Ispita îţi întinde...
Ispita îţi întinde paharul otrăvit
tu dacă-l iai ştiindu-l nu meriţi osândit?
Mustrări de conştiinţă venite prea târziu
nu-s oare rugi amare strigate în pustiu?
În goana dup-a lumii plăcere şi păcat
nu-i oare-ascuns suspinul cel veşnic şi-nfocat?
În ziua azi pierdută, în harul azi respins
nu-i viermele cel veşnic şi focul cel nestins?
Nu-i oare-un fiu al Celui ce spui că-I Tatăl tău?
În semenul pe care îl râzi şi-ţi pare rău.
Nu-i oare nebunia să mergi spre iad şi-un pas
când nu ştii pân-acolo cât pic ţi-a mai rămas?
Nu-i oare cel mai mare păcat şi rău când ştii
că-ntârzierea-i moarte... şi totuşi să-ntârzii?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu