Ionadab
IONADAB (ebr. yehonadab,
„Iahve este darnic").
1. Fiul lui Şimea, fratele lui David.
Viclenia lui l-a ajutat pe prietenul său Amnon, fiul lui David, să-şi
împlinească dorinţa păcătoasă faţă de Tamar, sora de tată a lui Amnon (2 Samuel
13:3-5). Ceea ce a ştiut cu privire la moartea lui Amnon pare să indice
complicitatea lui, deşi era un prieten declarat al lui (2 Samuel 13:30-33).
2. Un fiu al lui Recab, Chenitul (1
Cronici 2:55; Ieremia 35:6). El a interzis clanului său să practice
agricultura, să aibă vii şi să folosească rodul lor, şi să locuiască în
comunităţi sedentare (Ieremia 35:6-10). Se poate însă ca aceste porunci să fie
o reflectare a ceea ce era deja o practică generală. El a fost un închinător
zelos al lui Iahve şi l-a ajutat pe Iehu să suprime închinarea la Baal Melcart
(2 Împăraţi 10:15, 23).
M.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu