Frumoasă floare-a toamnei
Frumoasă floare-a toamnei, tu singură-ai rămas
când toate calelalte zac moarte pas cu pas
e faţa ta lovită de stropii ploii reci
dar străluceşti mai dulce cu cât mai greu te-apleci.
În jurul tău grădina e-un cimitir de flori
tu ştii că vine iarna şi ştii curând că mori
şi totuşi lupţi păstrându-ţi curajul neclintit
în amintirea scumpă a soarelui iubit.
— Când toate celelalte se ofilesc şi mor,
când totu-i deznădejde şi plâns de-al verii dor,
când totul e ruină părând pe veci pierdut
tu stai luptând eroic pe locul cunoscut.
Cu-ai tăi căzuţi sub colţii duşmanului la rând,
nu-ţi părăsi chemarea, rezistă rămânând!
Ştiind că-i pân-la urmă vrăjmaşu-nvingător
zâmbind primeşte-ţi moartea privind spre Viitor.
Cu ultimele lacrimi de gheaţă pe obraz,
priveşte neclintită spre Soarele Viteaz.
Şi mori încredinţată că El va triumfa
că-n Ziua Biruinţei şi tu vei învia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu