cortul
CORTUL.
1. Cortul adunării sau, mai corect
„cortul întâlnirii" a fost un loc provizoriu de întâlnire a lui Dumnezeu
cu poporul până când a fost construit cortul mai mare (Exod 33:7-11). Acest
cort al întâlnirii a fost ridicat în afara taberei. Moise intra în cort şi
Norul, care marca Prezenţa divină, se cobora şi rămânea afară la uşă. În
privinţa aceasta, cortul s-a asemănat cu crăpătura stâncii în care a fost pus
Moise (Exod 34:22-23) şi cu peştera în care a stat Ilie (1 Împăraţi 19:9-18),
pentru ca Dumnezeu să-i vorbească în timp ce gloria lui Dumnezeu trecea pe
afară. Cortul cel mare, în schimb, a fost înălţat în mijlocul taberei şi Norul
gloriei stătea nu în afara ci în interiorul lui, aşa încât la început Moise a
trebuit să stea afară (Exod 40:34-35).
2. Cortul (sau Cortul întâlnirii), cum
era numit în mod obişnuit, probabil că a fost sanctuarul în care Dumnezeu a
locuit în mijlocul lui Israel în pustie . După intrarea în Canaan, Cortul a fost
staţionat succesiv la Silo (Iosua 18:1), la Nob (1 Samuel 21) şi la Gabaon (1
Cronici 16:39). În cele din urmă Solomon l-a adus la Templu (1 Împăraţi 8:4).
Este numit simplu miskan = „locuinţă" („Cortul"), ca în Exod
25:9; sau miskan YHWH = „locuinţa lui Iahve", ca în Levitic 17:4;
sau miskan ha’edut = „locuinţa tablelor legământului"
„mărturiei", deoarece acolo se aflau tablele legâmântului, ca în Exod
38:21; sau ‘ohel mo’ed = „Cortul întâlnirii", adică, locul destinat
special întâlnirii dintre Dumnezeu şi poporul Său, ca în Exod 28:43; sau miskan
’ohel mo’ed = „locuinţa cortului întâlnirii", ca în Exod 39:32; sau miqdas
= „sanctuar" (locaş sfânt), ca în Exod 25:8; sau qodes = „loc
sfânt", ca în Exod 38:24. Este numit de asemenea bet YHWH = „Casa
lui Iahve", ca în Exod 34:26.
Materialele folosite pentru construirea lui sunt menţionate
în Exod 25:3-7. Metalul tradus „aramă" probabil că era cupru. Culoarea
„albastră" probabil că a fost un albastru-violet iar culoarea
„purpurie" a fost un roşu-purpuriu. Materialul tradus „piei de viţei de
mare", probabil că erau piei de dugong (viţel de mare).
I. Cortul întâlnirii, cortul, acoperitorile şi cadrul
În sensul strict al cuvântului, „Cortul întâlnirii" se
referă la un set de zece perdele de in, înfăşurate în jurul unei construcţii
din rame de lemn, care constituia locuinţa lui Dumnezeu. Perdelele erau din in
şi aveau ţesute pe ele figuri de heruvimi, brodate cu albastru-violet,
roşu-purpuriu şi roşu . Fiecare era lungă de 28 de coţi şi lată de 4; erau
cusute laolaltă pe lungime şi formau două seturi de câte cinci, care atunci
când erau asamblate erau prinse cu 50 de copcii de aur care treceau prin
chiotori de la marginea fiecărui set (Exod 26:1-6). Cortul întâlnirii era
acoperit cu unsprezece covoare din păr de capră, care în terminologia strictă
este numit „cortul" (Exod 26:7-15). Fiecare dintre ele era lung de 30 de
coţi şi era lat de 4 şi erau cusute laolaltă în două seturi: unul din cinci şi
celălalt din şase, care atunci când erau asamblate erau prinse, la fel ca şi
cortul întâlnirii, cu copcii care treceau prin chiotori, numai că copciile erau
din cupru.
Deasupra cortului era pusă o învelitoare de piei de berbeci
tăbăcite (lit. „vopsite în roşu"), iar peste acestea era învelitoarea din
piei de viţel de mare (Exod 26:14).
Aceste perdele erau întinse peste vârful, spatele şi cele
două laturi ale cadrului (Exod 26:15-30) care era asamblat din patruzeci şi opt
de unităţi numite qerasim, fiecare lungă de 10 coţi şi lată de 1 cot şi
jumătate. Cea mai corecta interpretare a acestor qerasim este cea dată
de A. R. S. Kennedy (HDB 4, p. 659-662); acestea nu erau scânduri masive, ci
rame; fiecare consta din două laturi verticale (yadot: nu „urechi",
cum este tradus termenul în multe traduceri) unite prin şipci orizontale, ca şi
o scară. Asemenea rame ar fi avut trei avantaje faţă de scândurile masive: ar
fi fost mult mai uşoare, ar fi fost mai stabile şi, în loc să ascundă
frumuseţea perdelelor cortului, ar fi permis să fie văzute din interior pe toţi
pereţii. Picioarele celor două laturi verticale ale fiecărei rame erau fixate
în suporturi de argint confecţionate din argintul obţinut din taxa de
recensământ (Exod 30:11-16; 38:25-27). Fiecare latură a cortului era formată
din douăzeci de rame, în suporturile lor, puse una lângă alta; pe latura din
spate erau şase. În fiecare colţ din spate mai era încă o ramă. Este clar că
scopul acestor rame suplimentare era să confere rigiditate întregii structuri,
dar detaliile specificaţiilor nu sunt clare.
Poate că cea mai bună explicaţie este cea dată de U.
Cassuto: fiecare ramă din colţ era cuplată (nu „separată" ca în VSR) la
partea de jos şi de sus aşa încât să formeze o pereche cu ultima ramă de pe
latura cortului, iar apoi era prinsă de perechea sa cu un inel de metal (v. 24).
Pentru a menţine alinierea ramelor, cinci bare erau trecute prin inelele de aur
prinse de şipcile orizontale ale fiecărei rame din laturi şi din spate. Bara
din mijloc se întindea pe toată lungimea, iar celelalte patru erau mai scurte.
Ramele şi barele erau confecţionate din lemn de salcâm, acoperit cu aur.
Când ramele au fost asamblate, distanţa de la extremitatea
superioară pe partea anterioară ramelor de-a lungul acoperişului, până la
extremitatea interioară a ramelor spre partea posterioară a fost 20 x 1 1/2 +
10 = 40 coţi. Perdelele cortului, prinse laolaltă, măsurau 28 de coţi pe 10 x 4
= 40 coţi. Ele erau întinse peste rame aşa încât cei 40 de coţi se întindeau de
la partea de sus a ramelor din faţă până la partea de jos a ramelor din spate.
Perdelele asamblate ale cotrului măsurau 30 de coţi pe 11 x 4 = 44 coţi. Când
erau întinse peste perdelele cortului, cei 2 coţi în plus (30 faţă de 28)
dădeau o bordură de 1 cot de fiecare parte (Exod 26:13). Cei 4 coţi care erau
în plus în cealaltă direcţie (44 faţă de 40) erau împărţiţi în felul următor:
în partea posterioară cortul trecea cu 2 coţi peste perdelele cortului
întâlnirii (v. 12), iar în partea anterioară, cei 2 coţi erau îndoiţi în spate,
pe laturi şi pe acoperiş, ca să protejeze marginea perdelei cortului întâlnirii
care ar fi rămas descoperită (v. 9). Cuvântul folosit pentru aranjarea
perdelelor peste rame nu este cuvântul obişnuit pentru întinderea unui cort, nata,
ci paras, care înseamnă „a desfăşura" (este folosit pentru
înfăşurarea unei pânze în jurul mobilierului). Acoperişul era plat. Pentru a
împiedica perdelele să se lase în jos la mijloc trăgând ramele în interior,
(textul nu spune acest lucru, dar omite multe detalii cu privire la cort, care
trebuie cunoscute pentru a construi un cort), probabil că erau folosite nişte
bare de lemn transversale, de la o margine la alta a părţii de sus a ramelor
(pentru comparaţie, vezi pavilionul portabil al lui Hetep-heres). J. Fergusson
(Smith’s Dictionary of the Bible, 3, p. 1452-1454) şi mulţi alţii au
argumentat în mod neconvingător că perdelele trebuie să fi fost întinse peste
stâlpul central. Unele dintre argumentele lor presupun că laturile şi spatele
cortului erau formate din scânduri masive; dar întrucât acestea nu erau formate
din scânduri ci din rame, argumentele lor nu sunt valabile şi ar duce la un
rezultat imposibil: locul sfânt şi locul preasfânt ar fi fost expuse vederii
din afară. Alte argumente sunt anulate deoarece nu observă că termenul
„cort" în Exod 26:1-13 nu se referă la clădire în general, ci la cele zece
perdele de in.
II. Interiorul
Interiorul cortului era împărţit în două compartimente
printr-o perdea prinsă cu copcile care prindeau perdelele cortului (Exod
26:31-34). De aici ştim că primul compartiment era lung de 20 de coţi, al
doilea de 10 coţi. Înălţimea ramelor, 10 coţi, ne dă a doua dimensiune şi după
toate probabilităţile lăţimea ambelor compartimente era de asemenea 10 coţi:
deşi lăţimea celor şase rame din spate era de 9 coţi, trebuie să adăugăm
grosimea ramelor şi ramele din colţuri. Primul compartiment este numit „locul
sfânt", iar al doilea, „sfânta sfintelor", adică, „locul preasfânt”
sau pur şi simplu, „locul sfânt" (Levitic 16:2-3; Evrei 9:12; 10:19; în
aceste ultime două versete este vorba de intrarea în sfânta sfintelor). De
asemenea, primul compartiment este numit uneori „primul cort", iar al
doilea compartiment „cortul al doilea" (Evrei 9:6-7). Perdeaua
despărţitoare (paroket: un termen care nu este folosit pentru nici o
altă perdea atârnată), confecţionată din acelaşi material, cu aceleaşi culori
şi broderii ca şi perdelele cortului, era prinsă cu copci de aur de patru
stâlpi din lemn de salcâm, acoperit cu aur, fixaţi în patru suporturi de
argint. Stâlpii nu aveau capiteluri. La uşă (sau, la intrare) era o perdea de
in vopsită în albastru, roşu-purpuriu şi roşu (dar fără heruvim). Era prinsă cu
copci de aur de cinci stâlpi din lemn de salcâm acoperiţi cu aur şi fixaţi în
suporturi de cupru. Aceşti stâlpi aveau capiteluri acoperite cu aur, la fel ca
şi beţele lor de legătură (Exod 26:36; 36:38). Pentru a face distincţie între paroket
şi această perdea, paroket este numită uneori perdeaua a doua (perdeaua
dinlăuntru).
III. Mobilierul
În locul preasfânt se afla *chivotul legământului (Exod
25:10-22). Acesta era acoperit cu o placă de aur curat („scaunul
îndurării") pe care era câte un heruvim la fiecare capăt. Numele acestei
plăci, kapporet, nu înseamnă „capac" ci de „ispăşire", adică,
un loc unde era stropit sângele ispăşirii. Aşa a fost interpretat de LXX (hilasterion)
şi de NT (Evrei 9:5; „capacul ispăşirii" sau „scaunul îndurării").
Drugii pentru transportul chivotului erau trecuţi prin inele aflate la baza
chivotului (Exod 25:12). Nu există nici o contradicţie între Exod 25:15 şi
Numeri 4:8. Ultimul verset arată că pentru a uşura acoperirea chivotului,
drugii pentru transport erau scoşi pentru un moment şi apoi erau puşi imediat
la loc: primul verset cere ca drugii să fie lăsaţi în inele tot timpul, chiar
şi atunci când chivotul nu era transportat.
În locul preasfânt, în faţa perdelei se afla altarul
tămâierii (Exod 30:1-10). Era confecţionat din lemn de salcâm acoperit cu aur
curat - de aici derivă celălalt nume, „altarul de aur"- era un pătrat cu
latura de un cot, înalt de 2 coţi, de la colţuri se ridicau patru coarne iar
peste capăt avea un capitel ornamental din aur. (Pentru un altar păgân din
piatră, un altar cu coarne, pentru ars tămâie, vezi *ALTAR.) Pentru transportul
altarului, doi drugi erau trecuţi prin inele de aur prinse imediat sub capitel.
Altarul era pus înaintea chivotului (observaţi sublinierea din 30:6) fiind
considerat că aparţine de locul preasfânt (cf. 1 Împăraţi 6:22 şi Evrei 9:4,
unde traducerea corectă se pare că este „altarul de aur pentru tămâiere"
şi nu „cădelniţă"). Poziţia altarului poate fi comparată cu poziţia celor
două altare pentru tămâiere din templul de la Arad (BA 31, 1968, p. 22 ş.urm.).
În partea de N (Exod 26:35) se afla masa cu Pâinea pentru
punerea înainte (Exod 25:23-29). O asemenea masă şi un sfeşnic (vezi mai jos)
din templul lui Irod sunt reprezentate pe Arcul lui Titus din Roma. Totuşi,
există anumite îndoieli cu privire la corectitudinea acestor sculpturi,
întrucât pe baza sfeşnicului apar diferite figuri ne-evreieşti. Detaliul din v.
25 este incert. Unii traducători şi-au închipuit că este o bordură orizontală
de 8 cm, alţii o bordură verticală de 8 cm, de jur împrejurul mesei, alţii, în
consens cu vestigiile de pe Arcul lui Titus, şi-au imaginat nişte şipci
încrucişate între picioarele mesei, late de 8 cm.
Vasele folosite la această masă erau: farfurii late,
probabil pentru pâine; farfurii adânci „căţui" (kappot: pentru
tămâie; vezi kap, în Numeri 7:14); potire şi ceşti pentru jertfele de
băutură.
În partea de S (Exod 26:35) se afla *sfeşnicul, menorah
(Exod 25:31-40), având forma unui pom stilizat. În limbaj tehnic, baza şi
pivotul central constituie sfeşnicul propriu zis; cele şase braţe sunt descrise
că „ies din sfeşnic" (v. 33). În v. 31, traducerea literală este
„potiraşele, gămălioarele şi florile", indicând trei elemente distincte şi
nu „potiraşele şi gămălioarele cu flori", care ar indica un element
alcătuit din două părţi. Gămălioarele (capitelurile) erau nişte protuberanţe
rotunde, pe braţele şi pe pivotul central al sfeşnicului (ele nu erau la capăt,
aşa cum sugerează termenul „capitel"). Este probabil, dar nu cu
certitudine deplină, că cele şase braţe se ridicau la aceeaşi înălţime ca şi
pivotul central. Cele şapte lumânări probabil că erau plasate câte una la
capătul fiecărui braţ şi al pivotului central. Pentru sfeşnic erau făcute
*mucări şi *cenuşare.
IV. Curtea
Cortul se afla în jumătatea de V a curţii, care era de 100 x
50 de coţi, lungimea fiind pe direcţia N-S (Exod 27:9-19). Uşa cortului era
îndreptată spre E.
Curtea era mărginită de un paravan de pânză de in, înalt de
5 coţi; pânza era prinsă pe stâlpi. În centrul laturii de E era o deschizătură
ca o poartă, lată de 20 de coţi. Paravanul porţii era din pânză de in, brodată
cu albastru-violet, roşu-purpuriu şi roşu.
Stâlpii se pare că erau făcuţi din lemn de salcâm (ei nu
sunt menţionaţi în lista articolelor de cupru, Exod 38:29-31) şi erau fixaţi în
socluri de cupru. Erau ancoraţi cu frânghii şi ţăruşi şi aveau capiteluri
acoperite cu argint, iar sub capiteluri aveau nişte brâie de argint, numite
beţe de legătură.
Sunt date trei metode pentru amplasarea stâlpilor:
(1) Pe baza presupunerii că exista un stâlp pentru fiecare
perdea de 5 coţi şi că nici un stâlp nu a fost socotit de două ori, şaizeci de
stâlpi sunt amplasaţi pentru a crea douăzeci de spaţii pe cele două laturi şi
zece spaţii la capete. În cazul acesta, paravanul porţii era sprijinit pe patru
stâlpi proprii şi pe un stâlp dintre ceilalţi.
Este îndoielnic că această socoteală satisface îndrumările
pentru cei 20 de coţi de la deschizătura porţii, unde se vorbeşte despre „...cei
patru stâlpi ai ei…”.
(2) Lucrarea Baraitha on the Erection of the Tabernacle,
5, arată că stâlpii erau amplasaţi la jumătatea fiecărei perdele de 5 coţi şi
că în colţuri nu existau stâlpi. (Pentru o încercare de soluţionare a
dificultăţilor pe care le-ar crea această idee la colţuri şi la poartă, vezi M.
Levine, The Tabernacle, 1969, p. 76, 81).
(3) Întrucât textul nu spune nicăieri că stâlpii erau la 5
coţi unul de altul, poate că la colţuri stâlpii de la capăt stăteau unul lângă
altul. Sau poate că stâlpii de la colţuri au fost socotiţi de două ori (textul
nu afirmă explicit că numărul total de stâlpi a fost 60). Poarta se poate să fi
fost intrată înăuntru (sau ieşită în afară). Sistemul acesta dă naştere la o
socoteală foarte complicată a distanţei dintre stâlpi.
În jumătatea de E a curţii se afla un altar. Era numit
„altarul de aramă" (cupru), datorită materialului cu care era acoperit,
sau altarul pentru arderea de tot, de la *jertfa cea mai importantă care era
adusă pe acest altar (Exod 27:1-8). Avea o ramă din lemn de salcâm, lungă şi
lată de 5 coţi şi înaltă de 3 coţi, cu coarne care se ridicau din cele patru
colţuri. Tot altarul era acoperit cu cupru. Până la jumătatea altarului, pe
dinafară, era de jur împrejur un pervaz orizontal. (Pentru un altar de piatră
cu coarne, cu dimensiuni comparabile, vezi Y. Aharoni, BA 37, 1974, p. 2-6;
*ALTAR.) De jur împrejurul altarului, de la pământ până la pervazul orizontal,
era o reţea de cupru, iar la cele patru colţuri erau inele pentru drugii cu
care era transportat altarul. Reţeaua nu era un grătar, iar altarul era
descoperit la partea de sus. Unii cred că atunci când altarul era folosit, era
umplut cu pământ şi cu pietre, iar alţii cred că era un fel de incinerator, iar
aerul pentru ardere venea prin reţeaua de cupru. Pentru slujba de la altar
existau *oale pentru scos cenuşa, *lopeţi, *lighene, *furculiţe şi *tigăi
pentru cărbuni.
Între altar şi uşa cortului se afla un vas pentru spălare
(Exod 30:17-21; 38:8; 40:29-32). Era un lighean de cupru, fixat pe o bază de
cupru. Nu ni se spune nimic cu privire la mărimea, forma sau ornamentarea lui
(nici cu privire la mijloacele de transport, deşi absenţa acestui detaliu din
TM în Numeri 4 ar putea să fie accidentală: LXX dă informaţiile aşteptate). În
lighean se punea apă pentru spălarea rituală a preoţilor.
În tabără cortul întâlnirii era înconjurat mai întâi de
corturile preoţilor şi leviţilor, iar apoi de corturile celor douăsprezece
seminţii (Numeri 2; 3:1-30).
V. Probleme şi soluţii
Revizuirea teoriilor care au criticat sursele, în special
cele legate de aşa-numitele Texte preoţeşti, împreună cu descoperirile
arheologice au modificat considerabil argumentele vechi ale şcolii liberale
împotriva istoricităţii cortului întâlnirii. Vezi de ex. G. Henton-Davies, NBS,
3, p. 503-506; Y. Aharoni, Orient and Occident (ed. H. A. Hoffner, Jr.),
1973, p. 6; C. L. Meyers, IDBS, p. 586. Afirmaţiile că instrucţiunile pentru
construirea Cortului întâlnirii sunt parţial imposibil de a fi puse în practică
şi, prin urmare sunt lucrarea unui idealist, ar fi valabile dacă scrierile ar
fi fost menite să fie planuri detaliate de construcţie. Dar ele nu au această
menire, ci sunt scrise „pentru învăţătura noastră". Prin urmare, multe
detalii practice care nu au o valoare estetică, simbolică şi spirituală sunt
omise. În acelaşi timp, se ştie că pavilioane portative, care au folosit
practic aceleaşi tehnici de construcţie ca şi Cortul întâlnirii au fost
folosite în Egipt cu mult timp înainte de vremea lui Moise; vezi K. A. Kitchen,
THB 5-6, 1960, p. 7-13. Din faptul că instrucţiunile pentru altarul tămâierii
sunt în Exod 30 şi nu în Exod 25, cum ar fi de aşteptat, s-a argumentat că
această descriere ar fi o adăugire târzie la Exodul şi că altarul tămâierii nu
a fost introdus în închinarea lui Israel decât la o dată relativ târzie. Dar
întrucât altare pentru tămâiere au fost descoperite la Arad şi în diferite
localităţi din Canaan datând din secolul al 10-lea î.Cr. este extrem de
improbabil ca Israel să nu fi avut un asemenea altar la o dată mai timpurie. De
asemenea, pe baza unor divergenţe dintre LXX şi TM în Exod 36-40, s-a
argumentat că ultimele capitole ale cărţii Exodului în ebr. nu au ajuns încă în
forma finală atunci când a fost tradusă LXX, şi că LXX a urmat în parte o
tradiţie ebr. care nu menţiona deloc altarul pentru tămâiere. Dar argumentul nu
este valabil: vezi D. W. Gooding, The Account of the Tabernacle, 1959.
VI. Semnificaţia
Din punct de vedere teologic, Cortul întâlnirii, în
calitatea sa de locuinţă a lui Dumnezeu pe pământ, are o importanţă
extraordinar de mare, întrucât este primul din seria: Cortul întâlnirii,
Templul, întruparea, trupul credinciosului individual, Biserica. Întrucât
Cortul întâlnirii a fost construit după planul lui Dumnezeu, fiind o copie şi o
„umbră a lucrurilor cereşti" (Evrei 8:5), prin urmare simbolurile sale au
comunicat o semnificaţie spirituală pentru israeliţii din vremea aceea. Deseori
ni se spune explicit care este acea semnificaţie, cum este chivotul sau scaunul
îndurării (Exod 25:16, 22; Levitic 16:15-16), perdeaua şi împărţirea în două
compartimente (Levitic 16:2; Evrei 9:8), altarul pentru tămâiere (Psalmul
141:2; cf. Luca 1:10-13; Apocalipsa 5:8; 8:3-4), ligheanul pentru spălare (Exod
30:20-21), altarul de aramă (Levitic 1:3-9; 17:11); iar când semnificaţia nu
este exprimată explicit, ca în cazul mesei şi a sfeşnicului, ea este evidentă
din funcţia lor. Măsura în care aceste simboluri au fost de asemenea
prototipuri pentru realităţile spirituale care urmau să ne fie revelate nouă
este un subiect controversat. Este de înţeles că a devenit un subiect
controversat datorită interpretărilor extravagante făcute încă din primele
secole. Dar NT declară că legea a fost „umbra bunurilor viitoare", care sunt
bunurile care au venit odată cu Cristos (Evrei 10:1; 9:11). De aceea se spune
despre Cristos că a intrat prin perdeaua dinlăuntru (Evrei 6:19-20) şi a fost
adus ca o jertfă de ispăşire (Romani 3:25, hilasterion; cf. LXX Exod
25:17-22; Levitic 16:15-16); scriitorul Epistolei către evrei arată că ar putea
expune în felul acesta toate vasele din Cortul întâlnirii, nu numai lucrul care
a fost relevant pentru argumentul său direct (Evrei 9:5).
BIBLIOGRAFIE
A. H. Finn, JTS 16, 1915, p. 449-482; A. R. S. Kennedy, HDB,
4, p. 653-668; M. Haran, HUCA 36, 1965, p. 191-226; U. Cassuto, A Commentary
on the Book of Exodus, 1967, p. 319 ş.urm.; R. K. Harrison, IOT, 1970, p.
403-410; R. P. Gordon, A Bible Commentary for Today, 1979, p. 173 ş.urm.
D.W.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu