Fiu pierdut pornit pe calea desfătărilor deşarte,
tu ţi-ai părăsit pe Tatăl în durerea cea mai mare
şi-acum rătăceşti în rele, mai departe, mai departe
pe cărările pierdute, robul poftei pierzătoare.

Fiu pierdut pe drumuri triste de păcate şi de rele
ţi-ai prădat întreg avutul în beţii şi desfrânare
şi-acum gol, flămând şi singur mai departe stai în ele
să paşti porcii stricăciunii, adâncindu-te-n pierzare.

Fiu pierdut ce pieri în tina ucigaşelor păcate
Tatăl Sfânt de-atunci aşteaptă iar acasă să te-ntorci
o, de-ai asculta chemarea-I, El e bun şi-ţi iartă toate
însă vino, vin’ acasă, lasă turma rea de porci.

Fiu pierdut în negrul haos al căderii şi pieirii
lângă tine e cărarea sfântă ce la Cruce suie
o, apucă azi pe dânsa, s-afli taina mântuirii
şi iertarea de păcate prin Isus Cristos, din cuie.

O, tu nici nu ştii sărmane fiu pierdut pe căi amare
ce comori de har şi pace sunt în jertfa răstignirii
vino, gustă din dulceaţa sfântului cuvânt “iertare”
ca şi care n-a fost altul în viaţa omenirii.

Pentru tine S-a dat morţii Fiul slavei minunate
ca să-ţi facă la viaţă drum pe care să te-ntorci
vino, fiu pierdut, la Tatăl — El e bun şi-ţi iartă toate,
vin-acasă, vino astăzi! — lasă turma rea de porci!...

Fiţi voioşi...


Fiţi voioşi, fiţi voioşi totdeauna
lăudându-L pe Domnul mereu,
de ne-ncredem puternic în Domnul
nu ne-nvinge nicicând nici un greu.

Nu-i furtună să clatine Stânca
cea pe care suntem noi zidiţi,
fiţi voioşi, noi suntem totdeauna
de Isus, de Isus ocrotiţi.

Fiţi voioşi chiar şi-atunci când necazul
şi-ncercarea în voi va lovi,
mai frumoasă-i cântarea cu lacrimi,
mai ceresc e răbdând a zâmbi.

Fiţi voioşi că-n curând pe vecie
veţi uita c-aţi mai plâns pe pământ,
fiţi voioşi că-n curând cerul slavei
răsuna-va şi de-al vostru cânt!

Fiinţa mea întreagă


Fiinţa mea întreagă Te-aşteaptă ca pe-un vânt
s-o umpli dintr-o dată cu freamăt şi cu cânt.

Simţirea mea aşteaptă fiorul Tău ceresc
căci fără el Isuse sunt gol şi lâncezesc.

Cuvântul meu aşteaptă pecetea Ta de har
căci fără ea întreagă mi-e truda în zadar.

Cântarea mea aşteaptă a Tale adieri
căci altfel n-am nici aripi, nici flăcări nici puteri.

Privirea mea aşteaptă s-o-nseninezi curat
căci fără Tine totul mi-e trist şi-ntunecat.

— Dar cum s-aprinde duhul când vine-al Tău fior
ce tremur mi-e-n cuvinte când Tu eşti harul lor.

Ce dulce mi-e cântarea când Tu eşti al ei miez
ce limpede lumina când Tu mi-o-nseninezi.

Şi-n ce trăiri slăvite înalţi fiinţa mea
când Tu te-nduri o clipă să mi Te-atingi de ea.

Fiindcă Te urmăm


Fiindcă Te urmăm Isuse
avem şi noi de suferit,
răstignitorii Tăi şi nouă
ne-adună spini necontenit!

Ades ni-e inima rănită
şi sufletul ni-e-nsângerat,
ei n-aleg cuiele şi spinii
nici milă n-au de cel curat!

Ajută-i Tu pe-ai Tăi, Isuse,
să poată ne-ncetat răbda
iar de s-ar cere şi-a lor moarte
să moară, dar sub crucea Ta.

Fii larg la inimă...


Fii larg la inimă şi darnic
fă binele cu pas tăcut
că n-ai făcut, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea
îndreaptă-te când eşti mustrat,
că nu asculţi, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme
oriunde te-ar chema Isus
că nu te-ai dus, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte
oricât de-adânc ai fi brăzdat
că n-ai răbdat, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit
că n-ai iubit, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat
că n-ai iertat, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut,
că n-ai crezut, vei plânge-odată
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

Fii binecuvântată


Fii binecuvântată ziua
din care Tatăl îndurat
m-a-mbrăţişat pe totdeauna
pierdutul fiu, pe veci aflat.

Fii binecuvântată ziua
din care m-am întors, aflând
şi haina nouă şi ospăţul
din Casa Tatălui Preablând.

Fii binecuvântată ziua
din care către cer întind,
prin lacrimi, braţele credinţei
cu care ştiu c-am să-l cuprind.

Fii binecuvântată ziua
ce mă îndemni s-alerg mereu
şi să mă lupt s-ajung cununa
ce mi-o păstrează Domnul meu.

Fii binecuvântat Isuse!


Fii binecuvântat Isuse,
în veci fii binecuvântat
căci ai lucrat în viaţa noastră
în chip atât de minunat.

Eram căzuţi în făr’delege
mergeam din ce în ce mai jos
— Tu ne-ai scăpat şi-abia acuma
vedem din ce adânc ne-ai scos.

Din văi de chin şi de tristeţe
mereu în jurul Tău ne-adui
noi Te urmăm — şi-abia acuma
vedem pe ce ’nălţimi ne sui.

Abia acum gustăm dulceaţa
şi harul noii Tale vieţi
când Tu ne porţi din slavă-n slava
atâtor mii de frumuseţi.

O, când ne-mpărtăşeşti în Tine
de-un har atât de minunat
cântăm plângând de bucurie
— Isus fii binecuvântat!

Fie-ţi timpul


Fie-ţi timpul ca un munte
urcă-l drept şi până sus,
căci ajuns în vârf cu bine
te va-ncununa Isus.

Fie-ţi timpul ca o apă
socotindu-l trecător,
fiecare clipă-a vieţii
s-o străbaţi cum eşti dator.

Fie-ţi timpul ca un aur
strâns şi împărţit avar
nici fărâma cea mai mică
nu ţi-o cheltui-n zadar.

Fie-ţi timpul ca unealta
care-o porţi mai cu folos
tot ce scoţi din el să-ţi fie
ca făcut pentru Cristos.

Fie-ţi timpul ca o cale
către unde mergi pe veci,
strânge tot ce-ţi vrei Acolo
de pe unde nu mai treci.

Dac-aşa-ţi va fi tot timpul
pas cu pas şi rost cu rost
o să-l ai ca veşnic aur
când va fi cum n-ar fi fost.

Fiecare despărţire


Fiecare despărţire
de-o fiinţă ce-ai iubit
este-un strop de nimicire
ţi-este-o parte din sfârşit

Fiecare strâns de gene
este-un văl peste lumini
— Teama veşnicei gheene
să te facă să suspini.

Fiecare-apus de soare
este-o-nştiinţare iar: —
poate pentru-a ta sculare
mâine n-am să mai răsar...

Fiecare seară este
o chemare spre mormânt
— Poate, fără nici o veste
să te prăbuşeasc-un vânt.

Fiecare suferinţă
este-un sfânt îndemn de Sus
spre-a-L chema cu pocăinţă
şi cu lacrimi pe Isus.

Fiecare, fiecare
să te facă să te temi
— După înc-o amânare —
că-n zadar ai să-L mai chemi.

Fericită-i părtăşia


Fericită-i părtăşia prin Cuvânt cu Dumnezeu
ea-i viaţa şi puterea cui rămâne-n ea mereu.

Fericită-i părtăşia prin iubire cu Cristos
ea-i comoara şi rodirea sufletului credincios.

Fericită-i părtăşia prin cântări cu Duhul Sfânt
ea e taina bucuriei şi-nfrăţirii pe pământ.

Fericită-i părtăşia rugăciunii dintre fraţi
prin ea toţi sunt totdeauna întăriţi şi mângâiaţi.

Fericita părtăşie, Doamne, să ne-o dai am vrea
că nu-i har nici bucurie, nici putere fără ea.

Fericita mea Nădejde


Fericita mea Nădejde
dulce Domnul meu iubit
ce ’nălţimi, ce slăvi, ce haruri
vieţii mele-ai dezvelit!...

Ce oceane de lumină
ce-adâncimi de har măreţ,
ce trăiri necunoscute,
ce nespuse frumuseţi,

Ce de ceruri necuprinse,
ce întinse mări de sori
ce de feţe-a fericirii
ce de noi şi noi comori,

Ce necunoscute alte
proaspete şi-adânci minuni
strălucind în mii de raze
curcubee şi cununi...

— Cine-s eu Stăpâne-al Slavei
cerului mai sus de Rai
să mă-nvredinceşti de-atâta
fericire câtă-mi dai!

Căci mi-ai dat şi-mi dai cât Doamne
nici cu gândul nu socot
şi, răpit, privind spre Tine
doar să plâng — atât mai pot.

Fericit cel ce plăteşte


Fericit cel ce plăteşte
datoriile acum,
duhul lui uşor porneşte
şi nimic nu-l ţine-n drum.

Fericit cel ce-şi aruncă
rădăcina rea în foc,
ascultarea de poruncă
i-e uşoară-n orice loc.

Fericit cel ce priveşte
cu dispreţ al lumii dor,
cu cât duhu-i se sfinţeşte
are zborul mai uşor.

Fericit acel ce are
doar pe Unul Dumnezeu
lui nimic nu-i spre pierzare
şi nimica nu-i prea greu.

Fericit acel ce merge
liniştit după Cristos
lacrimile-i El le şterge
muncii El îi dă folos.

Fericit acel ce are
ţintă numai pe Isus,
drumul lui e numai soare
slava lui e numai Sus.

Fericit apostol al iubirii


Fericit apostol al iubirii
care-n seara Cinei ţi-ai culcat
capul trist cu drag şi duioşie
pe Pieptul cel mai sfânt şi mai curat.

Oare ce-ai putut să simţi atuncea
că apoi oricât ai mai trăit
numai despre Veşnica Iubire
şi despre Adevăr ai mai vorbit?

În străfundurile vieţii tale
oare ce izvor s-a deşteptat
că de-atunci de mii de ani tot curge
şi nici pân-astăzi încă n-a secat?

Ce foc tainic oare-a fost acela
care inima atunci ţi-a-ncins
că de-atunci, de mii de ani tot arde
şi nici pân-astăzi încă nu s-a stins?

Ce povară-ai dus de-atunci în suflet
de ţi-au fost într-una ochii grei
de-ai purtat cereasca strălucire
de Adevăr şi de Iubire-n ei?

Fericită-i inima ce arde
de-al Iubirii şi Iertării jar,
duhul cel pe care Adevărul
îl nalţă-n caldul armoniei har.

Rezemat pe Pieptul Mântuirii
stând unit cu-al Dragostei Izvor
nesecată-i liniştea rodirii
mereu, mereu datoare tuturor.

Fericit apostol al iubirii
ce puţini ştiu harul cel slăvit
ce-a făcut din Cina cea de Taină
Izvorul tău Etern şi Fericit.

Fericire


O, drag Cuvânt cu chip fierbinte,
atât de-ades şi cald rostit,
ce rar într-adevăr pe lume
eşti tu gustat şi-mpărtăşit!

Ce uriaş tribut de lacrimi
şi jertfe trebuie să dea
sărmana inimă-omenească
flămândă după faţa ta.

O, fericire-adânc râvnită
de-atâţia oameni pe pământ,
ce mulţi aşteaptă cu ulciorul
vieţii la izvoru-ţi sfânt!

Dar vai izvorul tău e-un picur
aşa de-ncet şi-atât de rar
că mulţi aşteaptă viaţa-ntreagă
un strop din tine, în zadar.

O, câţi se-nghesuie spre tine
călcând pe alţii şi lovind
nădăjduiesc să te ajungă furând,
vânzând şi-ademenind.

Dar preţul scump al mântuirii
şi-al păcii conştiinţei lor,
nu-ţi poate cumpăni comoara...
Şi veşnic fără tine mor.

Scump dar ceresc, o, fericire,
tu eşti a celor blânzi şi buni,
ce de la Dumnezeu te-aşteaptă
ca dar smeritei rugăciuni;

Dar şi mai mult tu eşti al celor
ce-au renunţat la tine-aici,
ca să te poată da la alţii
ce sunt mai părăsiţi şi mici.

Ferice-i a vorbi


Ferice-i a vorbi Cuvântul
puternic şi curat, la mulţi,
ferice-i când l-ascultă alţii
dar mai ferice-i tu s-asculţi.

Ferice-i a primi iubirea
căci ea e aurul din rai
ferice-i s-o aduni într-una
dar mai ferice-i tu s-o dai.

Ferice-i când primeşti vreun bine
atunci când mai în lipsă eşti
ferice-i da, dar mai ferice
când tu spre alţii-l dăruieşti.

Ferice-i când te-ajută altul
în locul strâmt şi-n ceasul greu,
dar mai ferice-i când tu însuţi
pe alţii cauţi s-ajuţi mereu.

Ferice-i fapta dărniciei
ferice-i binele primit
ferice-i când îl face-oricine
dar când faci tu, mai fericit.

Dar şi mai fericit când plata
i-o ocoleşti aici mereu
căci neprimind nimic prin oameni
plăti-ţi-va totul Dumnezeu.

Fecioară înţeleaptă


Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă
ce treaz-aştepţi într-una pe Mirele slăvit
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă
iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele
frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită
lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia
dar suflet alb păstrează-ţi nădejdea neclintită
căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară
rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară
aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.

Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă
în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă
cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toţi? — O, nu-i nimica! — tu rabdă şi veghează;
Plângi mult? — e grea vegherea, El ştie tu cât plângi.
Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează
şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

Răsare faţa dulce a Celui care vine
iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat,
— Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!

Fă-ţi timp!


În trecerea grăbită prin lume către veci
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând,

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
fă-ţi timp s-auzi ce-ţi spune o floare, un cocor,

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
fă-ţi timp, pe-un munte, seara, stând singur, să te rogi,

Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini,

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi voios,
fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Cristos,

Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
fă-ţi timp — căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,

Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic
fă-ţi timp — căci viaţa trece şi când nu faci nimic!

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
fă-ţi timp... căci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi
comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

Făclie pentru paşii mei


Făclie pentru paşii mei
lumină pe-a mea cale
şi candelă în noapte mi-e
Cuvântul Cărţii Tale.

Ajută-mi Doamne zi de zi
neclătinat să pot păzi
cu dragoste pân-la mormânt
Cuvântul Tău Cel Sfânt.

Putere-n rugăciunea mea
alinu-n plâns fierbinte
şi scutul meu e-n lupta grea
Cuvântul Cărţii Sfinte.

Înflăcărare-n glasul meu
credinţei mele zale,
iubirii mele-i foc mereu
Cuvântul Cărţii Tale.

Nădejde dulce-n moartea mea
răsplata mea ’nainte
şi pacea veşnic voi avea
Cuvântul Cărţii Sfinte.

Cele mai citite articole: