iarbă
IARBĂ (ebr. hasir,
dese, yereq, ‘eseb; gr. chortos).
Geneza 1:11 scrie că pământul a produs vegetaţie (literal
„iarbă") în „ziua a treia" a naraţiunii creaţiei. În ţara promisă
iarba a constituit hrană pentru vite; iarba era dată în ţară de Dumnezeu, ca
răspuns la ascultarea poporului (Deuteronom 11:15). Iarba a fost hrana lui
Nebucadneţar în perioada sa de nebunie (Deuteronom 4:15, 25).
Păşunile verzi nu sunt permanente în Palestina, ci ţin numai
pentru o vreme după ploi, iar în anotimpul uscat se usucă. Ca rezultat, iarba
este un simbol potrivit pentru caracterul trecător al vieţii umane (de ex.
Psalmul 103:15; Isaia 40:6-7), pentru stăpânirea de scurtă durată a bogatului
(Iacov 1:10-11) şi este un simbol pentru slăbiciunea şi nimicirea duşmanilor
(Isaia 37:27 = 2 Împăraţi 19:26), pentru cei răi care urmează să fie retezaţi
curând (Psalmul 37:2) şi pentru cei care urăsc Sionul (Psalmul 129:6).
Mulţimea firelor de iarbă este comparată cu o mulţime de
oameni (Iov 5:25; Isaia 44:4), cu un popor înfloritor (Psalmul 72:16), iar
aspectul luxuriant al păşunilor verzi este comparat cu seninătatea vieţii
spirituale (Psalmul 23:2). În iarba fragedă poate fi văzută o calitate a unui
domnitor drept (2 Samuel 23:4) şi un domnitor binevoitor are un efect la fel de
binevoitor şi produce beneficii similare asupra poporului său, cu ploaia care
cade pe pajiştile cosite (Psalmul 72:6).
În contrast, un ţinut sterp şi fără iarbă poate indica mânia
lui Dumnezeu (Deuteronom 29:23).
R.A.H.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu