Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Ben-Hadad


BEN-HADAD. Forma ebr. a numelui aramaic Bar-sau Bir-Hadad, „fiul lui Hadad", nume purtat de doi sau trei domnitori ai regatului arameu de la Damasc.

1. Ben-Hadad I este numit „fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Aramului" în 1 Împăraţi 15:18. În al 15-lea an al domniei sale (al 35-lea după dezbinarea regatului), Asa, regele lui Iuda, l-a înfrânt pe Zerah Etiopianul şi a ţinut o sărbătoare mare la Ierusalim, la care i-a invitat şi pe israeliţi (2 Cronici 14:9 - 15:19); de aceea, în anul al 16-lea (al 36-lea), Baeşa, regele lui Israel, a atacat Iuda (2 Cronici 16:1-10) şi Asa a cerut ajutor de la Ben-Hadad I, regele Aramului (1 Împăraţi 15:18 ş.urm., ca şi mai sus). Prin urmare, Ben-Hadad I domnea deja în cca. 895 î.Cr., sau poate pe la 900. Pentru această perioadă, vezi E. R. Thiele, Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, 1951, p. 58-60; 1965 ed., p. 59-60.

2. Ben-Hadad, oponentul lui Ahab (cca. 874/3-853 î.Cr.), 1 Împăraţi 20, a murit asasinat de *Hazael, pe vremea lui Ioram (cca. 852-841 î.Cr.) şi Elisei (2 Împăraţi 6:24 ş.urm.; 8:7-15). Hazael l-a succedat pe Ben-Hadad în jurul anului 843 î.Cr. (Salmanaser III, regele Asiriei, îl menţionează pe Hazael încă în 841 î.Cr.) (vezi M. F. Unger, Israel and the Aramaeans of Damascus, p. 75). Aici apar două probleme. Mai întâi, este Ben-Hadad din zilele lui Ahab şi Ioram acelaşi Ben-Hadad I din zilele lui Asa (sugerând o domnie de 57 de ani, cca. 900-843 î.Cr., o domnie lungă dar nu fără egal), sau este vorba de Ben-Hadad II? Albright (BASOR 87, 1942, p. 23-29) îi identifică drept o singură persoană, Ben-Hadad (I), dar singura lui dovadă certă este o posibilă dată de 850 î.Cr. (limite 875-825 î.Cr.), pentru Stela Melqart, pe baza stilului inscripţiei conţinute de aceasta. Dar interpretarea mai firească a textului din 1 Împăraţi 20:34 este că Omri a fost înfrânt anterior de Ben-Hadad I, tatăl lui Ben-Hadad II, contemporanul lui Ahab; interpretarea dată de Albright acestui pasaj este forţată, iar faptul că VT nu menţionează un eveniment cum este înfrâgerea lui Omri îşi găseşte o paralelă în faptul că VT omite să spună că Iehu a plătit tribut lui Salmanasar III.

Analele lui Salmanasar III pentru anul 853 î.Cr. (Wiseman, în DOTT, p. 47) şi pentru anul 845 î.Cr. (ANET, p. 280a; ARAB 1, 658, 659) îl numesc pe regele Damascului dIM-idri, care probabil ar trebui citit Adad-idri („Hadad-ezer"); acesta trebuie să fie aproape cu certitudine un alt nume al lui Ben-Hadad (VII), contemporanul lui Ahab; cf. Michel, Welt des Orients, 1, 1947, p. 59, n. 14. Dacă admitem că au existat doi Ben-Hadad, „I" poate fi datat aproximativ între 900-860 î.Cr., iar „II" între 860-843 î.Cr. Aşa-numita Stelă Melqart datează din această perioadă; atribuirea ei unui anumit Ben-Hadad este împiedicată de faptul că numele strămoşilor săi nu poate fi descifrat pe monument, în ciuda încercărilor de soluţionare (de ex. Gross, BASOR 205, 1972, p. 36-42).

3. Ben-Hadad în, cca. 796-770 î.Cr., fiul lui Hazael, a continuat asuprirea Israelului începută de tatăl său (temp. Ioahaz, cca. 814/3-798 î.Cr., 2 Împăraţi 13:22) până în timpul domniei lui Ioas (cca. 798-782-781 î.Cr.), care, împlinind profeţia lui Elisei de pe patul morţii, a reuşit să-l respingă pe Ben-Hadad (2 Împăraţi 13:14-19, 25); acest rege arameu este menţionat de asemenea pe stela contemporană a lui Zakur, regele Hamatului şi al Luash-ului (cf. Black, în DOTT, p. 242-250). „Izbăvitorul" al cărui nume nu ne este dat şi care a atacat în vremea aceasta Siria (în folosul lui Israel) se poate să fie o referire voalată la intervenţia lui Adad-nirari III, regele Asiriei, împotriva *Aramului; cf. W. Hallo, BA 23, 1960, p. 42, n. 44, după H. Schmoekel, Geschichte des Alten Vorderasien, 1957, p. 259, n. 4. Amos (1:4) a prorocit distrugerea „palatelor lui (Hazael şi) Ben-Hadad", iar memoria lor este evocată de Ieremia (49:27), în prorocia sa împotriva provinciei *Damascului.

BIBLIOGRAFIE
Pentru aceşti regi, vezi M. F. Unger, Israel and the Aramaeans of Damascus, 1957, cap. V-X; A. Malamat, în POTT, p. 143 ş.urm.

K.A.K.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: