Filadelfia
FILADELFIA. O
cetate în provincia romană Asia, în partea de V a Turciei asiatice din zilele
noastre. Probabil că a fost întemeiată de Eumenes, regele Pergamului, în
secolul al 2-lea î.Cr. şi este cert că a fost numită după fratele său, Attalus,
a cărui loialitate i-a atras numele Filadelfus (Philadephus). Cetatea era
situată aproape de extremitatea superioară a văii largi care trece prin Sardis
până la mare, în apropiere de Smirna; amplasată la marginea unui platou foarte
fertil, de unde deriva o bună parte a prosperităţii sale comerciale. Zona a
trecut frecvent prin cutremure. Un cutremur puternic din anul 17 d.Cr. a
distrus cetatea; întrucât cutremure mai mici aveau loc intermitent, oamenii au
început să locuiasă în afara cetăţii (Strabo, Geography 12. 8.18 (579);
13.4.10 (628)). După ce o donaţie imperială a ajutat la reconstruirea ei, cetatea
a preluat voluntar numele nou Neocezarea. Mai târziu, în timpul lui Vespasian,
a luat un alt nume imperial, Flavia. Cetatea s-a remarcat prin numărul mare de
temple şi sărbători religioase. Locul este ocupat în prezent de oraşul
Alasehir.
Scrisoarea către „îngerul bisericii din Filadelfia"
(Apocalipsa 3:7-13) face probabil aluzie la câteva dintre circumstanţele
cetăţii. După cum Filadelfus a fost renumit pentru loialitatea faţă de fratele
său, tot aşa biserica, adevărata Filadelfia, moşteneşte şi împlineşte
carcaterul lui prin loialitatea statornică faţă de Cristos (v. 8,10). După cum
cetatea se află lângă „uşa deschisă" a unei regiuni din care îşi derivă
bogăţia, tot aţa bisericii i se dă o „uşă deschisă", o oportunitate pe
care să o folosească (v. 8; cf. 2 Corinteni 2:12). Simbolul „coroanei" şi
„templului" (v. 11-12) indică un contrast cu jocurile şi sărbătorile
religioase ale cetăţii. În contrast cu lipsa de permanenţă a vieţii într-o
cetate supusă la cutremure, celor care biruiesc li se promite stabilitatea
supremă de a fi zidit în templul lui Dumnezeu. La fel ca şi în Smirna, această
biserică a înfruntat respingerea din partea evreilor din cetate (v. 9), dar
biruitorul se va bucura de acceptarea finală de către Domnul al cărui nume L-a
mărturisit (v. 8), simbolizată prin conferirea numelor divine (v. 12), care ne
amintesc de numele noi luate de cetate în onoarea împăraţilor divini. Ignatius
a vizitat mai târziu cetatea, în drumul său de la Antiohia spre Roma, pentru a
fi martirizat, şi a trimis o scrisoare bisericii din Filadelfia.
BIBLIOGRAFIE
W. M. Ramsay, The Letters to the Seven Churches of Asia,
1904, cap. 27-28; C. J. Hemer, Buried History 11, 1975, p. 164-174.
M.J.S.R.
C.J.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu