Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Un vierme mic


E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb
pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu
prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc... Dar unde-i ploaia? — A stat... Nu vezi că-i
lună?
— Hi - hi! ... A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă...
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata... Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
— Eu... Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
— Eu ştiu că vulpea strică... — Ce? — Viile... — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat... — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute...
Şi-acum... deschide-n lături, că vine... vine iute...
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!... încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară !... Prea târziu...
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!...
— Aşaa! sunt deznădejea! Acum... apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E lupul ce rânjeşte... şi vine... vine... "Tată!"
Ca trăznetul loveşte o flacără pe  lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost... vis...

*

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună... Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: