Beniamin
BENIAMIN.
1. Cel mai tânăr fiu al lui Iacov, numit binyamin
(„fiul dreptei", adică, „norocos") de tatăl său, deşi mama sa,
Rahela, care a murit la naşterea lui, l-a numit ben-’oni („fiul durerii
mele") (Geneza 35:18, 24). După dispariţia lui Iosif el a ocupat locul de
frunte în afecţiunea tatălui său, fiind singurul fiu în viaţă al Rahelei;
acesta a fost un factor major care a dus în final la predarea fraţilor lui
Iosif (Geneza 42:4, 38; 44:1-34).
2. Tribul care a descins din Beniamin;
ebr. binyamin, ca şi substantiv colectiv, sau pl. bene binyamin;
de asemenea, bene yemini, Judecători 19:16; 1 Samuel 22:7; şi sing. ben
yemini sau ben hayyemini (cf. ‘is yemini 1 Samuel 9:1; ‘eres
yemini v. 4). Un nume similar, binu (sau maru) yamina,
care s-ar putea să însemne „fiii (locuitorii) sudului", este întâlnit în
textele de la Mari (sec. 18-lea î.Cr.) şi unii cercetători, de ex. Alt, Parrot,
au căutat aici antecedente pentru tribul biblic; dar diferenţa de timp şi de
origine face ca identificarea să fie foarte incertă.
Găsim multe detalii despre genealogiile urmaşilor lui
Beniamin, deşi nicăieri ele nu sunt complete; în Geneza 46:21 sunt enumerate
zece familii, dar Cronicarul numeşte numai trei clanuri (1 Cronici 7:6 ş.urm.),
dintre care Iediael nu apare sub acest nume în Pentateuh. Lista familiilor
„taţilor" dinainte de invazia Canaanului este dată în Numeri 26:38 ş.urm.;
pentru detalii din vremea monarhiei, vezi 1 Cronici 8.
Tribul lui Beniamin a ocupat o fâşie de pământ în
trecătorile dintre Muntele Efraim şi dealurile lui Iuda. Graniţa cu Iuda este
bine delimitată (Iosua 18:15 ş.urm.; cf. 15:5 ş.urm.) şi trecea la S de
Ierusalim, care a fost o cetate iebusită până când a cucerit-o David. De aici
trecea pe la Chiriat-Iearim, care a fost cândva în Beniamin (Iosua 18:28;
conjuncţia „şi" este luată din LXX, dar textul este neclar). Iosua 15:9
sprijină aceasta, identificând-o cu Baala din Iuda; Noth (Josua 2, ad
loc.) o consideră o glosă, dar ea este repetată în Iosua 15:60; 18:14;
Judecători 18:12; 1 Cronici 13:6; cf. 1 Cronici 2:50 ş.urm. Graniţa de N se
întindea de la Ierihon până la N de *Ofra, apoi mergea spre SV la crestele de S
ale *Bet-Horon, lăsând Luz în Efraim (dar poate că la început nu şi sanctuarul
de la *Betel; Iosua 18:13). După dezbinarea împărăţiei, „Efraim" (adică,
regatul de N) a ocupat Betelul şi partea de E din Beniamin, dar graniţa s-a
schimbat succesiv; cf. 2 Cronici 13:9. Graniţa de V este dată ca o linie
dreaptă de la Bet-Horon la Chiriat-Iearim, dar existau aşezări şi mai departe
înspre V (1 Cronici 8:12 ş.urm.).
„Beniamin este un lup care sfâşie" - aşa suna binecuvântarea străveche a lui Iacov (Geneza 49:27). Tribul acesta a dobândit un renume pentru vitejia şi priceperea în război şi era cunoscut pentru prăştiaşii care mânuiau praştia cu mâna stângă (Judecători 3:15; 20:16; 1 Cronici 8:40). Ehud, care a izbăvit pe Israel din mâinile moabiţilor, a fost din Beniamin; la fel a fost şi Saul, primul împărat (1 Samuel 9:1), împărăteasa Estera (Estera 2:5) şi apostolul Pavel (Romani 11:1). Întrucât se afla în calea expansiunii filistenilor, tribul lui Beniamin a jucat un rol important în istoria lui Israel sub conducerea lui Saul şi în general i-a rămas loial, acestuia chiar dacă unii au trecut de partea lui David când acesta se afla în exil (1 Cronici 12:2-7, 29). De fapt, lupta aceasta a fost ţinută minte multă vreme (2 Samuel 16:5; 20:1). Loialitatea de clan a fost evidentă în împotrivirea lor dezastruoasă la cererea naţională de a se face dreptate în problema concubinei levitului (Judecători 20-21), cu mulţi ani înainte de monarhie (20:26 ş.urm.).
O dată cu stabilirea capitalei la Ierusalim, Beniamin a fost
atras mai aproape de Iuda (1 Cronici 8:28) şi după dezbinarea împărăţiei Roboam
a păstrat această alianţă (1 Împăraţi 12:21; 2 Cronici 11; vezi 1 Împăraţi
11:32, „din pricina Ierusalimului"). Au existat două porţi ale lui
„Beniamin" în cetate, una la Templu (Ieremia 20:2), iar cealaltă era
probabil aceeaşi cu „poarta oilor” în zidul de N (Ieremia 37:13; Zaharia
14:10). În ciuda schimbării sorţilor războiului, Beniamin a continuat să facă
parte din Iuda (1 Împăraţi 15:16 ş.urm.; 2 Împăraţi 14:11 ş.urm.; cf. 2
Împăraţi 23:8, „Gheba"). De la Restaurare încoace, distincţia este
limitată la genealogii personale (cf. Neemia 7; 11:7 ş.urm.).
În vedenia lui Ezechiel, partea lui Beniamin se află exact
la S de cetate (Ezechiel 48:22 ş.urm.).
3. Un urmaş al lui Iediael (1 Cronici
7:10).
4. Un bărbat din Beniamin, din perioada
Restaurării, care şi-a luat o soţie străină (Ezra 10:32). Neemia 3:23; 12:34
s-ar putea să se refere la aceeaşi persoană.
BIBLIOGRAFIE
Textele de la Mari: M.
Noth, JSS 1, 1956, p. 322-333; J. Gibson, JSS 7, 1962, p. 57 ş.urm. Topografie:
Z. Kallai, IEJ 6, 1956, p. 180-187; GTT, p. 164 ş.urm., 170 ş.urm. Bibliografie
generală: J. Bright, History of Israel, 1972; J. Gronbaek, VT 15,
1965, p. 421-436; K-D. Schunck, ZAW Suppl. 86, 1963 (revizuit, JBL 83,
1964, p. 207); M. Noth, History of Israel, 1960.
J.P.U.L.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu