carne jertfită pentru idoli
CARNE JERTFITĂ PENTRU IDOLI. Una din tre întrebările puse de corinteni apostolului Pavel
a fost cu privire la „mâncarea jertfită idolilor", o expresie care
reprezintă un singur termen gr., eidolothyta. Pavel abordează acest
subiect în 1 Corinteni 8:1-13 şi 10:14-33. Mai întâi trebuie să schiţăm cadrul
pentru întrebarea corintenilor.
I. Cadrul
În sistemul antic de jertfe, care a fost centrul nu numai
pentru viaţa religioasă din lumea greco-romană a secolului 1 ci .Cr. ci şi
pentru viaţa de familie şi socială, numai o parte a jertfei era adusă zeului în
templu. Jertfa era urmată de o masă cultică, la care se mânca restul mâncării
jertfite, fie în incinta templului, fie acasă. Uneori mâncarea care rămânea era
dusă la piaţă şi vândută (1 Corinteni 10:25).
O dovadă cu privire la obiceiul de a mânca în templu se
găseşte în următorul papirus bine cunoscut, Oxyrhynchus, pe care Lietzmann îl
consideră „o paralelă izbitoare" cu textul din 1 Corinteni 10:27:
„Chaeremon te invită la cină la masa domnului Serapis (numele zeităţii) în
Serapeum, mâine în ziua a 15-a la ceasul al 9-lea" ( = 3 p.m.) (pasaj
citat şi discutat în eseul lui Chan-Hie Kim, „Tha Papyrus Invitation", JBL
94, 1975, p. 391-402). O invitaţie la o asemenea masă, fie într-un templu fie
într-o locuinţă particulară, era un loc obişnuit în viaţa socială a Corintului
şi ridica o problemă spinoasă pentru credinciosul care era invitat. Alte
aspecte ale vieţii într-un astfel de centru cosmopolitan ar fi fost afectate de
asemenea de atitudinea creştinului faţă de carnea jertfită idolilor. Trebuia
luată în considerare participarea la sărbătorile publice, care începeau cu o
închinare păgână şi cu o jertfă. Era în joc apartenenţa la o breaslă
meşteşugărească, şi prin urmare poziţia comercială şi spiritul civic, întrucât
apartenenţa atrăgea după sine obligaţia de a sta „la masă în templul unui
idol" (1 Corinteni 8:10). Până şi facerea cumpărăturilor zilnice în piaţă
ridica probleme pentru creştinul din Corint, întrucât o mare parte a cărnii
provenea de la slujbaşii de la templu care o dădeau măcelarilor pentru a fi
vândută, se ridica întrebarea: Oare avea gospodina creştină libertatea să
cumpere această carne care era probabil cea mai bună carne din piaţă, întrucât
provenea de la animale jertfite care trebuiau să fie fără cusur? În afară de
aceasta, în incinta templelor se dădeau mese gratuite care erau o adevărată
binefacere pentru săraci. Dacă 1 Corinteni 1:26 arată că unii membri ai
bisericii creştine făceau parte din clasele mai sărace, se ridica întrebarea
practică dacă ei aveau libertatea să beneficieze de asemenea ospeţe.
II. Diferite reacţii
Părerile din biserică erau împărţite. Un grup, în numele
libertăţii creştine (6:12; 10:23; cf. 8:9) şi pe baza unei presupuse cunoaşteri
superioare (gnosis, 8:1-2), nu vedeau nici un rău în acceptarea unei
invitării la o masă cultică şi nu vedeau de ce nu ar putea să fie cumpărată şi
mâncată mâncarea, care fusese dedicată anterior unui zeu în templu.
Justificarea pentru o asemenea atitudine de sincretism
religios era, în primul rând, faptul că masa din incinta templului era un
eveniment social. Ei susţineau că ea nu avea absolut nici o semnificaţie
religioasă. În al doilea rând, se pare că ei au spus că zeii păgâni sunt de
fapt nişte non-entităţi. Argumentul lor era: „Un idol nu are o existenţă
reală" şi „Nu este decât un singur Dumnezeu" (8:4; Pavel probabil că
citează din scrisoarea corintenilor).
Pe de altă parte, grupul „slab" (8:9; cf. Romani 15:1)
privea situaţia într-un mod diferit. Fiindu-le groază de orice suspiciune de
idolatrie, ei credeau că demonii care stau îndărătul idolilor pot exercita o
influenţă răufăcătoare asupra mâncării şi o „pângăresc", iar în felul
acesta devenea nepotrivită pentru a fi consumată de credincioşi (8:7; cf.
Faptele Apostolilor 10:14).
III. Răspunsul lui Pavel
Pavel începe răspunsul său la întrebarea bisericii, fiind de
acord cu declaraţia: „Este un singur Dumnezeu" (8:4). Dar el completează
imediat această declaraţie explicită a monoteismului său, amintindu-le
cititorilor că există aşa-numiţi zei şi domnitori care exercită o influenţă
demonică în lume. El admite totuşi că „pentru noi" care recunoaştem un
singur Dumnezeu şi Domn, puterea acestor demoni a fost înfrântă prin cruce, aşa
încât creştinii nu mai trebuie să fie robiţi de ei (cf. Coloseni 2:15-16;
Galateni 4:3,8-9). Nu toţi credincioşii din Corint au găsit această libertate
în Cristos şi ei trebuie luaţi în considerare, iar conştiinţa lor nu trebuie
tulburată prin acţiuni nepotrivite (8:7-13). Apostolul a mai avut de spus încă
un cuvânt important în această privinţă, după o digresiune în cap. 9.
În 10:14 ş.urm. el abordează pericolul idolatriei. Aceste
versete sunt o expunere a semnificaţiei profunde a Mesei Domnului, în lumina
părtăşiei cu trupul şi sângele lui Cristos (10:16); el mai vorbeşte despre
unitatea bisericii ca şi trup al lui Cristos (10:17); despre blestemul aruncat
de demoni asupra celor care li se închină la sărbătorile idolatre, care duc la
un legământ cu demonii (10:20); şi despre imposibilitatea unei loialităţi
duble, adică de încercarea de a lua parte atât la masa Domnului cât şi la masa
demonilor (10:21-22). (*CINA DOMNULUI.)
Prin urmare, în această secţiune apostolul ia o atitudine
hotărâtă faţă de implicaţiile participării la ospeţele idolatre (cf. 10:14). În
armonie cu învăţătura rabinică inclusă mai târziu în tratatul Abodah Zarah
(„închinare străină") din Mişna, el interzice în mod categoric folosirea
mâncării şi băuturii într-un templu idolatru (10:19-20; cf. Apocalipsa 2:14),
pe temeiul faptului că, aşa cum au spus rabinii, „după cum un trup mort
pângăreşte prin umbrire, tot aşa o jertfă idolatră duce la pângărire prin
umbrire", adică, prin faptul că a fost adusă sub un acoperiş păgân, iar
prin acest contact devine necurată din punct de vedere ritual. Vezi Mişna,
ediţia Danby, p. 649, n. 3.
Dar cu privire la mâncarea care a fost jertfită în templu şi
apoi este pusă la dispoziţie pentru consum, Pavel spune că este permisă
folosirea ei, pe baza Psalmul 24:1 (1 Corinteni 10:25 ş.urm.). Deşi o asemenea
mâncare a fost dedicată în templu şi a fost pusă în vânzare în piaţă, ea poate
fi mâncată în virtutea faptului că este creaţia lui Dumnezeu (1 Timotei 4:4-5).
Aceasta este o îndepărtare clară de la regulile ceremoniale rabinice (şi, de
fapt, de la decretul apostolic din Faptele Apostolilor 15:28-29) şi este o
aplicare practică a cuvintelor Domnului din Marcu 7:19: „A zis astfel, făcând
toate bucatele curate" - cf. Faptele Apostolilor 10:15). Singura condiţie
este că trebuie respectată „legea dragostei" (TDNT 2, p. 379) şi
libertatea unui creştin de a mânca o asemenea mâncare trebuie limitată dacă
conştiinţa unui credincios „mai slab" este în pericol să fie tulburată şi
în felul acesta să se poticnească (10:28-32), sau dacă un necredincios este
scandalizat de obiceiul acesta (10:32). Situaţia imaginată în aceste versete
este acceptarea de către un creştin a invitaţiei de a lua masa într-o casă
particulară (10:27). În asemenea circumstanţe credinciosul este liber să
mănânce mâncarea pusă înainte, fără să pună întrebări cu privire la „istoria
trecută", adică, de unde provine mâncarea sau dacă a fost dedicată sau nu
la altarul unui idol. Totuşi, dacă un păgân de la masă atrage atenţia asupra
mâncării şi spune: „Mâncarea aceasta a fost adusă ca jertfă" - folosind
termenul păgân hierothyton - atunci mâncarea trebuie refuzată, nu pentru
că ar fi „infectată" sau nepotrivită pentru consum, ci pentru că „îl pune
pe cel ce mănâncă într-o poziţie falsă şi crează confuzie în conştiinţa
altora" (Robertson-Plummer, 1 Corinthians, p. 219), în special a
aproapelui care este păgân (10:29). Aceasta interpretare diferă de sugestia lui
Robertson-Plummer, care consideră că vorbitorul din v. 28 este un ne-evreu
creştin care foloseşte o terminologie din vremea când nu era creştin; totuşi,
este mai bine să considerăm că acest vorbitor este „unul care nu crede"
(v. 27). În acest caz cuvintele apostolului sunt în armonie cu altruismul
rabinilor, care afirmau că un evreu evlavios nu va îngădui idolatria pentru a
nu-l încuraja pe aproapele său ne-evreu să greşească, deoarece ar fi
răspunzător pentru acest lucru (Aboth 5.18; Sanhedrin 7. 4.10).
BIBLIOGRAFIE
Comentariu despre 1 Corinteni CC. K. Barrett, J. Hérring, F.
F. Bruce, H. Conzelmann). De asemenea, A. Ehrhardt, The Framework of New
Testament Stories, 1964, cap. 12: „Social Problems in the Early
Church", p. 275-290; C. K. Barrett, NTS 11, 1964-5, p. 138 ş.urm.
R.P.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu