milostenie
MILOSTENIE. Cuvântul gr.
este (eleemosyne), iar cel latin eleemosyna. Cuvântul grecesc are
sensul de milă care are ca rezultat ajutarea celui sărac cu bani sau bunuri.
Cu toate că nu este menţionat în mod explicit în VT
englez, milostenia este implicit prezentă ca o expresie a compasiunii în
prezenţa lui Dumnezeu. A avut o sursă dublă: (a) legislaţia mozaică a văzut
compasiunea ca un sentiment care trebuie manifestat de o persoană cu un
comportament ideal (cf. Deuteronom 15:11); (b) prorocii au considerat
milostenia ca un drept pe care pot să-l reclame cei în nevoi.
Din fuziunea acestor două concepte s-a născut în
perioada intertestamentală ideea de neprihănire care se obţine prin milostenie,
care este eficace în anularea vinovăţiei păcatelor, ca o asigurare a favorului
din partea divinităţii, în vreme de necaz (cf. Psalmul 112:9; Daniel 4:27).
Neprihănirea şi milostenia au fost văzute uneori ca termeni sinonimi, aşa cum
este cazul în LXX, dar lucrul acesta nu prea poate fi justificat nici cu VT
ebraic şi nici cu NT grecesc.
După încetarea jertfelor, milostenia pare să fi
ocupat primul loc printre îndatoririle religioase ale evreilor. În fiecare oraş
existau colectori care distribuiau milostenii de două feluri, şi anume: bani
colectaţi în vistieria sinagogii în fiecare zi de Sabat pentru săracii
oraşului, şi mâncare şi bani primiţi în farfuria de colectă. „De aceea, nici un
ucenic nu ar trebui să locuiască într-un oraş unde nu există nici o cutie
pentru milostenie" (Sanhedrin 17b). Este semnificativ faptul că în VT
foarte rar găsim urme de cerşetori care cerşesc în stradă (vezi totuşi 1 Samuel
2:36; Psalmul 109:10). Psalmul 41:1 poate fi interpretat nu numai ca un îndemn
la milostenie, ci de asemenea ca un jurământ de a deveni personal interesat de
cei săraci.
Isus nu a respins milostenia ca pe ceva care nu are
nici o valoare în căutarea unei relaţii de părtăşie cu Dumnezeu, ci a subliniat
necesitatea de a avea motivaţia corectă, „în Numele Meu". El a mustrat
binefacerile din vremea Lui care se făceau în mod ostentativ (Matei 6:1-4).
În Biserica primară, prima alegere a unor slujitori
s-a făcut pentru a asigura distribuirea corectă a milosteniilor; nevoile celor
săraci au fost satisfăcute (Faptele Apostolilor 4:32, 34); şi fiecare
credincios a fost îndemnat să aducă în prima zi a fiecărei săptămâni o parte
din venitul lui ca să fie dat celor nevoiaşi (Faptele Apostolilor 11:30; Romani
15:25-27; 1 Corinteni 16:1-4).
„Milostenia" este unul şi acelaşi lucru cu
„neprihănirea", nu pentru că milostenia îl face pe om îndreptăţit (Romani
3-4), ci pentru că ea constituie o acţiune corectă pe care, în ochii lui
Dumnezeu, Cel care ne dă toate lucrurile tocmai în scopul acesta, aproapele
nostru are dreptul să ne-o ceară (Efeseni 4:28). (*SĂRĂCIE; *PĂRTĂŞIE;
*COMPASIUNE.)
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu