olar, olărit
OLAR, OLĂRIT. O explicaţie
rezonabilă a începuturilor olăritului este aceea că un coş căptuşit cu argilă a
ars accidental, întărind prin coacere stratul interior şi dovedind utilitatea
acestui proces (vezi S. Cole, The Neolithic Revolution, 1959, p. 41).
Olăritul a apărut pentru prima dată în perioada neolitică în Orientul Apropiat.
Înainte de inventarea roţii olarului, în mileniul al 4-lea î.Cr., toate oalele
au fost făcute cu mâna, folosindu-se aceleaşi metode cu cele utilizate în
prezent în Palestina la confecţionarea vaselor mari (G.M. Crowfoot, „Pots
Ancient and modern", PEQ 64, 1932, p. 179-187). Câteva ateliere de olărit
care s-au descoperit în Palestina (de ex. la Lachiş (PEQ 70, 1938, p. 249, p.
XXV) şi Khirbet Qumran (RB 63, 1956, p. 563, p. XI) ne arată că olarul sta pe
marginea unei gropi mici în care erau roţile (în ebr. ‘obnayim), de
obicei două pietre, una pivotând în jurul celeilalte, pe care o întorcea cu
piciorul. Pentru a obţine o suprafaţă mai netedă şi mai lucioasă cât şi pentru
a da vasului forma dorită şi pentru a-l împodobi, erau folosite pietricele,
scoici şi oase. Puterea olarului (în ebr. yoser; gr. kerameus)
asupra lutului (în ebr. homer; în gr. pelos) este folosită ca
termen de comparaţie la Ieremia 18:1-12 şi de către Pavel (Romani 9:21). vezi
R.H. Johnston, BA 37, 1974, p. 86-106.
I. Olăritul în antichitate
Pentru simplul fapt că reprezentau un articol
foarte obişnuit, dar fragil, vase de lut zac în cantităţi foarte mari în
fiecare morman care conţine aceste vestigii (cf. Iov 2:8). Observarea atentă
felului în care sunt aşezate fragmentele în straturi ne dă posibilitatea să
distingem între exemplarele mai vechi şi cele mai noi (de obicei cele care sunt
la baza şi la extremitatea de sus a terenului examinat). Compararea cu
fragmente similare provenind din alte amplasamente arheologice ne arată dacă
diverse straturi sunt contemporane sau nu (*ARHEOLOGIE). Dovezi ale unor
descoperiri de fragmente de vase excavate în mai multe locuri în Palestina au
facilitat întocmirea unei succesiuni de forme, care pot fi datate prin alte
mijloace. Ca rezultat, avem acum posibilitatea de a data vase care se găsesc
într-un amplasament arheologic - şi ca atare, însuşi locul respectiv - prin
compararea cu formele cunoscute şi datate într-o anumită perioadă. Este
periculos însă să propunem o dată cu o precizie mai mare de aproximativ 50 de
ani, în plus sau în minus, numai pe baza dovezilor ceramice. Reprezentarea
grafică a distribuirii tipurilor de vase pe o regiune întinsă poate pune în
lumină rutele comerciale şi graniţele culturale.
Este necesar ca următoarea descriere succintă a
diverselor caracteristici ale ceramicii găsite în Palestina să fie parcursă în
paralel cu prezentarea grafică. Cifrele trecute sus, în dreapta cuvintelor, se
referă la numărul pe care-l poartă fiecare obiect cuprins în schiţă.
Vasele din ceramică din neolitic sunt simple dar de
diverse forme ornamentate cu crestături şi sau pictate şi lustruite imitând
probabil un coş sau un obiect confecţionat din piele. În cea mai mare parte
obiectele sunt nefinisate, amestecate cu paie fărâmiţate. Picturile decorative
de pe vasele din ceramică aparţinând perioadei următoare (calcolitic) denotă
existenţa unor contacte cu Siria şi Mesopotamia. Apar în această perioadă forme
definite ale buzei vasului precum şi vase cu mâner. Specifice acestei perioade
sunt paharele în formă de cornet şi vasele în formă de butoi cu două mânere în
formă de ochi şi cu un gât la mijloc, vase care serveau probabil la baterea
untului şi care imită ca formă pe cele originale, făcute din piei (2).
Utilizarea caolinului în Neghev pare să fi dat vaselor confecţionate în această
regiune o culoare distinctă („faianţă de culoarea crem").
Prima parte a Epocii bronzului poate fi divizată în
trei faze, în funcţie de tipurile obictelor de ceramică. Oalele de formă
globulară cu linii încrucişate de culoare roşiatică care acopereau întreg vasul
sunt specifice primei faze a acestei epoci. În partea de S a Palestinei, dar în
aceeaşi perioadă apar în N (9) vase având decoraţii din linii late de vopsea
subţire şi groasă. Este posibil ca un vas lustruit de culoarea gri să fi imitat
vasele de piatră (14). O altă formă tipică este vasul cu cioc („ceainic").
Vasele prevăzute cu mânere, comune în perioada aceasta, au fost exportate în
Egipt. Mai multe exemplare de la începutul celei de-a doua părţii a epocii
bronzului au fost găsite în Egipt, în mormintele care aparţin primei dinastii.
Demne de atenţie sunt în mod special ulcioarele (8) cu un singur mâner şi
farfuriile lustruite de culoarea roşie. Popoarele migratoare care veneau din
Anatolia prin Siria au adus în Palestina obiecte de ceramică lustruite, în negru
sau roşu, cu ornamentaţii pline de fantezie (cum ar fi cele din Khirbet Kerak,
de la începutul perioadei a treia a Epocii bronzului (10, 15). Acestea au fost
folosite alături de variantele locale care, de asemenea, se găsesc în
mormintele egiptene din perioada piramidelor.
Diferitele civilizaţii din Epoca bronzului îşi
găsesc expresia în noile forme pe care le-au luat obiectele de ceramică, vasele
cu gât scurt şi îngust şi cu bază mare şi plată sunt specifice primei faze,
precum şi vasele cu orificiide scurgere (16) saucele cu ornamente crestate
(23). Este posibil ca aceste forme să fi fost asociate cu răspândirea
amoriţilor în mai multe părţi. Cu siguranţă, ceramica foarte fină din cea de-a
doua fază poate fi asociată cu mişcările care au culminat cu populaţia Hyksos.
Folosirea pe scară mare a roatei olarului şi lustruirea atentă a produs obiecte
de ceramică care au rivalizat, fără să scoată din uz, vasele de metal şi de
piatră, vasele şi ulcioarele au baze rotunde mici (17, 21). Tot în această
perioadă a început să fie folosită şi lampa (26). Ulcioare din ceramică neagră
decorate cu crestături şi care erau apoi umplute cu o pastă albă, găsite în
cantităţi mari în straturi din această perioadă, pot fi asociate cu populaţia
Hyksos (22).
II. Stiluri de mai târziu
Spre sfârşitul fazei de mijloc a Epocii bronzului
şi către sfârşitul acestei epoci, au apărut ulcioare şi vase cu desene
geometrice roşii şi negre (28). Aceste obiecte erau exportate în Cipru şi
posibil în Cilicia. Ceramica miceniană (30) (F.H. Stubbings, Mycenaean
Pottery from the Levant, 1951) a fost importată în cantităţi mari în cea
de-a doua fază, împreună cu mărfuri din Cipru (vase metalice cu baza inelară şi
„castroanele de lapte") (33, 37). „Plosca pelerinului" este o
inovaţie tot a acestei epoci (31). Diferenţa de cultură dintre Epoca bronzului
şi Epoca fierului (*ARHEOLOGIE) se poate vedea clar în lucrările de ceramică.
Din câmpia de coastă, după cum se ştie a fost ocupată de filisteni, ne parvin
vase mari cu mânere de ambele părţi şi ulcioare de bere de culoarea crem ,
având desene geometrice de culoare roşie şi negre şi păsări stilizate (36, 29).
Aceasta este o imitaţie locală a formelor miceniene de mai târziu. Ceramica din
ţinuturile mai înalte este, în unele cazuri, o continuare degenerată a
stilurilor din ultima parte a Epocii bronzului, dar au apărut noi tipuri de
obiecte ceramice nefinisate şi deforme brute. Recipienţii mari pentru
depozitări, care aveau o buză îngustă şi mânere sunt considerate ca fiind
caracteristice perioadei aşezării lui Israel în Palestina.
În perioada monarhală, formele se caracterizează
printr-o regularitate mai mare şi sunt tot mai îmbunătăţite. Se observă o
tendinţă spre forme cu muchii mai ascuţite (41). Multe vase erau lustruite încă
de pe roata olarului, dar cele mai fine sunt foarte subţiri şi sunt ornamentate
cu benzi late de culoare roşie (ceramică de Samaria) (48). Recipienţii mari de
depozitare erau deseori imprimaţi pe mânere cu o parafă împărătească, care
purta numele unuia dintre cele patru oraşe de mai jos, unde probabil se găseau
fabricile: Hebron, Zif, Soco şi un nume neindentificat, mmst, cf. 1
Cronici 4:23; DOTT, p. 219. Comunităţile de mineri din Neghev au folosit vase
brute, confecţionate manual.
Ceramica persană şi cea elenistică marchează o
îmbunătăţire a anumitor forme (de ex. amfora (52)), sub influenţă
grecească. Au fost importate vase din ceramică ateniană ornamentate cu figuri
în negru şi în roşu. Damigenele înguste de formă alungită erau în perioada
aceasta aşezate deseori în morminte. Strierea era o ornamentare obişnuită a
vaselor nelustruite din perioada romană (74, 75); majoritatea vaselor fine erau
importate (de ex. terra sigillata din Italia şi Galia). Centrele
nabateene din Transiordania au produs vase foarte fine de culoarea pieii de
căprioară, cu desene florale în roşu. Ceramica smălţuită (faianţa) a fost
importată din Egipt în Epoca bronzului, dar nu a fost folosită niciodată pe
scară largă.
III. Nume evreieşti
Nu este posibil să indentificăm cu certitudine
numele în ebraică ale diferitelor vase; următoarele sugestii au fost preluate
din lucrarea Ceramic Vocabulary of the Old Testament, al J.L. Kelso, din
BASOR Supplementary Studies 5-6, 1948 (cf. PEQ 71, 1939, p. 76-90).
În ebr., ‘aggan înseamnă un castrom mare
(*PAHAR); ’asuk, un vas mare de ulei cu gât (2 Împăraţi 4:2); baqbuk,
vasul cu gât strâmt, specific celei de-a doua părţi a Epocii fierului (1
Împăraţi 14:3; Ieremia 19:1, 10); gabia’, Ieremia 35:5, evident o cană,
cf. *PAHAR; dud, o oală de gătit sferică (1 Samuel 2:14; Iov 41:20)
(*COŞ); kad, ulcior, probabil atât vasul mare cu mânere cât şi vasul cu
gât, asemănător ulciorului de azi (Geneza 24:14 ş.urm.; Judecători 7:16
ş.urm.); kos (*PAHAR); kiyyor, un castron de ceramică (Zaharia
12:6) sau de metal (Exod 30:18; 1 Împăraţi 7:20; 1 Samuel 2:14; cu privire la 2
Cronici 6:13, vezi W.F. Albright, Archaeology and the Religion of Israel,
1956); kirayim, inele de lut pe care stăteau vasele cu bază rotundă
(Levitic 11:35); mahabat, un disc sau o tavă de ceramică sau de metal,
pe care se coceau un fel de clătite, sau lipii (Levitic 2:5); Ezechiel 4:3); marheset,
un vas pentru gătit (Levitic 2:7; 7:9); masret, o oală de gătit sau o
tavă cu mânere (2 Samuel 13:9); mis’eret, covată; nebel, un vas
mare pentru vin (Isaia 30:14; Ieremia 48:12; Plângerile 4:2); sir, orice
oală mare pentru gătit (2 Împăraţi 4:38; Iov 41:31) (*OALĂ); cf. *LIGHEAN; sap,
un castron (*PAHAR); sepel, un castron mare şi scump (Judecători 5:25;
6:38); pak, ulcior (*STICLUŢĂ); parur, o oală cu mâner, pentru încălzirea
lichidelor (Judecători 6:19); selohit, un vas adânc fără mânere (2
Împăraţi 2:20; 21:13); şamid, un vas de adâncime mică care era folosit
ca şi capac (Numeri 19:15); sappahat, o ploscă sau un ulcior (1 Samuel
26:11 ş.urm.; 1 Împăraţi 17:12 ş.urm.; 19:6); qallahat, un vas de gătit
(1 Samuel 2:14; Mica 3:3); în gr. modios, un vas cu o capacitate de
aprox. 9 litri (Matei 5:15); nipter, un lighean despre care papirusul
Bodmer II spune că este un lighean pentru spălatul picioarelor (Ioan 13:5); poterion
(*PAHAR); tryblion, un vas destul de mare (Matei 26:23); phiale,
un vas lat pentru păstrarea alifiilor (Apocalipsa 5:8).
BIBLIOGRAFIE
K.M. Kenyon, Archaeology in the Holy Land,
1960; W.F. Albright, Archaeology of Palestine, 1960; M. Burrows, What Mean
These Stones?, 1941, p. 159-171; R.B.K. Amiran, Ancient Pottery of the
Holy Land, 1969; P.W. and N. Lapp, Palestinian Ceramic Chronology,
200 î.Cr.; 70 d.Cr., 1961.
A.R.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu