Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

har


HAR

I. În Vechiul Testament

a. Vocabular

Harul implică şi alte subiecte cum sunt iertarea, mântuirea, regenerarea (naşterea din nou), pocăinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu. „Există cuvinte de har care nu conţin termenul propriu zis „har" (Moffatt) vezi Deuteronom 7:7; 9:4-6. „Cuvintele de har" din VT sunt următoarele:

(i) hesed, tradus de obicei „dragoste statornică", iar uneori „credincioşie", „loialitate". În traducerea VA este tradus „îndurare" (149 de ori), „bunăvoinţă" (38), „milostenie" (30) şi „bunătate" (12). Luther l-a tradus cu Gnade, cuvântul german pentru „har" sau „graţie". În ciuda acestui fapt, nu este echivalent întru totul cu „har". Este un cuvânt care indică o relaţie şi poate fi folosit cu referire la Dumnezeu şi la om. Când se referă la Dumnezeu indică har. Când se referă la om indică o dragoste statornică faţă de un alt om sau faţă de Dumnezeu. Este întâlnit adesea în asociere cu cuvântul „legământ" şi indică o atitudine de credincioşie pe care trebuie să o aibă ambele părţi ale unui legământ. Cu privire la hesed a lui Dumnezeu, hesed, vezi Plângerile 3:22; pentru termenul hesed asociat cu omul, vezi Osea 6:6. Snaith sugerează expresia „dragostea legământului" („covenant love") ca fiind termenul engl. cel mai apropiat.

(ii) hen, „favoare". Acesta nu este un „cuvânt de har" şi nu indică o relaţie. Este folosit cu referire la acţiunea unui superior - uman sau divin - faţă de un inferior. El ne comunică ideea de favoare nemeritată; în VA este tradus „har" (38) şi „favoare (26). Exemple de hen din partea omului găsim în Geneza 33:8, 10, 15; 39:4; Rut 2:2, 10. Hen din partea lui Dumnezeu întâlnim în Ieremia 31:2 (VSR „credincioşie", Av „bunăvoinţă"). Nimeni nu poate arăta hen faţă de Dumnezeu (spre deosebire de hesed), deoarece nimeni nu îi poate face o favoare lui Dumnezeu.

b. Legea

(i) Ioan 1:17 pune legea în contrast puternic cu harul. Vezi Tit 2:11 care afirmă de asemenea că harul a venit în lume prin Cristos. Aceasta nu înseamnă că harul a fost inexistent în VT, ci înseamnă doar că nu se situează în prim plan şi că este ceva ce priveşte în principal Israelul. Biblia foloseşte adesea antiteza acolo unde noi am folosi comparaţia.

(ii) Ideea de promisiune este dezvoltată în NT în Galateni (3:16-22) şi în Evrei. Aceasta arată că harul precede legea. Dumnezeu i-a tratat pe Patriarhi pe baza promisiunii, pe poporul întreg l-a tratat pe baza legii. Această lege nu a fost primordială, dar ea a clarificat şi a accentuat felul de hesed pe care îl aştepta Dumnezeu de la poporul legământului Său.

(iii) Totuşi, harul este întâlnit chiar în lege. Alegerea Israelului ca popor al lui Dumnezeu este atribuită în lege alegerii libere a lui Dumnezeu şi nu neprihănirii Israelului (Deuteronom 7:7-8; cf. 8:18). Iniţiativa în legământul de la Sinai vine de la Dumnezeu, la fel ca şi în legământul harului cu Avraam. În Psalmul 19 există o afirmaţie despre convertirea sau restaurarea puterii legii.

c. Profeţii

Ideea principală a scrierilor profetice este chemarea la pocăinţă. Pasaje tipice sunt în Amos 5:14; Osea 2:7; 6:1; 14:1; Isaia 1:16-18; Ieremia 3:1, 7, 12-14. Profeţii sunt acuzaţi adesea că ar promova o doctrină a pocăinţei care pune accentul pe voinţa umană, ca şi erezia Pelagiană. Dar profeţii au privit pocăinţa ca un fapt lăuntric (Ioel 2:13). Ezechiel care a cerut oamenilor să-şi facă o inimă nouă (18:31), a recunoscut de asemenea că o inima nouă poate fi doar un dar al harului lui Dumnezeu (36:26). În privinţa aceasta el este în armonie cu pasajul „noului legământ" din Ieremia 31:31-34.

d. Psalmii

Cuvântul hen este aproape absent în Psalmi, dar apar unele cuvinte înrudite. Termenul hesed este întâlnit foarte frecvent, de ex. Psalmul 5:7; 57:3 („bunătate şi credincioşie"); 89:33 („bunătate"). În Psalmi întâlnim de asemenea cu o frecvenţă crescută cuvântul înrudit hasid, care este găsit, de ex. în Psalmul 12: l; 86:2 („care se încred în Tine"); 79:2 („credincioşi"). Pluralul acestui cuvânt (hasidim) apare ca „Hasideeni" în 1 Macabei 2:42; 7:13; 2 Macabei 14:6; cuvântul se referea la cei care erau loiali legământului, gruparea din Iudaism care punea accent pe respectarea riguroasă şi devotată a legii şi din rândurile acestei grupări au provenit *fariseii.


II. În Noul Testament

a. Vocabular

Cuvântul gr. charis a fost cuvântul obişnuit folosit pentru a traduce ebr. hen. Cel mai apropiat verb corespunzător, charizesthai, a fost folosit pentru a indica iertarea, umană şi divină (Coloseni 2:13; 3:13; Efeseni 4:32). Cuvântul eleos reprezintă termenul ebr. hesed şi are sensul de „îndurare". Nu este folosit prea frecvent şi apare mai ales în pasaje bazate pe VT, cum sunt Romani 9:15-18, 23; 11:30-32. Termenul „har" este preferat în loc de „îndurare", deoarece include ideea de putere divină care îl înzestrează pe om pentru a trăi o viaţă morală.

b. Evangheliile sinoptice

Deşi cuvântul charis nu este pus niciodată pe buzele lui Isus, ideea de har este foarte proeminentă. Isus spune că a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. Multe dintre pildele Sale ne învaţă doctrina harului. Pilda lucrătorilor viei (Matei 20:1-16) ne învaţă că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui pentru darurile harului Său. Pilda celor invitaţi la cină (Luca 14:16-24) arată că privilegiul spiritual nu garantează binecuvântarea finală şi că invitaţia Evangheliei este adresată tuturor. Fiul risipitor a fost primit de tatăl său într-un mod pe care nu-l merita (Luca 15:20-24). Se pune accent pe pocăinţă ca şi o condiţie a mântuirii (Marcu 1:15; 6:12; Luca 24:47). Credinţa îşi are locul ei (de ex. Marcu 1:15; Luca 7:50), deşi nu se face o afirmaţie teologică asemănătoare cu cele ale lui Pavel.

c. Scrierile lui Luca

Trebuie să acordăm o atenţie specială Evangheliei după Luca şi Faptelor Apostolilor. Luca dă dovadă de flexibilitate în abordarea acestui subiect. Întâlnim chiar şi sensul nereligios al substantivului, ca o favoare făcută de un om altcuiva (Faptele Apostolilor 24:27; 25:3,9). Sensul de „favoare" ca şi în VT este găsit în Luca 1:30; 2:52; Faptele Apostolilor 2:47; 7:10, 46. Sensul dinamic al harului are ca rezultat un curaj neînfricat şi o mărturie eficace, aşa cum se vede în Faptele Apostolilor 4:33; 11:23; 13:43, şi este folosit în contextul apelului universal al Evangheliei. Luca aduce împreună termenii „Evanghelie" („Cuvântul") şi „har" (Luca 4:22; Faptele Apostolilor 14:3; 20:24) într-un mod în care nu i-a pus nici chiar Pavel.

d. Epistolele pauline

Cuvântul „har" ocupă un loc deosebit în salutările de început şi în benedicţiile finale ale Epistolelor, fiind adăugat la salutul evreiesc convenţional de „pace". Temeiul doctrinei lui Pavel este găsit în Romani 1:16; 3:20. Se arată că omul este păcătos, dar este îndreptăţit prin har (Romani 3:21; 4:25), adică, Dumnezeu, în harul Lui, îl tratează pe om ca şi cum n-ar fi păcătuit niciodată, deşi este vinovat.

*Credinţa este răspunsul omului la harul divin (Romani 5:2; 10:9; Efeseni 2:8). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8); cuvintele „nu vine de la voi" s-ar putea referi la sesosmenoi („mântuiţi"), dar Pavel caută să scoată în relief faptul că termenul „credinţă" nu trebuie conceput ca o acţiune independentă din partea credinciosului. Vezi de asemenea 2 Corinteni 4:13; Filipeni 1:29. Această credinţă nu este ne-etică, deşi dă de înţeles că nu există mântuire prin lege. Credinţa este vitală, din punct de vedere moral, prin sine. Ea lucrează „prin dragoste" (Galateni 5:6). C. A. Anderson Scott (Christianity according to St. Paul, 1927, p. 111) afirmă că din momentul în care credinţa a fost activă, a avut loc o transformare a perspectivei etice.

Poziţia credinciosului în har nu este explicată prin sine, ci prin voia lui Dumnezeu. Doctrina *alegerii are două funcţii: limitează independenţa umană şi auto-îndreptăţirea, şi arată că Dumnezeu este complet liber atunci când acordă o favoare (Efeseni 1:1-6; 2 Timotei 1:9; Tit 3:5). Fiecare pas din procesul vieţii creştine este datorat harului - Galateni 1:15 (chemarea); 2 Timotei 2:25 (pocăinţa); Efeseni 2:8-9 (credinţa).

În Romani 8:28-30 Pavel trece în revistă lucrarea divină de la chemare până la gloria finală a celor răscumpăraţi. Cu toate acestea, el nu trece cu vederea responsabilitatea omului. Ascultarea (Romani 1:5; 6:17) este o atitudine morală şi nu poate fi nimic altceva. Omul se întoarce singur la Domnul (2 Corinteni 3:16). A. Stewart sugerează în HDB ca 1 Tesaloniceni 3:5 ne învaţă că până şi perseverenţa este pusă la îndoială. Cele două laturi sunt aduse împreună în Romani 9-10. Cap. 9 conţine cele mai puternice afirmaţii posibile cu privire la dubla predestinaţie, în timp ce cap. 10 afirmă că respingerea de către Dumnezeu este datorată necredinţei şi neascultării. Totuşi, trebuie să ne amintim că subiectul principal al acestor capitole nu este mântuirea personală, ci funcţiile colective ale celor aleşi de Dumnezeu ca să împlinească scopul Lui.

Romani 6 foloseşte imaginea botezului pentru a ne învăţa despre învingerea păcatului prin har. Vezi de asemenea 1 Corinteni 6:11; 12:13; Efeseni 5:26; Coloseni 2:12; Tit 3:5. H. Wheeler Robinson (The Christian Doctrine of Man, 1926, p. 124-125) susţine că botezul creştinului nu este doar un simbol ilustrativ ci este aspectul obiectiv a ceea ce credinţa este în mod subiectiv. Alţii argumentează că botezul copiilor mici este un mijloc de administrare a harului, deoarece copilul este un simbol al neputinţei şi neajutorării omenirii. Aceste păreri par să contrazică accentul constant pe care Pavel îl pune pe credinţă.

e. Celelalte scrieri din NT

(i) 1 Petru. Apostolul pune accentul pe har în cap. 1-2 prin intermediul variantelor obişnuite ale alegerii prin legământ şi ale moştenirii; 3:7 conţine o expresie neobişnuită, „harul vieţii". Harul este întâlnit de asemenea în 5:10, cu referire la gloria viitoare a credinciosului.

(ii) Evrei. Scriitorul foloseşte cele mai multe „cuvinte de har". În 2:9 harul lui Dumnezeu este corelat cu suferinţele lui Cristos. Cuvântul charis este folosit în 12:28 pentru mulţumirea omului faţă de Dumnezeu. Harul este privit ca o chemare la consacrare în 12:14-15. Expresia izbitoare „tronul harului", în 4:16, uneşte măreţia divină şi harul. O altă expresie nouă este „Duhul harului" (10:29).

(iii) Scrierile lui Ioan. Există surprinzător de puţine referiri directe la har, dar se pune un accent mare pe dragostea lui Dumnezeu. Ideea de har trebuie raportată la aceea de „viaţă veşnică". Credinţa este proeminenta şi Ioan foloseşte o expresie gr., pisteuein eis (a crede în), cu referire la *credinţa reală în persoana lui Cristos. „Harul şi adevărul" care caracterizează gloria Cuvântului întrupat în Ioan 1:14 (cf. v. 17) sunt ca un ecou al „îndurării şi adevărului" (hesed we’ ‘emet) din Exod 34:6.

La fel ca şi Moffatt putem trage concluzia că religia Bibliei „este o religie a harului, sau dacă nu, nu este nimic... nici har, nici Evanghelie" (Grace in the New Testament, p. xv).

BIBLIOGRAFIE
H. Wheeler Robinson, The Christian Doctrine of Man, 1926; N. H. Snaith, The Distinctive Ideas of the Old Testament, 1944, p. 94-130; J. Moffatt, Grace in the New Testament, 1931; N. P. Williams, The Grace of God, 1930; C. Ryder Smith, The Bible Doctrine of Grace, 1956; H.-H.. Esser, NIDNTT 2, p. 115-124; H. Conzelmann, W. Zimmerli, TDNT 9, p. 372-402; H. D. McDonald, ZPEB, 2, p. 799-804.

J.H.Sr.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: