stoici
STOICI. Şcoala stoică de filozofie şi-a
derivat numele de la Stoa Poikile, porticul din Atena unde Zenon din
Citium (335-263 î.Cr.) a predat pentru prima dată doctrinele ei caracteristice.
Învăţătura lui a fost sistematizată şi dezvoltată de Chrysippus (cca. 280-207
î.Cr.), cel de-al „doilea fondator" al stoicismului. Pe vremea când Pavel
i-a întâlnit pe stoici la Atena (Faptele Apostolilor 17:18) atitudinea lor
generală a fost modificată prin elemente luate de la platonism; un exponent de
frunte al acestui stoicism sincretist a fost Posidonius.
Luptându-se cu aceeaşi incertitudine a vieţii care
i-a determinat pe epicurieni să caute fericirea în detaşarea senină, stoicii au
căutat salvarea în alinierea voinţei cu Raţiunea inerentă a universului,
*Logosul. Omul este fericit atunci când nu doreşte ca lucrurile să fie altfel
decât sunt; deci lasă-l să caute deplina cunoaştere în ciclul naturii şi să
cultive o acceptare voită a lui. Deşi omul trebuie să-şi joace vrând-nevrând
rolul în realizarea Raţiunii universale, este esenţial pentru propria lui
linişte interioară ca el să facă lucrul acesta în mod conştient şi de bună
voie; El trebuie să caute lucrurile care sunt utile pentru poziţia lui în
ordirea naturală (ta kathekonta) şi să le urmărească nu din toată inima;
întrucât putea să fie dezamăgit, ci cu o virtute dezinteresată. Pe cei din
jurul lui el trebuie să-i slujească nu din dragoste, căci aceasta ar putea să-l
facă să sufere dacă slujirea sa ar eşua în ajutorul dat, ci dintr-o pură
recunoaştere a faptului că viaţa de slujire este viaţa „normală" pentru
om. Raţiunea universală este Dumnezeu; mitologiilor tradiţionale le-a fost
atribuită o interpretare simbolică în sensul acesta.
Toate acestea par foarte formale şi austere, dar
stoicii individuali, inclusiv împăratul roman Imagine au impus standarde înalte
pentru conduita personală. Mai mult, forma poate fi adaptată pentru a primi
conţinutul creştin; o mare parte din limbajul lui Pavel în discursul apologetic
de pe dealul lui Marte (*AREOPAG) este extras din cel al stoicismului.
BIBLIOGRAFIE
H. von Amim, Stoicorum Veteranum Fragmenta,
1903-1905 E. Bevan, Stoics and Sceptics, 1913; M. Pohlenz, Paulus und
die Stoa, 1964.
M.H.C.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu