coroană
COROANĂ. O podoabă
capilară distinctivă, deseori ornamentată, purtată de regi şi de alte persoane
aflate în funcţii înalte.
I. În Vechiul Testament
Coroana marelui preot era o placă de aur pe care erau
înscrise cuvintele „Sfânt Domnului", şi era legată de mitră sau turban cu
un cordon albastru; aceasta fiind o emblemă a consacrării (Exod 29:6; 39:30;
Levitic 8:9; 21:12). După exil, în anul 520 î.Cr., Dumnezeu i-a poruncit lui
Zaharia (6:11-14) să facă coroane de aur şi de argint şi să le pună pe capul
lui Iosua, marele preot, acestea fiind depuse (mai târziu) în Templu ca
simboluri ale îndurării lui Dumnezeu. Se poate să fi fost combinate într-o
singură coroană dublă, unind într-o singură persoană funcţia preoţească şi cea regală.
Dintre coroanele regale, coroana de aur a lui David a fost
emblema regatului pe care i l-a dat Dumnezeu (Psalmul 21:3; cf. 132:18;
retragerea darului lui Dumnezeu - şi a coroanei - cf. Psalmul 89:39; Ezechiel
21:25-26). În Biblie este relatată încoronarea lui Ioas (2 Împăraţi 11:12; 2
Cronici 23:11). David a luat ca pradă de război coroana încrustată cu pietre a
regelui (sau a zeului Milcom) al amoniţilor, care cântărea un talant (2 Samuel
12:30; 1 Cronici 20:2). Statuile amorţite îi arată pe regi sau pe zei purtând
coroane mari (vezi F. F. Bruce, Israel and the Nations, 1969, pl. I).
Pentru o coroană încrustată cu pietre preţioase, vezi Zaharia 9:16. Coroana
regală a lui Vasti, regina lui Ahaşveroş (Estera 1:11), a ajuns pe capul
Esterei (2:17), iar îmbrăcămintea regală cu care a fost onorat Mardoheu a
inclus şi o coroană de aur (Estera 6:8; 8:15).
În afara faptului că era un semn al regalităţii (Proverbe
27:24), coroana a devenit o metaforă simbolizând gloria (Iov 19:9; Isaia 28:5;
62:3; Ieremia 13:18; Plângerile 5:16; Proverbe 4:9; 12:4; 14:24; 16:31; 17:6)
şi uneori, din nefericire, mândria (Iov 31:36; Isaia 28:1, 3).
Lumea biblică oferă multe exemple de coroane diferite. În
Egipt regele şi zeii purtau diverse coroane înalte şi complexe, având diferite
semnificaţii, sau purtau o coroană simplă de aur sau o diademă. Foarte
caracteristică este marea Coroană Dublă, coroana combinată a Egiptului de Sus
şi de Jos, incluzând coroana roşie a Egiptului de Jos (o pălărie plată, având
în faţă o spirală şi o coadă înaltă în spate) şi deasupra ei coroana albă a
Egiptului de Sus (înaltă şi conică, cu un nod la capăt). Diademele lui Faraon
aveau întotdeauna pe partea din faţă uraeus sau cobra regală. În
Mesopotamia regii asirieni purtau pălării conice trunchiate, împodobite cu
fâşii de broderii colorate sau de pietre preţioase, sau purtau o diademă
simplă. Regii Babilonului purtau o mitră curbată care se sfârşea într-un vârf
ascuţit; vezi H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient,
1954, plăcile 87-89, 95, 109-110,114, 116,120.
Excavaţiile din Palestina au scos la lumina o serie de
coroane circulare sau diademe; pentru o cunună dintr-o bandă de aur decorată cu
puncte, vezi W. M. F. Petrie, Ancient Gaza III, 1933, plăcile 14:6, 15.
Pentru alte exemple, vezi de asemenea K. Galling, Biblisches Reallexikon,
1937, col. 125-128 şi figurile.
K.A.K.
II. În Noul Testament
Sunt două cuvinte care trebuie examinate. Cel mai important
dintre ele este stephanos, care desemnează o cunună sau o diademă
circulară. Este cuvântul folosit cu referire la cununa de spini a lui Cristos.
Cuvântul „spini" în limba gr. este la fel de general ca în limba noastră,
aşa încât este imposibil să ştim ce plantă a fost folosită. Este clar că
această „coroană" a fost o batjocură a simbolului regalităţii şi, poate, a
divinităţii (vezi H. St. J. Hart, JTS, s.n. 3, p. 66-75). Deşi stephanos
poate desemna o coroană regală (Apocalipsa 6:2, etc.) sensul obişnuit a fost
acela de cunună de lauri acordată
învingătorului de la Jocuri sau de ghirlandă festivă folosită cu ocazia unor
sărbători. Aceste sensuri stau la baza majorităţii textelor din NT. Astfel,
Pavel le aminteşte corintenilor că atleţii se străduiesc pentru a primi „o
cunună care se poate veşteji" şi adaugă că noi alergăm ca să primim „o
cunună care nu se poate vesteji" (1 Corinteni 9:25). Este important ca
acela care se luptă pentru coroană să concureze „după rânduieli" (2
Timotei 2:5). În unele cazuri coroana creştinului este de domeniul prezent, cum
este cazul când Pavel consideră că oamenii convertiţi de el sunt coroana lui
(Filipeni 4:1; 1 Tesaloniceni 2:19). De obicei, însă, coroana este de domeniul
viitorului, cum este „cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea
Domnul, Judecătorul cel drept" (2 Timotei 4:8). Există de asemenea
referiri la „cununa vieţii" (Iacov 1:12; Apocalipsa 2:10) şi la „cununa
care nu se poate veşteji, a slavei" (1 Petru 5:4). Coroana poate fi
pierdută, deoarece creştinii sunt îndemnaţi să o păstreze cu tărie, ca să nu
fie luată de la ei (Apocalipsa 3:11). Dumnezeu l-a încoronat pe om „cu slavă şi
cu cinste" (Evrei 2:7) şi Isus a fost încoronat de asemenea, „pentru ca,
prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi" (Evrei 2:9).
Termenul diadema nu este întâlnit frecvent (Apocalipsa 12:3; 13:1;
19:12). În NT este întotdeauna un simbol al regalităţii, un simbol de onoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu