post
POST. În Biblie, postul înseamnă a
renunţa la mâncare şi la băutură pentru o vreme (vezi Estera 4:16), nu numai la
anumite mâncăruri.
I. În Vechiul Testament
În ebr., cuvintele sunt sum (verbul) şi som
(substantivul). Expresia ‘inna napso („a face sufletul să sufere")
se referă tot la post. Aşadar, evreii posteau în Ziua ispăşirii (Levitic 16:29,
31;23:27-32; Numeri 29:7). După exil, au mai fost ţinute alte patru praznice
(Zaharia 8:19), toate, conform Talmudului, fiind simbolul unor dezastre din
istoria poporului evreu. Estera 9:31 poate fi interpretat ca denotând începutul
unui alt post regulat.
În plus faţă de acestea, au mai existat posturi
ocazionale. Acestea au fost uneori individuale (de ex. 2 Samuel 12:22) şi uneori
colective (de ex. Judecători 20:26; Ioel 1:14). Postul era un mod de a exprima
durerea sufletească (1 Samuel 31:13; 2 Samuel 1:12; 3:35; Neemia 1:4; Estera
4:3; Psalmul 35:13-14) şi a pocăinţei (1 Samuel 7:6; 1 Împăraţi 21:27; Neemia
9:1-2; Daniel 9:3-4; Iona 3:5-8). El era o modalitate prin care oamenii se
smereau (Ezra 8:21; Psalmul 69:10). Este posibil ca, uneori, postul să fi fost
privit ca o pedeapsă ce şi-o aplică omul sieşi (comp. expresia „a pricinui
durere sufletului"). Postul a avut deseori scopul de a obţine călăuzirea
şi ajutorul lui Dumnezeu (Exod 34:28; Deuteronom 9:9; 2 Samuel 12:16; 23; 2
Cronici 20:3-4; Ezra 8:21-23). Postul putea fi ţinut în locul altora (Ezra
10:6; Estera 4:15-17). Unii au ajuns să creadă că prin post ei pot obţine ceva de
la Dumnezeu în mod automat (Isaia 58:3-4). Împotriva acestei mentalităţi,
prorocul a declarat că, fără o purtare corectă, postul este zadarnic (Isaia
58:5-12; Ieremia 14:11; 12; Zaharia 7).
II. În Noul Testament
Principalele cuvinte gr. pentru post sunt nesteuo
(verbul) şi nesteia sau nestis (substantive). În Faptele
Apostolilor 27:21, 33, mai sunt folosite şi cuvintele asitia şi sitos
(„fără mâncare").
În ceea ce priveşte practica evreiască, Ziua
ispăşirii este singurul post anual la care se referă NT (Faptele Apostolilor
27:9). Unii farisei mai stricţi au postit în fiecare luni şi joi (Luca 18:12).
Alţi iudei devotaţi cum a fost Ana, au postit des (Luca 2:37).
Singura ocazie când ni se spune că Isus a postit a
fost în pustie când a fost ispitit. Este posibil, însă, ca atunci El să nu fi
postit fiindcă El a ales să facă lucrul acesta. Prima ispitire denotă că în
locul pe care l-a ales El pentru acele săptămâni de pregătire în vederea
misiunii Lui, nu era mâncare (Matei 4:1-4). Vezi cele patruzeci de zile de post
ale lui Moise (Exod 34:28) şi Ilie (1 Împăraţi 19:8).
Isus a presupus că ascultătorii lui postesc, dar
i-a învăţat că atunci când fac lucrul acesta să-l facă pentru Dumnezeu, nu
pentru oameni (Matei 6:16-18). Când a fost întrebat de nu postesc şi ucenicii
lui ca ucenicii lui Ioan Botezătorul, Isus nu S-a pronunţat împotriva postului,
ci a spus că nu este potrivit ca ucenicii lui să postească atâta vreme cât
„mirele este cu ei" (Matei 9:14-17; Marcu 2:18-22; Luca 5:33-39). Mai
târziu şi ei vor posti ca şi ceilalţi.
În Faptele Apostolilor, liderii Bisericii au postit
când au ales misionari (13:2-3) şi prezbiteri (14:23). Pavel se referă de două
ori la postul pe care l-a ţinut (2 Corinteni 6:5; 11:27). În primul pasaj, pare
a fi vorba despre un post voluntar, cu scop de autodisciplinare nesteia;
cel de-al doilea menţionează atât „foamea" involuntară (limos) cât
şi abstinenţa voluntară de la mâncare (nesteia).
Dovezile textuale sunt împotriva includerii
aluziilor la post în Matei 17:21; Marcu 9:29; Faptele Apostolilor 10:30; 1
Corinteni 7:5, cu toate că prezenţa acestor referiri la post în mai multe ms.
este un indiciu în sine că în Biserica primară a existat o convingere tot mai
puternică în valoarea postului.
H.A.G.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu