Când răsare prima stea
Când răsare prima stea,
prima strajă-n calea celui rău,
ea îmi spune cât ar vrea
chipul meu să poarte chipul Tău.
Când răsare crai de-argint
între scuturi de oştiri cereşti,
joacă-n gene mărgărint
aşteptând în el să te-oglindeşti.
Când suspină colo-n crâng
în izvoare harpe dulci de dor,
ca şi ele râd şi plâng
împletind cântarea mea cu-a lor.
Când se stinge prima stea,
când înalţă zorii porumbei,
două aripi de-aş avea
le-aş deschide şi-aş zbura cu ei...
... sus la Tine aş zbura cu ei...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu