Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

epistolele către Timotei şi Tit



EPISTOLELE CĂTRE TIMOTEI ŞI TIT. Cele două Epistole către Timotei şi cea către Tit sunt grupate de obicei împreună ca şi epistole pastorale şi aparţin perioadei de către sfârşit al vieţii lui Pavel, furnizând informaţii preţioase despre gândurile marelui apostol misionar care se pregătea să predea altora ştafeta lucrării. Epistolele sunt adresate la doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori şi de aceea întâlnim un gen diferit de corespondenţă paulină decât aceea din epistolele adresate anterior bisericilor.

I. Schiţa conţinutului

1 Timotei

a. Pavel şi Timotei (1:1-20)
Necesitatea ca Timotei să combată învăţătura falsă de la Efes (1:3-11); experienţa lui Pavel cu privire la îndurarea lui Dumnezeu (1:12-17); o însărcinare specială pentru Timotei (1:18-20).

b. Închinarea şi ordinea în biserică (2:1-4:16)
Rugăciunea publică (1:1-8); poziţia femeilor (2:9-15); calităţile cerute episcopilor şi diaconilor (3:1-13); biserica: caracterul ei şi adversarii ei (3:14-4:5); biserica: responsabilităţile personale ale lui Timotei (4:6-16).

c. Disciplina în cadrul bisericii (5:1-25)
O discuţie despre modul potrivit de a trata diferite grupuri, în special pe văduve şi pe bătrâni.

d. Diferite îndemnuri (6:1-19)
Despre slujitori şi stăpâni (6:1-2); despre învăţătorii falşi (6:3-5); despre bogăţie (6:6-10); despre ţelurile omului lui Dumnezeu (6:11-16); iarăşi despre bogăţie (6:17-19).

e. Îndemnuri finale pentru Timotei (6:20-21)

2 Timotei

a. Consideraţia specială a lui Pavel faţă de Timotei (1:1-14)
Salutare şi mulţumire (1:1-5); îndemnuri şi încurajări pentru Timotei (1:6-14).

b. Pavel şi asociaţii săi (1:15-18)
Asiaticii neloiali şi Onisifor cel folositor (1:15-18).

c. Îndrumări speciale pentru Timotei (2:1-26)
Încurajări şi îndemnuri (2:1-13); sfaturi cu privire la tratarea învăţătorilor falşi (2:14-26).

d. Preziceri cu privire la zilele de pe urmă (3:1-9)
Urmează să vină vremuri de decădere morală.

e. Alte sfaturi pentru Timotei (3:10-17)
O aducere aminte a persecuţiilor anterioare prin care a trecut Pavel (3:10-12); un îndemn pentru Timotei de a continua aşa cum a început (3:13-17).

f. Mesajul lui Pavel de rămas bun (4:1-22)
O însărcinare finală dată lui Timotei (4: l-5); o mărturisire de credinţă (4:6-8); câteva cereri personale şi avertismente (4:9-15); prima cuvântare de apărare a lui Pavel şi speranţa lui de viitor (4:16-18); salutări şi benedicţie (4:19-22).

Tit

a. Salutarea lui Pavel către Tit (1:1-4)
Apostolul este conştient de chemarea sa înaltă.

b. Calităţile oamenilor pe care trebuie să-i desemneze Tit ca şi prezbiteri (sau episcopi) (1:5-9)

c. Învăţătorii falşi din Creta (1:10-16)
Caracterul lor şi necesitatea de a-i mustra.

d. Conduita creştină (2:1-10)
Sfaturi cu privire la oamenii mai bătrâni şi mai tineri şi cu privire la sclavi.

e. Învăţătura creştină (2:11-3:7)
Ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru creştini (2:11-15); ce ar trebui să facă creştinii în societate (3:1-2); contrastul dintre creştinism şi păgânism (3:3-7).

f. Îndemnuri finale pentru Tit (3:8-15)
Cu privire la faptele bune (3:8); despre învăţătorii falşi (3:9-10); despre însoţitorii lui Pavel şi planurile lui de viitor (3:11-15).


II. Situaţia istorică

Este dificil să reconstituim această perioadă din viaţa lui Pavel, deoarece nu avem o mărturie independentă, cum este cea furnizată de Faptele Apostolilor pentru epistolele anterioare. Dar anumite informaţii pot fi determinate chiar din aceste epistole. Pe vremea scrierii Epistolelor 1 Timotei şi Tit, Pavel nu era în închisoare, dar când a scris 2 Timotei el nu numai că era în închisoare (1:8; 2:9), ci se pare că fusese deja judecat şi viaţa lui era în joc, cu probabilitatea ca un verdict advers iminent să aibă ca rezultat executarea lui (4:6-8). Din 1 Timotei 1:3 este clar că Pavel fusese recent în apropiere de Efes, unde l-a lăsat pe Timotei pentru a îndeplini o misiune socială, mai ales administrativă. Epistola către Tit furnizează informaţii istorice suplimentare, deoarece din 1:5 se poate deduce că Pavel a făcut o vizită recentă în Creta şi cu această ocazie a avut prilejul să cunoască starea bisericilor şi să-i dea instrucţiuni concrete lui Tit pentru a remedia orice deficienţe. La încheierea scrisorii (3:12) apostolul îl îndeamnă pe Tit să i se alăture la Nicopole pentru perioada de iarnă, şi este destul de cert că această cetate era situată în Epir, şi în acest caz este singura referire la o vizită a lui Pavel în acest district. Tit a fost îndemnat de asemenea să-i ajute pe Zena şi Apolo în călătoria lor (3:13), dar înţelesul exact al acestei referiri este incert.

2 Timotei este mult mai specifică în informaţiile istorice date. În 1:16 Pavel se referă la Onisifor care l-a căutat în timp ce se afla în Roma, fapt care sugerează că scriitorul se mai afla încă în Roma ca şi întemniţat. În 4:16 el menţionează o judecată anterioară care este considerată, în general, o examinare preliminară pregătitoare pentru judecata oficială înaintea autorităţilor romane. În 4:13 Pavel face o cerere interesantă, să i se trimită o manta pe care a lăsat-o în casa lui Carp din Troa, lucru care dă de înţeles că a vizitat recent locul acela. În acelaşi pasaj Pavel menţionează că l-a lăsat pe Trofim bolnav la Milet (4:20), în timp ce Erast, un colaborator al său, a rămas la Corint.

Este imposibil să încadrăm toate aceste informaţii istorice, aşa cum sunt, în istoria din Faptele Apostolilor şi, dacă ţinem cont de autenticitatea lor, nu există nici o alternativă (vezi discuţia de mai jos) decât să presupunem că Pavel a fost eliberat din întemniţarea menţionată la sfârşitul cărţii Faptelor Apostolilor, că a avut o altă perioadă de activitate în E şi apoi a fost arestat din nou, judecat şi, în fine, executat la Roma de către autorităţile imperiale. Informaţiile disponibile din epistolele pastorale sunt insuficiente pentru a facilita reconstituirea itinerarului lui Pavel, dar este cert că a activat mai târziu în Grecia, Creta şi Asia. Unii cercetători, pe baza textului din Romani 15:24, 28 au încadrat în această perioadă o vizită în Spania şi, dacă această presupunere este corectă, această vizită în V ar fi precedat întoarcerea lui Pavel la bisericile din E. Dar dacă Epistolele către coloseni, Filimon şi Filipeni sunt atribuite perioadei de întemniţare din Roma (vezi articolele separate), pare clar că Pavel şi-a îndreptat privirea spre E şi nu spre V atunci când a fost eliberat. (*CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT.)

III. Scopul

Dacă presupunem că toate aceste epistole au fost scrise într-un interval de timp relativ scurt, trebuie să observăm că ele au avut un scop comun. Toate sunt menite să le dea colaboratorilor lui Pavel îndemnuri şi încurajări cu privire la responsabilităţi prezente şi viitoare. Există multe instrucţiuni cu privire la administraţia ecleziastică, dar ar fi greşit să presupunem că asemenea instrucţiuni explică scopul fundamental al fiecăreia. Dintre cele trei Epistole, motivul scrierii 2 Timotei este mai clar decât în cazul celorlalte epistole. Apostolul dă ultimele îndrumări unui succesor timid şi în cursul epistolei el îi aminteşte lui Timotei începuturile sale în credinţă (1:5-7) şi îl îndeamnă să acţioneze demn de chemarea sa înaltă. De multe ori pe parcursul epistolei îi sunt adresate îndemnuri solemne (1:6, 8, 13 ş.urm.; 2:1, 22; 3:14; 4:1 ş.urm.), care sugerează că Pavel nu era prea sigur cu privire la curajul lui Timotei în faţa responsabilităţilor mari care îi reveneau acum. Apostolul doreşte să-l vadă din nou şi, de două ori îl îndeamnă să vină cât mai curând posibil (4:9, 21), deşi tonul ultimei părţi a scrisorii sugerează că Pavel nu este convins că circumstanţele vor permite revederea lor (cf. 4:6). Există avertismente cu privire la oamenii neevlavioşi care produc tulburare în biserică atât în prezent cât şi în zilele de pe urmă (3:1 ş.urm.) iar Timotei este îndemnat să se ferească de ei. El trebuie să încredinţeze la oameni de încredere misiunea transmiterii tradiţiilor pe care el le-a primit deja (2:2).

Scopul fundamental al celorlalte două Epistole este mai puţin clar, deoarece în amândouă cazurile Pavel se despărţise recent de cei cărora le erau adresate epistolele, iar necesitatea unor asemenea instrucţiuni detaliate nu este clară. Ar părea probabil că subiectul a fost transmis deja oral, deoarece în ambele epistole sunt date calităţi cerute de la cei care deţin funcţii în biserică şi este de neconceput ca până atunci Timotei şi Tit să nu fi primit nici o asemenea învăţătură. După toate probabilităţile epistolele au fost menite să mărească puterea reprezentanţilor lui Pavel în însărcinările încredinţate lor. Se pare că Timotei a avut o oarecare dificultate în impunerea respectului (cf. 1 Timotei 4:12 ş.urm.), în timp ce, potrivit cu Tit 1:10 ş.urm., Tit a avut de-a face cu un grup foarte dificil în Creta. Amândoi aceşti bărbaţi sunt îngrijoraţi cu privire la doctrina sănătoasă şi conduita corectă, cât şi cu privire la învăţătura dată altora (1 Timotei 4:11; 6:2; Tit 2:1, 15; 3:8).

Nu este de aşteptat ca în aceste scrisori apostolul să prezinte prietenilor săi cei mai apropiaţi un tratat de teologie. Nu a fost nevoie să stăruiască asupra unor doctrine creştine, pe care Timotei şi Tit trebuie să le fi auzit de multe ori de pe buzele învăţătorului lor. Dar trebuie să li se aducă aminte că este zadarnic să-şi irosească timpul cu anumite grupuri de învăţători falşi ale căror învăţături erau dominate de lucruri irelevante şi certuri de cuvinte care nu duc nicăieri (vezi 1 Timotei 1:4; 4:1 ş.urm.; 6:3 ş.urm, 20). Se pare că nu a existat nici o legătură între aceste erezii în bisericile din Efes şi Creta şi cele combătute de Pavel în Epistola sa către coloseni, dar se poate să fi fost diferite forme ale tendinţei care s-a dezvoltat mai târziu în gnosticismul din sec. al 2-lea.


IV. Autenticitatea

Criticile moderne au contestat atât de mult faptul că Pavel ar fi autorul acestor epistole încât atestarea Bisericii primare este de cea mai mare importanţă într-o examinare imparţială a întregii probleme. Există puţine scrieri ale NT care au o atestare mai puternică, deoarece aceste epistole au fost folosite pe larg pe vremea lui Polycarp şi există urme posibile în lucrările mai vechi ale lui Clement din Roma şi Ignatius. Omiterea epistolelor din Canonul lui Marcion (cca. 140 d.Cr.) nu a fost considerată ca o dovadă a faptului că nu ar fi fost cunoscute pe vremea lui însă, ţinând seama de tendinţa lui de a scoate afară tot ce nu-i era pe plac, sau ce nu era în armonie cu doctrina lui, acest argument nu poate fi luat în serios. Mai există o singură dovadă cu privire la posibila omitere a epistolelor, şi anume papirusurile Chester Beatty, dar întrucât acestea sunt incomplete, este prea riscant să bazăm orice ipoteză pozitivă pe această dovadă, mai ales dacă avem în vedere faptul că epistolele au fost cunoscute şi folosite în E într-o perioadă mai veche decât cea reprezentată de papirusuri.

Prin urmare, obiecţiile cu privire la autenticitate trebuie să fie privite ca inovaţii moderne care contrazic dovezile puternice din Biserica primară. Aceste obiecţii au început să fie mai puternice o dată cu atacurile lui Schleiermacher împotriva autenticităţii cărţii 1 Timotei (1807) şi obiecţiile au fost dezvoltate de mulţi alţi cercetători, dintre care cei mai conoscuti au fost F. C. Baur, H. J. Holtzmann, P. N. Harrison şi M. Dibelius. Ei s-au bazat pe patru probleme principale, în diferite perioade ale criticii s-a acordat atenţie unor probleme diferite, dar este probabil că efectul cumulativ i-a convins pe unii cercetători moderni să creadă că aceste epistole nu se poate să fi fost scrise de Pavel.

a. Problema istorică

Situaţia istorică nu poate fi încadrată în perioada istoriei Faptelor Apostolilor şi necesitatea postulării eliberării lui Pavel din închisoare i-a determinat pe unii cercetători să sugereze alte teorii. Fie că toate referirile personale sunt invenţia autorului, fie că unele dintre ele sunt scrisori autentice care au fost incluse în scrierile proprii ale autorului. Nu a existat niciodată unanimitate în părerile celor care au propus această alternativă, impunând identificarea scrisorilor autentice, un fapt care dă naştere la suspiciuni cu privire la teorie. În plus, ideea unui scriitor fictiv care să producă scrisori personale atât de verosimile este improbabilă şi nici una dintre teorii nu este necesară, dacă acceptăm presupunerea foarte rezonabilă că Pavel a fost eliberat din prima sa întemniţare în Roma.

b. Problema ecleziastică

S-a susţinut că situaţia ecleziastică reflectă o stare de lucruri caracteristică pentru sec. al 2-lea, dar această teorie a fost influenţată de presupunerea că: (i) în aceste epistole este combătut gnosticismul din sec. al 2-lea, şi (ii) Biserica primară era dezvoltată prea mult pentru perioada primară. Forţa primei presupuneri este anulată complet de cunoştinţele moderne care arată că gnosticismul a avut rădăcini mult mai vechi decât şi-au închipuit oamenii cândva, iar forma de erezie combătută în aceste epistole este diferită de gnosticismul deplin dezvoltat. A doua presupunere este la fel de nesigură, dacă avem în vedere faptul că organizarea bisericii este cu certitudine mai primitivă decât pe vremea lui Ignatius şi nu conţine nici un anacronism pentru perioada apostolului.

c. Problema doctrinară

Absenţa marilor discuţii doctrinare pauline, întâlnite în epistolele mai vechi, şi prezenţa unor expresii stereotipe cum sunt „credinţa" şi „doctrina sănătoasă", expresii care sugerează un stadiu de dezvoltare în care doctrina creştină a atins fixitatea unei tradiţii, toate acestea au dat naştere la alte îndoieli cu privire la paternitatea lui Pavel. Dar recunoaşterea caracterului personal al acestor comunicări şi a faptului că atât Timotei cât şi Tit erau deja familiari cu învăţăturile principale ale lui Pavel este suficientă pentru a explica prima obiecţie, iar a doua obiecţie poate fi anulată de presupunerea valabilă a faptului că Pavel a fost un pionier misionar cu viziune pentru viitor şi, oricât de creatoare şi de dinamice vor fi fost afirmaţiile sale în Epistolele adresate bisericilor, nu se poate ca el să nu fi acordat suficientă atenţie necesităţii păstrării doctrinei corecte şi trebuie să recunoaştem că termenii folosiţi pentru acest scop sunt foarte potriviţi.

d. Problema lingvistică

Aceste epistole conţin un număr foarte mare de cuvinte care nu sunt folosite în altă parte din NT şi multe cuvinte nu sunt întâlnite în alte scrieri ale lui Pavel, şi se afirmă că aceste indicaţii demonstrează caracterul nepaulin al scrierilor, mai ales când teoria este sprijinită de absenţa multor pronume, prepoziţii şi particule folosite de apostol. Asemenea calcule lingvistice pot fi de folos numai dacă există date suficiente pentru a servi ca o bază de comparaţie adecvată, şi lucrul acesta nu se aplică la epistolele pauline, pentru care vocabularul total nu depăşeşte 2.500 de cuvinte diferite. Nu pare să existe nici un motiv valid pentru a nu accepta posibilitatea unor diferenţe de vocabular şi de stil în scrierile aceleiaşi persoane. Unii, care în toate celelalte privinţe consideră că epistolele sunt autentice dar care întâmpină dificultăţi în problema lingvistică, recurg la ipoteza că Pavel a folosit un alt secretar personal decât pentru celelalte epistole.

În concluzie, se poate spune că aceste obiecţii, chiar şi când sunt luate în ansamblu, nu oferă un motiv adecvat pentru a abandona convingerea recunoscută şi necontestată a Bisericii creştine de până în secolul al 19-lea că aceste trei epistole sunt scrieri autentice ale apostolului Pavel.

V. Valoarea

În tot cursul istoriei bisericii aceste epistole au fost folosite pentru a-i învăţa pe slujitorii lui Cristos cu privire la îndatoririle şi purtarea lor şi au fost de nepreţuit prin faptul că au oferit un model de conduită practică. Dar utilitatea şi sfera lor nu s-au limitat la atât, deoarece ele conţin multe perle de încurajare spirituală şi multe idei teologice profunde care au îmbogăţit enorm viaţa devoţională a bisericii. Pasaje cum sunt 1 Timotei 3:16 şi Tit 2:12 ş.urm.; 3:4 ş.urm., printre altele, atrag atenţia cititorului asupra unor adevăruri majore ale Evangheliei, iar ultimul capitol din 2 Timotei păstrează mişcătorul cântec de lebădă al marelui apostol.

BIBLIOGRAFIE
C. K. Barrett, The Pastoral Epistles, 1963; J. N. D. Kelly, The Pastoral Epistles, 1963; M. Dibelius şi H. Conzelmann, Die Pastoralbriefe, 1955; B. S. Baston, The Pastoral Epistles, 1948; D. Guthrie, The Pastoral Epistles, TNTC, 1957; idem, New Testament Introduction, 1970; A. T. Hanson, Studies in the Pastoral Epistles, 1968; P. N. Harrison, The Problem of the Pastoral Epistles, 1921; W. Hendriksen, Commentary on I & II Timothy and Titus, 1957; J. Jeremias, Die Briefe an Thimoteus und Titus, NTD, 1953; W. Michaelis, Pastoralbriefe und Gefangenschaftsbriefe, 1930; E. K. Simpson, The Pastoral Epistles, 1954; C. Spicq, Les Épitres Pastorales, Études Bibliques, 1948.

D.G.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: