bătrân
BĂTRÂN. În majoritatea
civilizaţiilor autoritatea a fost acordată celor care în virtutea vârstei sau a
experienţei au fost consideraţi cei mai calificaţi pentru conducere. De aceea,
nu este surprinzător că liderii din multe comunităţi antice au purtat un titlu
derivat din rădăcina unui termen care înseamnă „bătrâneţe". Astfel,
termenul ebr. „bătrân" (zaqen) poate fi pus alături de termenul
homeric gerontes, de spartanul presbys, de romanul senatus
şi alături de termenul arab. sheikh (şeic).
În Pentateuh bătrânii sunt menţionaţi la egipteni (Geneza
50:7), moabiţi şi madianiţi (Numeri 22:7), cât şi la israeliţi. În Exod 3:16 ni
se arată că israeliţii aveau lideri numiţi „bătrâni" încă din timpul
robiei în Egipt şi lui Moise i s-a poruncit să colabreze cu ei în efortul lui
de a obţine libertatea. Probabil că la început aceştia erau capii de familii,
dar în Exod 24:1 se spune că numărul lor era fixat la 70. Peste acest grup de
70 de bâtrâni a turnat Domnul duhul pentru ca ei să ia parte la conducerea
poporului alături de Moise (Numeri 11:25).
După timpul petrecut în pustie se pare că fiecare cetate a
avut propriul ei grup de lideri bătrâni ale căror îndatoriri, potrivit
legislaţiei deuteronomice, includeau judecarea criminalilor arestaţi
(Deuteronom 19:12), investigarea problemelor (Deuteronom 21:2) şi soluţionarea
disputelor matrimoniale (Deuteronom 22:15; 25:7). Dacă cetatea lor era o cetate
de refugiu ei trebuiau să judece şi cererile de azil (Iosua 20:4; vezi însă şi
Numeri 35:24). Numărul lor varia - la Sucot erau 77 (Judecători 8:14) şi ei
erau asociaţi cu alţi funcţionari civili, de ex. şefi de trib (Deuteronom 5:23;
29:10), comandanţi militari şi judecători (Iosua 8:33). S-ar putea ca termenul
„bătrâni" să fi fost un termen general referitor la o structură de
guvemământ şi el îi includea şi pe unii dintre aceşti funcţionari oficiali.
Grupul naţional de „bătrâni ai lui Israel" a continuat
să exercite o influenţă considerabilă în timpul Monarhiei în calitate de
căpetenii ale poporului, fiind primii care au cerut un rege (1 Samuel 8:4
ş.urm.), şi care ulterior l-au acceptat pe David (2 Samuel 5:3). Poziţia şi influenţa
lor a fost recunoscută de Solomon (1 Împăraţi 8:1, 3), de Ahab (1 Împăraţi
20:7), de Izabela (1 Împăraţi 21:8), de Iehu (7 Împ. 10:1), de Ezechia (2
Împăraţi 19:2) şi de Iosia (2 Împăraţi 23:1). Când Ezechiel era în robie a avut
de-a face cu ei (Ezechiel 18:1; 14:1; 20:1); ei au apărut de asemenea în timpul
lui Ezra şi în perioada greacă. Deşi la început autoritatea lor a fost în sfera
civilă, în vremea NT „bătrânii poporului" (presbyteroi tou laou)
deţineau împreună cu marii preoţi puterea de a lua decizii în problemele
religioase şi, dacă era necesar, puteau decide expulzarea din *sinagogă. Vezi
de asemenea *Sinedriu şi *Prezbiter (pentru folosirea termenului în NT).
J.B.Tr.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu