limbi, darul
LIMBI, DARUL. Vorbirea în
limbi sau glosolalia (un cuvânt derivat în sec. al 19-lea de la gr. glossa,
limbă şi lalia, vorbire) este un dar spiritual menţionat Marcu 16:17;
Faptele Apostolilor 10:44-46; 19:6 şi descris în Faptele Apostolilor 2:1-13; 1
Corinteni 12-14. Acelaşi fenomen poate sta la baza unor pasaje cum sunt 1
Tesaloniceni 5:19; Romani 12:11.
Când ucenicii adunaţi au fost umpluţi de Duhul
Sfânt în ziua Cincizecimii ei au început să „vorbească în alte limbi (lalein
heterais glossais) după cum le da Duhul să vorbească" (Faptele
Apostolilor 2:4), aşa încât mulţi evrei din Diaspora au fost uimiţi să audă
laudele lui Dumnezeu în limbile lor materne (glossa, v. 11; dialektos,
v. 6, 8). Deşi în general este acceptată ideea că Luca a intenţionat ca expresia
„să vorbească în alte limbi" să însemne că ucenicii au vorbit în limbi
străine, explicaţia aceasta nu a fost universal acceptată. Încă din vremea
primilor Părinţi ai bisericii unii au văzut în v. 8 o dovadă că minunea a fost
efectuată asupra auzului ascultătorilor. Grigore De Nazian (Orat. 41. 10, în Pentecosten)
a respins această concepţie pe temeiul faptului că transferă minunea de la
ucenici la mulţimea neconvertită. De asemenea, această concepţie trece cu
vederea faptul că vorbirea în limbi a început înainte ca mulţimea să audă (v.
4; cf. v. 6) şi unii din apropiere au crezut că aud bâlbâiala unor oameni beţi
(v. 13).
După părerea celor mai mulţi cercetători glosolalia
din Faptele Apostolilor 21:1-13 a fost similară cu aceea descrisă în 1
Corinteni 12-14 şi a constat dintr-o vorbire extatică neinteligibilă. Ei propun
diferite teorii ca să explice de ce Luca a scris în schimb despre limbi
străine. Unii cred că se poate să fi interpretat greşit informaţiile sale şi să
fi introdus cuvântul „alte" (Faptele Apostolilor 2:4) din propria sa
iniţiativa; alţii au sugerat că se poate ca el să fi interpolat referiri la
limbi străine ca o explicaţie mai favorabilă când glosolalia a căzut în
dizgraţie. Alţii consideră că naraţiunea lui este o creaţie dogmatică în care
combină relatări despre glosolalia extatică cu legende despre darea legii la
Sinai în 70 de limbi (Midraş, Tanhuma 26c), concepţia că Cincizecimea
este o reversare a blestemului de la Babel (Geneza 11:1 -9) şi propriul său
universalism. Totuşi, este puţin probabil ca Luca, un istoric meticulos (Luca
1:1-4) şi un însoţitor apropiat al lui Pavel (care a vorbit în limbi, 1
Corinteni 14:18), să fi interpretat greşit natura glosolaliei. Dacă ucenicii nu
au vorbit în limbi străine în ziua Cincizecimii, atunci cea mai satisfăcătoare
explicaţie este că Luca redă din informaţiile sale convingerea celor prezenţi
care au crezut că au recunoscut cuvinte de laudă pentru Dumnezeu în alte limbi.
Caracterul direct al naraţiunii şi ironia batjocoritorilor (v. 13) vin ca argumente
împotriva concepţiei că vorbirea ucenicilor a fost lipsită de particularităţi
(v. 7; cf. Marcu 14:70) şi a fost făcută inteligibilă pentru ascultătorii lor,
dintre care majoritatea probabil că vorbeau greaca sau aramaica.
Vorbirea „în limbi noi" (glossais kainais) este menţionată în Marcu 16:17 (care nu este o parte originală a Evangheliei) ca un semn care vine după credinţa în Cristos. A însoţit revărsarea Duhului Sfânt asupra păgânilor convertiţi (Faptele Apostolilor 10:44-46; 11:15) şi a fost fără îndoială una dintre manifestările întâlnite la primii credincioşi samariteni (Faptele Apostolilor 8:18). Grupul izolat de ucenici din Efes, care se poate să fi fost dintre primii care au crezut în Cristos dar care nu au ştiut de Rusalii (N. B. Stonehouse, WTJ 13, 1950-1, p. 11 ş.urm.) au vorbit de asemenea în limbi atunci când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei (Faptele Apostolilor 19:6). În fiecare caz glosolalia spontană a fost o dovadă perceptibilă a repetării revărsării iniţiale a Duhului la Rusalii, în legătură cu propovăduirea unui apostol (cf. 2 Corinteni 12:12) şi se pare că a confirmat includerea noilor credincioşi în biserica creştină formată din evrei foarte precauţi (cf. Faptele Apostolilor 10:47; 11:17-18). Dacă limbile servesc drept semn pentru judecata lui Israel pe baza legământului (Isaia 28:10 ş.urm.; cf. Deuteronom 28:49; 1 Corinteni 14:21 ş.urm.) şi limbile de la Rusalii reprezintă luarea împărăţiei de la Israel şi darea ei la oameni din toate popoarele (vezi O. P. Robertson, WTJ 38, 1975, p. 43-53), tiparul cazurilor de glosolalie din Faptele Apostolilor accentuează această tranziţie.
Glosolalia din Corint s-a deosebit în anumite
privinţe de aceea descrisă în Faptele Apostolilor. În Ierusalim, la Cezarea şi
Efes, grupuri întregi asupra cărora S-a pogorât Duhul au început să vorbească
imediat în limbi, în timp ce la Corint nu toţi au posedat darul râvnit (1
Corinteni 12:10, 30). Glosolalia din Faptele Apostolilor pare să fi fost o
experienţă iniţială irezistibilă şi probabil temporară, în timp ce îndrumările
lui Pavel pentru Corinteni subînţeleg continuarea darului sub controlul
vorbitorului (1 Corinteni 14:27-28). La Rusalii „limbile" au fost înţelese
de ascultători, dar la Corint era necesar darul suplimentar de „tălmăcire"
pentru a le face inteligibile (1 Corinteni 14:5,13,27). Numai la Rusalii este
menţionată în mod explicit vorbirea în limbi străine. Pe de altă parte,
glosolalia este prezentată în altă parte ca şi constând din vorbiri cu sens
inspirate de Duhul Sfânt şi folosite în principal pentru închinăciune (Faptele
Apostolilor 2:11; 10:46; 1 Corinteni 14:2, 14-17, 28).
În expresia „felurite limbi" (1 Corinteni
12:10) se pot include limbi care nu au fost învăţate încă, limbi inexistente
sau alte forme de vorbire (cf. S. D. Currie, Int 19, 1965, p. 274-294).
La Corint se pare că nu au fost limbi străine, pe care Pavel le indică
printr-un cuvânt diferit (phone, 14:10-11), deoarece pentru înţelegerea
lor era necesar un dar special, nu o competenţă lingvistică; nu erau nici
sunete extatice lipsite de sens, deşi mintea era inactivă (v. 14), iar vorbirea
- fără tălmăcire - era neinteligibilă chiar şi pentru vorbitor (v. 13),
deoarece cuvintele (v. 19) şi conţinutul (v. 14-17) puteau fi recunoscute, iar
vorbirea în limbi tălmăcită era echivalentă cu prorocia (v. 5). O formă
lingvistică bine definită este sugerată de cuvintele gr. pentru „a
tălmăci" (a traduce), care în altă parte în NT, cu excepţia textului din
Luca 24:27, înseamnă întotdeauna „a traduce" (cf. J. G. Davies, JTS n.s.
3, 1952, p. 228 ş.urm.; R. H. Gundry, JTS n.s. 17, 1966, p. 299-307) şi Pavel
probabil că le-a considerat limbi cereşti care nu aveau caracteristici omeneşti
obişnuite, fiind inspirate de Duhul Sfânt pentru închinăciune, ca un semn
pentru necredincioşi (O. P. Robertson, op. ci:., J. P. M. Sweet, NTS 13,
1966-7, p. 240-257), iar când sunt tălmăcite servesc pentru edificarea
credincioşilor. Corintenii au apreciat atât de mult glosolalia şi au abuzat de
ea în asemenea măsură încât Pavel a limitat strict exercitarea ei în public (1
Corinteni 14:27-28) şi a pus accent pe valoarea superioară a prorociei pentru
întreaga biserică (1 Corinteni 14:1, 5). Deşi este incert dacă manifestările
glosolaliei de mai târziu se aseamănă cu fenomenul din NT, studii recente le
evaluează ca şi cadenţe de vocalizare, fără să fie limbi.
BIBLIOGRAFIE
J. Behm, TDNT 1, p. 722-727; G. B. Cutten, Speaking
with Tongues, 1927; J. D. G. Dunn, Jesus and the Spirit, 1975; A. A.
Hoekema, What about Tongue-Speaking?, 1966; M. T. Kelsey, Tongue Speaking,
1973; J. P. Kildahl, The Psychology of Speaking in Tongues, 1972; W. J.
Smarin, Tongues of Men and Angels, 1972; A. C. Thiselton, „The
Interpretation of Tongues? A new suggestion on the light of Greek usage in
Philo and Josephus", JTS n.s. 30, 1979.
W.G.P.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu