provincie
PROVINCIE. Iniţial,
cuvântul a denotat o sferă de acţiune sau administraţie. De exemplu, praetor
urbanus era mai mare peste o urbana provincia, şi aceasta definea
jurisdicţia unei urbe (Titus Livius, 6.42; 31. 6). Tacit vorbeşte despre
înăbuşirea unei revolte a unor sclavi la Brundisium, în anul 24 d.Cr., de către
un chestor „a cărui provincie au fost ţinuturile deluroase ce erau folosite
pentru păşune", calles (Anale 4. 27). Această afirmaţie este
confirmată de Suetonius (Iul. 19), care vorbeşte despre
„provinciile" care supravegheau „pădurile şi păşunile". Citatul arată
că, multă vreme după ce termenul a început să dobândească o însemnătate
teritorială şi geografică, el a continuat să reţină sensul lui vechi. Cuvântul
are o întrebuinţare auxiliară, descriind o unitate militară. „Lui Sicinius,
spune Livius, i s-a dat Volsci ca şi provincie, iar lui Aquilius i s-a dat
Hernici" (2.40). Adică, sarcina de a face pace în aceste două regiuni de
triburi italiene a fost încredinţată acestor doi consuli. A fost o trecere
uşoară, de ex. de la Spania ca circumscripţie militară, la Spania ca teritoriu
cucerit şi ca zonă definită de administraţie. În acest ultim sens care este mai
comun şi mai larg, nu a existat nici o provincie până când Roma nu s-a extins
dincolo de graniţele peninsulei italice. Sicilia a fost prima ţară care a fost
transformată într-o „provincie Romană" (Cicero, In Verr. 2.2).
Acest lucru s-a întâmplat în anul 241 î.Cr. A urmat Sardinia în anul 235 î.Cr.
În 121 î.Cr., Roma a anexat un teritoriul în partea de S a Galiei, între Alpi
şi Cevennes, pentru a avea comunicare pe uscat cu Spania, iar această regiune,
Gallia Narbonensis, a ajuns să fie cunoscută ca fiind cea mai importantă
provincie, iar locuitorii ei se numeau provinciales. (De aici avem
termenul Provence, care se foloseşte şi astăzi pentru acesta regiune.) În mod
similar, toate celelalte provincii au fost anexate pe rând, ultima dintre ele
fiind Britania în timpul lui Claudius şi Dacia în timpul lui Traian.
Primele provincii au fost administrate de către
magistraţi, aleşi pentru scopul acesta. De exemplu, începând cu anul 227 î.Cr.,
au fost aleşi încă doi pretori pentru Sicilia şi Sardinia, iar după 20 de ani
încă doi, ca să guverneze două provincii spaniole. Acest model a fost apoi
întrerupt pentru mai bine de un secol, când Macedonia (148 î.Cr.), Ahaia Africă
(146 î.Cr.) şi Asia (133 î.Cr.), au fost conduse de *magistraţi care erau deja
în post, autoritatea (imperium) lor fiind extinsă în scopul acesta.
Termenul *proconsul îl descria pe un consul a cărui autoritate (imperium)
era prelungită după anul în care el deţinuse acea funcţie, cu scopul de a
guverna provincia. Un demnitar putea fi însă proconsul şi fără să fi fost
consul. Acest lucru s-a întâmplat cu Pompei în anii 77, 66 şi 65 î.Cr.
Provinciile erau împărţite în două categorii:
senatoriale şi imperiale. Cele din prima categorie erau guvernate de foşti
consuli şi de foşti pretori, care aveau titlul de proconsul, în general în
cadrul mandatului anual; cei din a doua categorie erau administrate de legaţi
imperiali (legati Augusti pro praetore), oameni cu rang senatorial sau
magistraţi selectaţi din rândul ofiţerilor de cavalerie. Durata mandatului depindea
de hotărârea împăratului. Provinciile legionare au fost în general acelea care
au avut garnizoane formate din legiuni. Tacit menţionează transferul Ahaiei şi
al Macedoniei de sub jurisdicţia senatului sub jurisdicţia împăratului în anul
15 d.Cr. (leuari proconsulari imperio tradique Caesari...) (Ann. 1.76).
Ciprul este un exemplu similar. Anexat în anul 57 î.Cr., a fost încorporat în
Cilicia în 55 î.Cr. şi transformat într-o provincie imperială în anul 27 î.Cr.
În anul 22 î.Cr., Cezar August l-a transferat Senatului împreună cu Gallia
Narbonensis, în schimbul Dalmaţiei. De aici încolo, la conducerea acestei
provincii a fost un proconsul, aşa cum ne arată Luca în maniera lui detaliată
care îl caracterizează (Faptele Apostolilor 13:7). (*IMPERIUL ROMAN.)
BIBLIOGRAFIE
T. Mommsen, The Provinces of the Roman Empire
from Caesar to Diocletian, 1909; G.H. Stevenson, Roman Provincial
Administration, 1939.
E.M.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu