apostolul Ioan
APOSTOLUL IOAN.
Informaţiile noastre despre Ioan provin din două surse: NT şi scrierile
patristice.
I. Dovezi din Noul Testament
a. În evanghelii
Ioan a fost fiul lui Zebedei, probabil fiul mai tânăr,
deoarece este menţionat întotdeauna după fratele său Iacov, cu excepţia
Evangheliei după Luca şi a Faptelor Apostolilor. Luca dă ordinea Petru, Ioan şi
Iacov probabil pentru că în zilele de început ale bisericii Ioan a fost asociat
îndeaproape cu Petru (Luca 8:51; 9:28; Faptele Apostolilor 1:13). Din Marcu
16:1 şi Matei 27:56 se deduce să numele mamei lui Ioan a fost Salome, deoarece
ni se spune că a treia femeie care le-a însoţit pe cele două Marii este numită
„Salome" de către Marcu şi „mama fiilor lui Zebedei" de către Matei.
Salome este considerată de obicei că a fost soră cu Maria, mama lui Isus,
deoarece în Ioan 19:25 ni se spune că lângă cruce au sunt patru femei: cele
două Marii menţionate de Marcu şi Matei, mama lui Isus şi sora mamei Lui. Dacă
această identificare este corectă, Ioan a fost verişor cu Isus, din partea
mamei. Părinţii lui se pare că au fost înstăriţi, deoarece tatăl său, care era
pescar, avea „slujitori plătiţi" (Marcu 1:20); de asemenea, Salome a fost
una dintre femeile „care-L ajutau cu ce aveau" (Luca 8:3; Marcu 15:40).
Ioan a fost identificat adesea cu ucenicul nenumit al lui Ioan Botezătorul
care, împreună cu Andrei, a fost îndrumat de către Ioan Botezătorul spre Isus,
Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:35-37); dacă în Ioan 1:41 citim protos, este
posibil ca Andrei să fi fost primul care l-a adus pe fratele său Simon la Isus,
şi ca ucenicul nenumit (Ioan) să-l fi adus apoi pe fratele său Iacov. Totuşi,
lucrul acesta nu este cert, întrucât există mai multe variante ale textului
(vezi TNTC). După chemarea ulterioară a lui Isus de a-şi lăsa tatăl şi plasele
de pescuit (Marcu 1:19-20), Iacov şi Ioan au fost porecliţi de El Boanerges,
„fiii tunetului" (Marcu 3:17), probabil pentru că erau galileeni exaltaţi
şi impulsivi, al căror zel era nedisciplinat şi uneori era îndreptat în
direcţii greşite (Luca 9:49). Acest aspect al caracterului lor este arătat în
izbucnirea lor după ce un sat de samariteni a refuzat să-I permită
învăţătorului să treacă pe la ei (Luca 9:54). În afară de aceasta, se pare că
ambiţia lor personală nu a fost temperată de o înţelegere corectă a naturii
Împărăţiei Lui; acest egoism persistent, împreună cu dorinţa lor de a suferi
pentru Isus, fără să le pese de ei înşişi, este ilustrată în cererea lor
(încurajată de mama lor Matei 20:20) ca să li se permită să ocupe poziţii
privilegiate atunci când Isus avea să instaureze Împărăţia Sa (Marcu 10:37).
În trei ocazii importante din lucrarea pământeană a lui
Isus, Ioan este menţionat alături de fratele său Iacov şi de Simon Petru,
ceilalţi apostoli nefiind prezenţi: învierea fiicei lui Iair (Marcu 5:37),
schimbarea la faţă (Marcu 9:2) şi în grădina Ghetsimani (Marcu 14:33); potrivit
lui Luca, Petru şi Ioan au fost cei doi ucenici trimişi de Isus să facă
pregătiri pentru ultima masă de Paşte (Luca 22:8).
Ioan nu este menţionat pe nume în Evanghelia a Patra (deşi
fiii lui Zebedei sunt menţionaţi în 21:2), dar el este aproape cu certitudine
ucenicul numit „ucenicul pe care-l iubea Isus", care şi-a pus capul pe
pieptul lui Isus la Cina cea de taină (13:23), şi căruia Isus i-a încredinţat-o
pe mama Sa înainte de a muri (19:26-27); ucenicul care a alergat împreună cu
Petru la mormânt în dimineaţa primului Paşte şi a fost cel dintâi care a
înţeles semnificaţia deplină a pânzei cu care fusese înfăşurat trupul lui Isus,
şi care erau neatinse şi fără ca trupul Lui să fie în ele (20:2, 8); ucenicul
care a fost prezent atunci când Cristosul înviat S-a arătat la şapte dintre
ucenicii Săi la Marea Tiberiadei. În relatarea ultimului incident din cap. 21
este sprijinită tradiţia de mai târziu potrivit căreia Ioan a trăit până la
adânci bătrâneţi (21:23). Dovada din Ioan 21:24 cu privire la faptul că Ioan
este autorul Evangheliei poate primi interpretări diferite (vezi TNTC).
b. În Faptele Apostolilor
Potrivit primelor naraţiuni din Fapte, Ioan împreună cu
Petru, cu care a rămas asociat îndeaproape, a trebuit să sufere greul
ostilităţii iudeilor faţă de biserica creştină primară (Faptele Apostolilor
4:13; 5:33, 40). Amândoi ucenicii au dat dovadă de o îndrăzneală în vorbire şi
în acţiune, care a uimit autorităţile iudaice, care îi priveau ca „oameni
neînvăţaţi şi de rând" (Faptele Apostolilor 4:13). Se pare că Ioan a
continuat timp de mai mulţi ani să aibă un rol de conducere în biserica din
Ierusalim. Împreună cu Petru - având mandatul celorlalţi apostoli - şi-a pus
mâinile peste samaritenii care fuseseră convertiri prin propovăduirea lui Filip
(Faptele Apostolilor 8:14); el a putut fi descris ca un „stâlp" redutabil
al bisericii din Ierusalim atunci când biserica a fost vizitată de Pavel la
vreo 14 ani după convertirea sa (Galateni 2:9). Nu ştim când a părăsit Ioan
Ierusalimul şi nici unde s-a dus de acolo. Dacă presupunem că el este
vizionarul cărţii Apocalipsei, probabil că el era la Efes atunci când a fost
exilat pe Patmos „din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei
lui Isus" (Apocalipsa 1:9), deşi data acestui exil este incertă. Ioan nu
este menţionat în altă parte în NT, deşi unii cred că el se referă la sine ca „bătrânul"
în 2 Ioan 1 şi 3 Ioan 1.
II. Dovezi din scrierile patristice
Există oarecare dovezi târzii şi probabil nedemne de crezare
care susţin că apostolul Ioan a murit ca martir tânăr, la începutul carierei
sale, probabil în aceeaşi vreme când fratele său Iacov a fost omorât de Irod
(Faptele Apostolilor 12:2). Un cronicar din secolul al 9-lea, George
Hamartolos, reproduce - aşa cum putem vedea - o afirmaţie conţinută în istoria
lui Filip din Side (cca. 450), un fragment relevant care a fost descoperit de
Boor an 1889 şi care afirmă că Papias, episcopul de la Hierapolis de la
mijlocul secolului al 2-lea, în a doua sa carte de Expuneri, a susţinut că
amândoi fiii lui Zebedei au murit de moarte violentă, împlinind prezicerea
Domnului (Marcu 10:39). Deşi unii cercetători acceptă această mărturie ca fiind
autentică, majoritatea al consideră pe Filip de Side ca un martor nedemn de
încredere cu privire la Papias şi sunt impresionaţi de lipsa oricărei referiri
în scrierile lui Eusebiu la o martirizare timpurie a lui Ioan, cât şi de faptul
că nu se menţionează nimic în Faptele Apostolilor, dacă amândoi fiii lui
Ierusalim au suferit de fapt în acelaşi fel şi în aproximativ aceeaşi vreme.
Este adevărat că oarecare sprijin pentru afirmaţia lui Filip de Side pare să provină
dintr-o martiriolgie siriacă scrisă prin 400 d.Cr., în care ziua de 27
decembrie este ziua lui „Ioan şi Iacov, apostolii de la Ierusalim" - de
asemenea, un calendar al bisericii din Cartagina, datat în 505 d.Cr., care în
dreptul aceleiaşi zile scrie: „Ioan Botezătorul şi Iacov, apostolul, pe care
i-a omorât Irod" - cei care acceptă această dovadă susţin că, întrucât
Ioan Botezătorul este comemorat în acest calendar la 24 iunie, este probabil că
pe 27 decembrie s-a făcut o greşeală şi ar trebui citit „Ioan, apostolul".
Totuşi, ne îndoim că martiriologia siriacă ar păstra o tradiţie antică
independentă de biserica de limbă greacă; de asemenea, faptul că cei doi fraţi
sunt comemoraţi în aceeaşi zi nu înseamnă că au fost comemoraţi pentru că au
fost omorâţi ca martiri în aceeaşi zi. De asemenea, referirea la faptul că fiii
lui Zebedei aveau să „bea paharul" şi că aveau „să fie botezaţi cu botezul
lui Cristos", nu înseamnă în mod necesar că amândoi erau destinaţi să aibă
ca sfârşit o moarte violentă.
Împotriva acestei tradiţii a cărei atestare este parţială şi
neconvingătoare poate fi prezentată o tradiţie mult mai puternică, reflectată
de Polycrates, episcopul de Efes (190 d.Cr.) care spune că Ioan „care s-a
aplecat pe pieptul Domnului", după ce a fost „un martor şi un
învăţător" (observaţi ordinea cuvintelor), „a adormit la Efes".
Potrivit lui Irenaeus, Efesul este locul unde Ioan „a scos" Evanghelia şi
i-a înfruntat pe eretici, refuzând să stea sub acelaşi acoperiş cu Cerinthus,
„duşmanul adevărului"; la Efes el a trăit „până în zilele lui
Traian", care a domnit între 98-117 d.Cr. Jeronim repetă de asemenea
tradiţia potrivit căreia Ioan a rămas în Efes până la adânci bătrâneţi şi spune
că atunci când Ioan era purtat la întrunirile creştinilor, el obişnuia să
repete mereu: „Copilaşilor, iubiţi-vă unii pe alţii". Singura dovadă care
ar părea să contrazică această tradiţie cu privire la faptul că apostolul Ioan
a locuit la Efes este o dovadă negativă. Se susţine că, dacă Ioan a locuit la
Efes vreme îndelungată aşa cum afirmă scriitorii de la sfârşitul secolului al
2-lea şi a exercitat acolo o influenţă mare, este remarcabil că lipseşte cu
desăvârşire orice referire la Ioan în scrierile creştine existente care au
provenit din Asia în prima jumătate a secolului, în special în scrisorile lui
Ignatius şi în Epistola lui Policarp. Dar, chiar dacă absenţa aluziilor la Ioan
este semnificativă, aceasta ar putea fi o simplă indicaţie a faptului că „a
existat o diferenţă între reputaţia şi influenţa sa la începutul şi cea de la
sfârşitul secolului" (vezi V. H. Stanton, The Gospels as Historical
Documents, 1, p. 236). În orice caz, obiecţia pare să fie insuficientă
pentru a răsturna tradiţia care să consolidat atât de mult, mai târziu.
Westcott trage concluzia că „nici un lucru nu este atestat mai bine în istoria
Bisericii primare ca şi faptul că Sf. Ioan a locuit şi a lucrat la Efes".
Este adevărat că Westcott a scris mai înainte de acumularea dovezilor cu
privire la martirizarea timpurie a lui Ioan, dar aşa cum am văzut, aceste
dovezi nu sunt adecvate sau suficient de credibile încât să contrazică
afirmaţiile categorice ale omului care a deţinut scaunul episcopal în Efes la
sfârşitul secolului şi ale omului care în aceeaşi perioadă a avut ca scop
principal investigarea tradiţiilor episcopiilor apostolice.
(*IOAN, EPISTOLELE LUI; *IOAN, EVANGHELIA DUPĂ;
*APOCALIPSA.)
BIBLIOGRAFIE
S. S. Smalley, John: Evangelist and Interpreter,
1978; F. F. Bruce, St. John at Ephesus, BJRL 60, 1977-78, p. 339-361.
Vezi de asemenea comentariile menţionate la *IOAN, EVANGHELIA DUPĂ.
R.V.T.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu