"Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele" - 2 Timotei 4:13

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Isuse, pentru Tine…


Isuse, pentru Tine plâng,
mă dor a Tale chinuri
şi-atât de multe-amaruri strâng
în sute de suspinuri.

Şi pentru-a Ta iubire cânt
când sufletu-mi îţi spune
fiorul care, nu-i cuvânt
să poată să-l adune!

Isuse pentru Tine-nfrunt
priviri de ură pline,
dar nici în chinul cel mai crunt
nu mă despart de Tine!

Aş da pentru iubirea Ta
de-ar fi să mi se ceară,
lumina mea, viaţa mea
curată, de fecioară...

Dau darul ce mi-l ceri întreg,
dau vălul şi cununa,
singurătatea o aleg
de-mi ceri, pe totdeauna!

Dau lacrimile câte pot
din ochi să-mi mai izvoară
iubirea toată, dorul tot
şi viaţa de fecioară.

Ajută-mi dac-ar fi să mor,
să pot întotdeauna, —
crezând, chiar dacă-n ura lor
mi-ar spune toţi “nebuna”...

Şi de-ar fi-oricât să mai trăiesc
să-Ţi pot urma povaţa,
de dragul Tău să biruiesc
şi moartea şi viaţa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: