Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Epistola către filipeni


EPISTOLA CĂTRE FILIPENI. Biserica din *Filipi a luat fiinţă în timpul celei de-a doua călătorii misionare a apostolului, relatată în Faptele Apostolilor 16:12-40. Epistola lui Pavel către această comunitate creştină a fost considerată întotdeauna ca o comunicare personală plină de sensibilitate, deşi există o schimbare de ton la începutul cap. 3.

I. Schiţa conţinutului

a. Salutări (1:1-2).

b. Mulţumirile şi convingerea lui Pavel (1:3-7).

c. O rugăciune apostolică (1:8-11).

d. Marea ambiţie şi bucuria lui Pavel (1:12-26).

e. Îndemn şi exemplu (1:27-2:18).

f. Planuri de viitor (2:19-30).

g. Marea digresiune (3:1-21).

h. Încurajări, aprecieri şi salutări (4:1-23).

II. Data şi locul scrierii

Din relatarea vieţii lui Pavel în Faptele Apostolilor cunoaştem numai trei întemniţări (16:23-40; 21:32-23:30; 28:30) şi scrisoarea aceasta a fost scrisă în timpul unei întemniţări (Filipeni 1:7, 13-14, 16). Este evident că nu a putut fi scrisă în timpul primei întemniţări; la prima vedere se pare că avem de ales între întemniţarea la Cezarea şi detenţia de 2 ani de la Roma.

a. Ipoteza „Cezarea"

Această ipoteză datează din 1799 când a fost propusă de H. E. G. Paulus. În sprijinul acestei teorii a venit mai târziu, în mod surprinzător, E. Lohmeyer în comentariul lui Meyer, şi există alte câteva studii sugestive (vezi Martin, Philippians, NCB, 1976, p. 45-48) în sprijinul acestei încadrări a epistolei. Teoria cu privire la compunerea scrisorii în timpul întemniţării la Cezarea conţine câteva dificultăţi, care pot fi formulate în felul următor:

1. Întemniţarea din Faptele Apostolilor 23:35 nu sugerează martirajul iminent despre care Lohmeyer sugerează că este tema dominantă a întregii scrisori (vezi analiza epistolei pe care o face în aceşti termeni, p. 5 ş.urm.).

2. Mărimea şi timpul comunităţii creştine din locul întemniţării nu se potriveşte cu ceea ce ştim despre biserica din Cezarea (1:14 ş.urm.), aşa cum indică Moffatt (An Introduction to the Literature of the New Testament, 1918, p. 169).

3. În Faptele Apostolilor 23-24 apostolul aştepta să plece la Roma, dar această dorinţă nu este indicată deloc în Filipeni; dimpotrivă, Pavel aşteaptă să viziteze din nou Filipi (2:24 ş.urm.).

b. Ipoteza Romană

Alternativa propusă este că scrisoarea a fost scrisă şi trimisă în timpul întemniţării apostolului în Roma; aceasta rămâne teoria tradiţională şi are mulţi adepţi. Există multe dovezi în favoarea ei:

1. Aluziile la praetorium (1:13) şi la „casa Cezarului" (4:22) corespund cu detaliile istorice despre întemniţarea în Roma, oricare ar fi sensul precis al acestor termeni.

2. Gravitatea acuzaţiei şi verdictul care era aşteptat (1:20 ş.urm.; 2:17; 3:11) sugerează că viaţa lui Pavel era în cumpănă, fiind judecat de tribunalul suprem ale cărui decizii nu mai puteau fi contestate. Se afirmă că această dovadă arată că judecata nu se putea să aibă loc la un tribunal provincial, deoarece chiar dacă verdictul era nefavorabil, el mai avea un „atu" (ca să folosim expresia lui C. H. Dodd) şi putea contesta sentinţa locală, transferând cazul la Roma. Imposibilitatea sa de a se folosi de acest mijloc, dovedeşte ca nu apelul sau l-a purtat spre cetatea imperială.

3. Biserica din Roma se potriveşte, ca mărime şi influenţa, cu referirile din 1:12 ş.urm., care indică o comunitate creştină de mărime considerabilă.

4. Potrivit adepţilor acestei teorii, lungimea întemniţării este suficientă pentru a permite călătoriile menţionate sau subînţelese în epistolă. Lucrul acesta, însă, este discutabil.

5. Există o mărturie indirectă cu privire la provenienţa romană a Epistolei din prologul Marcionit la epistola, care spune: „Apostolul îi laudă din Roma, din închisoare, prin Epafrodit".

Există însă şi anumite dificultăţi cu privire la a ceasta concepţie veche şi unii cercetători ezită să o accepte. A. Deissmann se pare că a fost cel dintâi care a formulat aceste îndoieli, şi le putem exprima astfel:

1. Deissmann a atras atenţia asupra faptului că menţionarea călătoriilor spre şi dinspre locul întemniţării sugerează că locul nu se poate să fi fost departe de Filipi. S-a sugerat că „acele călătorii enorme", cum le-a numit el, sunt greu de încadrat în cei 2 ani ai întemniţării la Roma.

2. În afară de aceasta, situaţia reflectată în scrisoare, cu iminenţa martirajului profilându-se ameninţător, nu corespunde cu libertatea relativă şi cu atmosfera relaxată din Faptele Apostolilor 28:30-31. Dacă scrisoarea a provenit din timpul acelei detenţii este necesar să postulăm o schimbare nefavorabilă în relaţiile apostolului cu autorităţile, care a dus la o înrăutăţire a stării şi perspectivei sale.

3. O critică importantă a teoriei tradiţionale este bazată pe 2:24, care exprimă speranţa că dacă apostolul va fi eliberat, îi va vizita din nou pe filipeni şi va relua lucrarea sa misionară şi pastorală în mijlocul lor. Aceasta este o informaţie importantă din scrisoare, deoarece ştim din Romani 15:23-24, 28 că în vremea aceea el considera că lucrarea sa misionară în E era încheiată şi el şi-a îndreptat privirile spre V, în special spre Spania. Dacă scrisoarea provine din Roma (adică, dacă este scrisă după ce s-a scris Romani 15) este necesar să credem că a intervenit un lucru care l-a determinat să-şi schimbe planurile. De fapt, această posibilitate nu este de neconceput, aşa cum ştim din deplasările sale la Corint; totuşi, faptul acesta arată că teoria Roma nu este lipsită de deficienţe.

c. Ipoteza efeseană

În locul scrierii epistolei în Roma, s-a sugerat că scrisoarea ar fi fost scrisă în timpul unei presupuse detenţii în Efes. Dovezile pentru această întemniţare sunt bazate pe deducţii şi de aceea sunt lipsite de putere de convingere; dar cercetătorii care o sprijină consideră că plasarea Epistolei în această perioadă a vieţii lui Pavel ar uşura dificultăţile pe care le întâmpină teoria scrierii epistolei în Roma. De exemplu, vizita intenţionată la Filipi ar fi avut loc în Faptele Apostolilor 20:1-6, iar deplasările lui Timotei ar urma de asemenea naraţiunea din Faptele Apostolilor. W. Michaelis, care a fost consecvent în promovarea teoriei scrierii epistolei în Efes arată convingător cum, în această teorie, deplasările menţionate în Faptele Apostolilor şi cele din Filipeni se potrivesc la fel ca şi bucăţile unui mozaic. Distanţa mai mică dintre Filipi şi Efes face călătorule mai probabile în cadrul dat şi în acelaşi timp există dovezi scrise care să satisfacă cerinţa din 1:13 şi 4:22. Efesul a fost centrul administrativ al provinciei Asia şi de aceea aici s-ar fi găsit un praetorium.

Principalele dificultăţi care stau în calea acceptării acestei teorii noi sunt următoarele:

1. Caracterul ei speculativ, întemniţarea în Efes nu poate fi dovedită dintr-o sursă directă, deşi există atestări indirecte ale ei, în special în 1 şi 2 Corinteni

2. Absenţa oricărei menţionări a problemei care (se susţine) trebuie să fi preocupat mintea apostolului în perioada sugerată, adică, strângerea de ajutoare pentru bisericile din Iudea.

3. Probabil că cea mai puternică obiecţie este incapacitatea teoriei de a explica de ce, dacă Pavel a fost în pericol în Efes, Pavel nu s-a folosit de dreptul său de cetăţean roman de a se elibera şi de a face apel la împărat pentru a fi judecat la Roma. Această posibilitate nu este menţionată în scrisoare.

Prin urmare, concluzia noastră trebuie să-i dezamăgească pe cei care au aşteptat un răspuns ferm. După părerea noastră dovezile sunt împărţite şi nu este posibil să luăm o decizie finală. Scrierea Epistolei din Roma poate fi acceptată cu rezerve şi cu una sau două îndoieli care persistă. Ipoteza scrierii ei din Efes ar trebui să fie suficient de puternică pentru a schimba părerea veche de secole şi nu reuşeşte să facă aceasta, deşi există multe puncte în favoarea ei; dacă ar fi ancorată mai puternic cu dovezi directe ar găsi mai mult sprijin. Totuşi, majoritatea părerilor critice înclină în favoarea datării în perioada în care Pavel se afla în Efes (vezi Martin, op. cit., p. 36-57). (*PAVEL.)


III. Unitatea Epistolei

În istoria ei textuală, epistola este cunoscută numai ca o unitate completă; dar există mai multe sugestii care contestă unitatea ei, în special pe baza schimbării bruşte de ton, stil şi conţinut la începutul cap. 3. Explicaţii ale acestei schimbări bruşte sunt date în secţiunile „Interpolare" şi „Întrerupere".

a. Interpolare

În această teorie, motivul schimbării bruşte în 3:1b este că acest verset introduce un fragment interpolat dintr-o altă scrisoare a lui Pavel care a ajuns să fie combinată cu Epistola canonică. Există prea puţină unanimitate cu privire la locul unde se sfârşeşte interpolarea, dacă este 4:3 (vezi K. Lake), 4:1 (A. H. McNeile - C. S. C. Williams, F. W. Beare) sau 3:19 (J. H. Michael). Beare consideră că scrisoarea este un document compilat, alcătuit din trei elemente: o scrisoare de mulţumire pentru darul trimis de filipeni prin Epafrodit (4:10-20); un fragment interpolat care demască învăţătura falsă a misionarilor evrei şi antinomianismul creştinilor ne-evrei (3:2-4:1) şi care ar putea fi adresată unei alte biserici decât Filipi, aşa cum a propus mai demult J. H. Michael; iar scheletul Epistolei (1:1-3:1; 4:2-9,21-23), este privit ca ultima dintre scrisorile lui Pavel care s-au păstrat şi, într-un sens, mesajul său de rămas bun pentru biserica militantă de pe pământ. Această analiză are câteva variante (pentru detalii vezi Martin, op. cit., p. 14-21) dar în general împărţirea principală în trei fragmente este menţinută. Pentru o apărare convingătoare a unităţii scrisorii, vezi R. Jewett, NovT 12, 1970, p. 40-53.

b. Întrerupere

Schimbarea bruscă de stil şi perspectivă poate fi explicată mai plauzibil printr-o întrerupere a apostolului când a dictat scrisoarea, aşa cum a sugerat Lightfoot. Vezi de asemenea E. Stange, „Diktierpausen in den Paulusbriefen", în ZNW 18, 1917-18, p. 115 ş.urm.

În această interpretare, 3:1a este menită să fie încheierea scrisorii. Pavel este tulburat de veştile neliniştitoare pe care le-a primit şi de aceea schimbă subiectul şi dictează un avertisment vehement. „Aceleaşi lucruri" este un termen care priveşte spre viitor, spre îndemnul serios la veghere împotriva iudaizatorilor care vor veni. Vezi V. P. Furnish, NTS 10, 1963-64, p. 80-88.

Prin urmare, integritatea scrisorii trebuie acceptată, cu o rezervă posibilă cu privire la 2:5-11, un pasaj pe care unii îl consideră o compoziţie prepaulină sau post-paulină, în timp ce F. W. Beare deschide un teren nou cu presupunerea că această secţiune îşi datorează originea unui scriitor ne-evreu necunoscut care a fost sub influenţa lui Pavel în timpul vieţii apostolului. Pavel a acceptat această scriere şi a aprobat-o prin includerea ei în Epistolă. Există o discuţie completă cu privire la autorul şi provenienţa imnului Cristologic din 2:5-11 în monografia autorului acestui articol; vezi mai jos.

IV. Ocazia şi scopul scrierii Epistolei

Cel mai evident motiv pentru scrierea scrisorii poate fi găsit în situaţia lui Pavel ca deţinut şi dorinţa lui de a-i recomanda bisericii pe colaboratorii săi, Timotei şi Epafrodit. Pavel scrie ca şi cum ar fi vrut să pregătească drumul pentru sosirea acestor colaboratori şi în special pentru a dezarma orice critici la adresa lui Epafrodit (cf. 2:23 ş.urm.).

Există de asemenea o notă de mulţumire pentru darul filipenilor, la care face aluzie în câteva locuri (1:5; 4:10,14 ş.urm.). Este evident că acest dar a fost trimis prin Epafrodit şi Pavel îşi exprimă recunoştinţa atât pentru dar cât şi pentru prezenţa mesagerului lor (2:25).

Este clar că Epafrodit a adus şi veşti despre diferite probleme care au apărut la Filipi, în special ştirea tulburătoare despre lipsa de unitate dintre membrii bisericii. Lucrul acesta este dar din 2:2-4, 14; 4:2, unde sunt numiţi cei care se certau şi, poate, din 1:27. Pavel îi mustra blând pentru aceasta şi îi cheamă la împăcare în Domnul.

O altă sursă de confuzie în biserică se pare că a fost existenţa şi influenţa unui grup „perfecţionist". Pe baza contra-argumentelor lui Pavel există temeiuri să credem că ideea filipenilor despre a fi „perfect" era bazată pe o escatologic gnostică în care a fost eliminată speranţa de viitor a creştinului şi a fost transferată într-o experienţă din prezent. Răspunsul lui Pavel în cap. 3 este o combatere directă a acestei idei. (Pentru detalii, vezi Martin, op. cit., p. 22-34).

Lucrarea creştină de la Filipi se pare că a fost obiectul persecuţiei şi ţinta atacurilor din partea lumii din afară. Există o aluzie directă la „duşmanii" bisericii (1:28) şi se face o descriere a tipului de societate în care biserica a fost chemată să trăiască şi să depună mărturie despre Cristos (2:15). Aceasta este cauza chemării repetate la statornicie (1:27; 4:1). Un alt motiv pentru această scrisoare poate fi lucrarea de încurajare, deşi interpretarea dată de Lohmeyer întregii Epistole ca un „tractat pentru martiri" este oarecum deplasată.

V. Valoarea Epistolei

Pot fi menţionate două caracteristici remarcabile ale epistolei. În primul rând, Epistola către filipeni va rămâne întotdeauna ca un tribut la atitudinea apostolului faţă de suferinţa sa. Prin harul lui Dumnezeu el este în stare să se bucure în cele mai dificile împrejurări din închisoare, oricare ar fi soarta lui. Chemarea lui constantă la bucurie (cuvântul „bucurie" şi formele înrudite sunt întâlnite de 16 ori) este o caracteristică distinctivă, aşa cum a remarcat Bengel în expresia sa celebră: „Summa epistolae: gaudeo, gaudete". Iar secretul acelei bucurii este părtaşia cu Domnul care este centrul vieţii lui, indiferent ce ar aduce viitorul (1:20-21).

În al doilea rând, nici o introducere la Epistolă nu ar fi completă fără o referire la pasajul măreţ din 2:5-11. Aici găsim locus classicus al doctrinei lui Pavel despre persoana lui Cristos şi despre natura şi scopul mântuirii creştine, şi pentru acest motiv Epistola către filipeni va rămâne întotdeauna pe primul plan al studiilor pauline, câtă vreme scrierile marelui apostol vor continua să atragă atenţia cercetătorilor.

BIBLIOGRAFIE
De la data când au apărut comentariile autorului articolului de faţă (TNTC, 1959) şi ale lui F. W. Beare (1959), au fost făcute studii de K. Barth (E. T. 1962), K. Grayston (CBC, 1967) şi J. L. Houlden, Paul‘s Letter from Prison, 1970. Comentariul lui R. P. Martin (NCB, 1976) este cea mai recentă publicaţie. Cu privire la 2:5-11, cartea lui R. P. Martin Carmen Christi, 1967, încearcă să treacă în revistă părerile teologilor, iar o expunere de interes general se găseşte în Broadman Bible Commentary, vol. 11, 1971 (F. Stagg).

R.P.M.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: