Isus iubit
Isus iubit, a nostră tinereţe
sub Crucea Ta ca jertfă Ţi-am adus
din strălucirea Sfintei Tale feţe
Tu-mbrac-o-n slava zărilor de sus.
E singurul dar ce-Ţi putem aduce
în schimbu-atâtor veci de frumuseţi
ce ne-ai gătit prin Jertfa de pe Cruce
în cerul nesfârşitei tinereţi.
Condu-ne Tu pe drumuri de lumină
spre culmi cereşti de har să năzuim
şi-aprinde-n noi dorinţa Ta divină
din slăvi în slăvi spre Tine să păşim.
În ochi ne dă lumina fericirii
în piept puteri de jertfă să ne-adui
în duh şi-n glas chemările iubirii
şi-apoi în lumea urii să ne pui; —
Te vom mărturisi la-ntreaga lume
cu-avânt şi cu curaj nebiruit
muri-vom pentru dulcele Tău Nume
tot fericiţi precum am şi trăit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu