Ieroboam
IEROBOAM (probabil că
înseamnă „fie ca poporul să crească" sau „fie ca el să lupte pentru
popor" (adică, împotriva asupririlor lui Roboam).
1. Primul rege al lui Israel (cca.
931-910 î.Cr.; 1 Împăraţi 11:26; 14:20; 2 Cronici 10:2; 13:20), Ieroboam, fiul
lui Nebat, se pare că a fost un proprietar de pământ bogat (gibbor hayil,
1 Împăraţi 11:28), capabil să se înarmeze pe sine şi pe alţii pentru război, în
ciuda faptului că mama lui era văduvă. Când *Solomon a construit Milo, el l-a
pus pe Ieroboam, un efraimit, supraveghetor peste lucrătorii din triburile din
N. Practicile opresive ale regelui l-au determinat pe Ieroboam să iniţieze o
revoltă, care a avut ca rezultat exilarea lui în Egipt până la moartea lui
Solomon. LXX conţine un fragment midraş de o credibilitate îndoielnică (bazat
în parte pe experienţele lui Hadad, 1 Împăraţi 11:14-22) care încearcă să
completeze descrierea biblică sumară a fugii lui Ieroboam. Prietenia lui cu
*Şişac a fost de scurtă durată, deoarece invazia faraonului (cca. 925 î.Cr.)
s-a dovedit costisitoare atât pentru Iuda cât şi pentru Israel (dovezile indică
distrugerea cetăţilor Ghezer, Taanach, Meghido, Bet-Şean, şi altele). Refuzul
pripit al lui Roboam de a iniţia o politică mai blândă decât aceea a tatălui
său a dus la împlinirea profeţiei lui Ahiia (1 Împăraţi 12:29 ş.urm.): regatul
a fost dezbinat. Numai Beniamin a rămas loial lui Iuda şi a devenit terenul de
luptă pentru o serie de lupte de frontieră între cei doi regi (1 Împăraţi
14:30). Conflictul cu Iuda (1 Împăraţi 15:6-7; 2 Cronici 13:2-20), împreună cu
presiunile repetate din partea Damascului şi a cetăţilor filistene l-au determinat
pe Ieroboam să fortifice o serie de cetăţi cheie cum sunt Sihem, Penuel şi
Tirţa, care au servit pe rând ca şi capitale ale sale (1 Împăraţi 12:25;
14:17).
Ieroboam a fost ţinta mâniei divine pentru că a construit la
Dan şi Betel altare care au rivalizat cu Templul din Ierusalim şi la care
slujeau preoţi ne-levitici. În cursul acestui proces a fost schimbată şi data
Sărbătorii corturilor (1 Împăraţi 12:31-32). Viţeii infami probabil că nu au
fost reprezentări ale divinităţii ci piedestalul pe care se presupunea că stă
Iahve cel nevăzut (cf. W. F. Albright, From the Stone Age to Christianity,
1957, p. 299-301). Ei au ameninţat legământul credinţei prin încurajarea unei
îmbinări a venerării lui Iahve cu cultul fertilităţii al lui Baal şi au atras
mustrări din partea profeţilor (de ex. omul lui Dumnezeu, 1 Împăraţi 13:1
ş.urm.; Ahiia, 1 Împăraţi 14:14-16). Urcarea lui Ieroboam pe tron prin alegerea
poporului şi nu pe baza dreptului ereditar a condamnat de la bun început
regatul de N la instabilitate dinastică. Cultul său regal a stabilit un tipar
pentru succesorii săi care sunt evaluaţi în general ca regi care au perpetuat
păcatele lui (de ex. 1 Împăraţi 16:26).
BIBLIOGRAFIE
M. Aberbach, L. Smolar, în IDBS, 1976, p. 473-475; J.
Bright, A History of Israel, 1972, p. 226-235; J. Gray, 1 and 2 Kings,
1970; EJ, 9, col. 1371-1374; M. Noth, The History of Israel , 1960, p.
225 ş.urm.; M. Haran, VT 17, 1967, p. 266 ş.urm., 325 ş.urm.
2. Ieroboam II (cca. 793-753 î.Cr.) a
fost al 4-lea rege din dinastia lui Iehu şi unul dintre cei mai iluştri
domnitori ai Israelului (2 Împăraţi 14:23-29). Fiind co-regent cu tatăl său
timp de un deceniu, Ieroboam II a continuat politica lui Ioas de expansiune
agresivă. Ajutat de campaniile lui Adad-Nirari (805-802 î.Cr.) care a zdrobit
regatul aramaic şi de preocuparea Asiriei cu Armenia, el a putut restaura
graniţele lui Israel la cele din vremea lui Solomon şi a împlinit în felul
acesta profeţia lui Iona (2 Împăraţi 14:25).
Abilitatea administrativă a lui Ieroboam, combinată cu relativa
lipsă de atacuri străine, a dus la o prosperitate economică fără egal.
Excavaţiile făcute la *Samaria, care includ descoperirea unor ostraca
samaritene, au demonstrat grandoarea cetăţii fortificate, cât şi luxul şi
închinarea falsă care au chinuit sufletul neprihănit al lui Amos (de ex. Amos
6:1-7; 5:26; 8:14). Bogăţia şi sărăcia extremă (Amos 2:6-7), ritualul religios
golit de conţinut (Amos 5:21-24; 7:10-17) şi siguranţa falsă (Amos 6:1-8) au
fost câteva dintre caracteristicile domniei îndelungate a lui Ieroboam.
Profeţia întunecată a lui Amos (7:9) a fost confirmată de lovitura de stat
reuşită a lui Şalum împotriva lui Zaharia (al cărui nume arată că Ieroboam a
păstrat oarecare respect pentru Iahve, 2 Împăraţi 15:8-12), care a pus capăt
dinastiei lui Iehu. Vezi B. J. Bright, op. cit., p. 254-256; EJ, 9, col.
1374-1375; M. F. Unger, Israel and the Arameans of Damascus, 1957, p.
89-95.
D.A.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu