luna
LUNA. Crearea Lunii este menţionată în
Geneza 1:16, unde este numită „luminătorul mic", în contrast cu soarele. A
fost aşezată pe cer ca să stăpânească noaptea şi împreună cu ceilalţi
luminători să fie „semne care să arate vremile, zilele şi anii" (1:14).
Apariţia Lunii în faze regulate pe cerul nopţii a oferit o bază pentru
întocmirea primelor *calendare şi cuvântul cel mai des folosit (yareah)
este înrudit îndeaproape cu cuvântul yerah, „lună calendaristică".
Acelaşi cuvânt apare în acadiană ([w]arhu), ugaritică (yrh),
feniciană (yrh) şi în alte limbi semitice. Un alt cuvânt folosit adesea
pentru Lună este lebana, „cea albă" (Cântarea Cântărilor 6:10;
Isaia 24:23; 30:26).
Prima zi a fiecărei luni noi era considerată o zi
sfântă. De aici vine asocierea în VT a „lunii noi" din fiecare lună
calendaristică şi Sabatul săptămânal (de ex. Isaia 1:13). Acest început nou era
marcat de jertfe speciale (Numeri 28:11-15) peste care se suna din trompetă
(Numeri 10:10; Psalmul 81:3). Amos îi descrie pe negustorii din vremea sa care
aşteptau cu nerăbdare sfârşitul lunii noi şi al Sabatului ca să şi poată relua
comerţul fraudulos. De aceea se pare că a fost considerată ca o zi de Sabat, ca
o zi în care nu se făceau lucrările obişnuite de fiecare zi. Totuşi, referirea
s-ar putea să fie la luna nouă din luna a 7-a, în care Legea prevedea în mod
special să nu fie făcută nici o lucrare (Luca 23:24-25; Numeri 29:1-6). Textul
din 2 Împăraţi 4:23 sugerează că atât luna nouă cât şi Sabatul ofereau un
prilej de a-i întreba pe proroci, iar Ezechiel marchează luna nouă ca o zi
specială de închinare (Ezechiel 46:1, 3).
Luna este menţionată alături de soare ca un simbol
al permanenţei (Psalmul 72:5). Este citată ca o minune a creaţiei (Psalmul
8:3), că prin comportarea ei va anunţa venirea lui Mesia (Marcu 13:24; Luca
21:25). Psalmul 121:6 sugerează că se consideră că Luna poate afecta gândirea
omului, iar în NT sunt folosite în Matei 4:24 şi 17:15 cuvinte greceşti care
înseamnă literal „lovit de Lună".
Luna este menţionată ca obiect al închinării
idolatre în Iov 31:26, iar arheologia a arătat că Luna a fost zeificată în V
Asiei încă din vremurile sumeriene vechi până în vremurile islamice. În
Mesopotamia zeul sumerian Nanna, numit *Sin de către acadieni, era venerat în
special în Ur, unde era principalul zeu al cetăţii, precum şi în cetatea Haran
din Siria, care avea legături religioase strânse cu cetatea Ur. Textele
ugaritice ne-au arătat că o zeitate a Lunii era venerată sub numele yrh.
Acest zeu este reprezentat pe monumente printr-o semilună (*AMULETE). La Haţor,
în Palestina, a fost descoperit un altar canaanit mic din Epoca Bronzului, care
conţinea o stelă de bazalt zugrăvind două mâini înălţate ca în rugăciune spre
discul Lunii, indicând poate că altarul acela era dedicat zeului Lunii (vezi
IBA fig. 112).
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu