Maria
MARIA. În NT, numele apare ca Maria sau
Mariam. Ambele nume sunt forme grecizate ale numelui care în ebr. este Miriam
şi care în LXX apare ca Mariam (numele surorii lui Moise). Este posibil ca
numele să fie derivat din cuvântul egiptean Marye, „preaiubit(ă)" (dar
vezi comentariul lui A.H. Gardiner, JAOS 56, 1936, p. 194-l 97). În NT numele
este folosit cu privire la următoarele persoane:
1. Maria, mama Domnului.
Majoritatea informaţiilor pe care le avem cu privire la mama lui Isus sunt
cuprinse în relatările naşterii şi ale prunciei lui Isus scrise de Matei şi
Luca. Acolo aflăm că atunci când îngerul a anunţat naşterea lui Isus, Maria
locuia la Nazaret în Galilea, şi era logodită cu un dulgher pe nume Iosif (Luca
1:26 ş.urm.). Luca ne spune că Isus era un descendent al lui David (ibid), şi
cu toate că arborele genealogic al Mariei nu ni se dă, este posibil ca ea să fi
avut aceeaşi descendenţă, mai ales dacă după cum se pare, arborele genealogic
al lui Cristos din Luca 3 este cel din partea mamei Lui. Despre zămislirea lui
Isus se spune că a fost „de la Duhul Sfânt" (Matei 1:18; vezi Luca 1:35),
iar naşterea Lui a avut loc la Betleem, spre sfârşitul domniei lui Irod cel
Mare (Matei 2:1; Luca 1:5; 2:4). (*NAŞTEREA DIN FECIOARĂ.)
Găsim scris atât în Matei 2:23 cât şi în Luca 2:39
că, după naşterea lui Isus, familia sfântă a locuit la Nazaret. Matei este
singurul care menţionează despre fuga în Egipt, unde Iosif, Maria şi pruncul
Isus şi-au găsit refugiul din calea mâniei pline de invidie a lui Irod. Luca
scrie despre vizita Mariei la verişoara ei Elisabeta care a salutat-o cu
cuvintele „Binecuvântată eşti tu între femei", numind-o „mama Domnului
meu" (1:42, ş.urm.). Evanghelia după Luca mai conţine şi cântarea de laudă
a Mariei (1:46-55, unde câteva manuscrise vechi arată că Elisabeta este cea
care vorbeşte, nu Maria; *CÂNTAREA MARIEI). Un singur crâmpei de informaţie ni
se dă despre copilăria lui Cristos de către Luca (2:41-51), care redă cuvintele
pline de îngrijorare ale mamei Sale atunci când şi-a găsit băiatul care era
pierdut (v. 48), precum şi binecunoscuta replică a Lui: „Oare nu ştiaţi că
trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?" (v. 49).
Celelalte informaţii pe care le găsim în evanghelii
cu privire la Maria sunt numai câteva şi relativ nesemnificative. Se pare că ea
nu L-a însoţit pe Domnul nostru în călătoriile Lui misionare, cu toate că a
fost prezentă alături de El la nunta din Cana (Ioan 2:1 ş.urm.). Mustrarea pe
care a rostit-o Isus cu această ocazie: „Femeie, ce am a face Eu cu tine?"
(v. 4) denotă mai degrabă uimire decât asprime (vezi Luca 2:49, şi utilizarea
cu delicateţe a aceluiaşi cuvânt gynai, „femeie" din Ioan 19:26;
vezi de asemenea Marcu 3:31 ş.urm., unde Domnul dă prioritate fidelităţii
spirituale în detrimentul relaţiilor de familie; vezi v. 35, cf. Luca 11:27
ş.urm.). În cele din urmă, o găsim pe Maria la cruce (Ioan 19:25), când ea şi
ucenicul preaiubit sunt încredinţaţi fiecare în grija celuilalt (v. 26-27). Mai
există o singură altă referire clară la Maria în NT, şi aceasta se găseşte în
Faptele Apostolilor 1:14, unde ni se spune despre ea şi despre ucenici că
„stăruiau cu un cuget în rugăciune".
Scurta prezentare pe care o găsim în NT cu privire
la Maria şi la relaţia dintre ea şi Domnul nostru lasă multe goluri care au
fost în scurt timp umplute de legende pioase. Dar noi nu putem să forţăm
relatările Evangheliei dincolo de limitele lor istorice şi aceasta înseamnă că
trebuie să ne mulţumim să observăm cel puţin umilinţa Mariei, ascultarea ei şi
devotamentul ei clar faţă de Isus. Şi fiindcă a fost mama Fiului lui Dumnezeu,
noi nu putem spune despre ea mai puţin decât a spus verişoara ei Elisabeta, şi
anume, că este „binecuvântată... între femei".
BIBLIOGRAFIE
J. de Satge, Mary and the Christian Gospel, 1976;
R.E. Brown (ed.), Mary, 1977; J. McHugh, The Mother of Jesus in the New
Testament, 1975.
2. Maria sora Martei. Ea este menţionată cu numele numai în Luca şi Ioan. La Luca 10:38-42 se relatează că după întoarcerea celor şaptezeci de ucenici, Isus a intrat într-un sat (al cărui nume este precizat în Ioan 11:1 ca fiind Betania, aflat la aprox. 2 km E de la vârful Muntelui Măslinilor), unde Marta, care avea o soră pe nume Maria, L-a primit în casa ei.
În relatarea care urmează, Marta este mustrată de
Domnul pentru faptul că s-a plâns de sora ei Maria, care asculta cuvintele Lui
şi nu o ajuta cu lucrul casei.
Ioan 11 ne descrie întâlnirea din Betania dintre
Isus şi cele două surori, Marta şi Maria, întâlnire prilejuită de moartea
fratelui lor Lazăr. Despre Maria se spune aici (v. 2) că este „aceea care a uns
pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei"; iar după ce Isus
l-a înviat pe Lazăr (11:43 ş.urm.), ni se spune imediat de această ungere (12:1
ş.urm.).
Toate cele patru evanghelii conţin câte o relatare
cu privire la ungerea lui Isus de către o femeie (Matei 26:6-13; Marcu 14:3-9;
Luca 7:37-50; Ioan 12:1-8). Problema mai dificilă este aceea de a decide dacă
cele patru relatări se referă la o ocazie identică şi dacă nu cumva este vorba
nu despre o singură femeie, ci despre mai multe. Relatările lui Matei şi Marcu
par să se potrivească destul de bine una cu cealaltă; relatarea lui Luca diferă
foarte mult (în special prin faptul că plasează evenimentul în Galilea, în
vreme ce Ioan Botezătorul era în închisoare, şi nu în Betania în zilele
premergătoare morţii lui Cristos). Relatarea lui Ioan este independentă de
toate celelalte trei. Ioan este singurul care menţionează numele femeii şi, aşa
cum am văzut, ni se spune clar că ea este Maria, sora Martei. Luca este
singurul care adaugă că femeia era „o păcătoasă" (7:37); Matei şi Marcu
plasează cu precizie scena în „casa lui Simon leprosul"; iar Matei şi
Marcu spre deosebire de Luca şi Ioan, spun de comun acord că femeia a uns capul
lui Isus, nu picioarele Lui.
S-au făcut diferite încercări de a rezolva aceste
diferenţe. O încercare a fost aceea de a sugera că Luca descrie o întâmplare cu
totul diferită, dar că, în ambele situaţii, este vorba de aceeaşi femeie.
Dificultatea pe care o prezintă acest punct de vedere (susţinut mai mult în
Biserica latină) o constituie acea descriere a evlavioasei Maria din Betania ca
fiind o femeie „păcătoasă". Tocmai această descriere, împreună cu absenţa
unor alte informaţii, i-a determinat pe cărturarii medievali să o identifice pe
femeia păcătoasă din relatarea lui Luca cu Maria Magdalena (pentru o discuţie
asupra acestui subiect, vezi paragraful de mai jos cu titlul „Maria
Magdalena"), iar pe Maria Magdalena însăşi, datorită confuziei pe care
tocmai am menţionat-o, cu Maria din Betania. Şi totuşi, este imposibil ca Ioan
să nu fi cunoscut adevărata indentitate a celor două Marii şi să se complacă în
crearea unei confuzii printre cititorii săi. Nu există nici o justificare
pentru a identifica pe Maria din Betania cu Maria Magdalena şi, cu siguranţă,
nici pentru a identifica pe vreuna din ele cu femeia păcătoasă din Luca 7.
Al doilea punct de vedere este că în timpul
lucrării Domnului nostru pe pământ, au avut loc două ungeri ale Lui, una făcută
de o păcătoasă din Galilea care se căia, şi cealaltă de către Maria din
Betania. În cazul acesta, specificaţia din Ioan 11:2 că Maria este „aceea care
a uns pe Domnul" se referă la o acţiune care, raportată la momentul
naraţiunii de faţă, avea să aibă loc în viitor. Singura dificultate pe care o
prezintă acest punct de vedere este repetarea unei acţiuni pe care Isus o
consideră unică, al cărei caracter singular intenţionează să-l sublinieze în
mod clar prin lauda care i-o aduce (Matei 26:13; Marcu 14:9). Aceasta pare să
fie cea mai satisfăcătoare interpretare, şi numărul problemelor pe care le
soluţionează este mai mare decât numărul celor pe care le prezintă. Origen
sugerează că au existat cel puţin trei cazuri când Isus a fost uns, implicând
două sau trei persoane diferite.
Acţiunea Mariei este privită ca o expresie spontană
a devotamentului faţă de Isus, acţiune care prin caracterul ei şi timpul la
care a avut loc anticipează şi, de aceea, este asociată cu moartea Lui.
3. Maria Magdalena. Probabil că numele ei provine de la oraşul galilean *Magdala. Înainte de naraţiunile legate de suferinţele lui Isus, numele ei apare în Luca 8:2, unde citim că printre femeile care au fost eliberate de demoni şi care L-au însoţit pe Domnul şi pe ucenici în lucrarea de evanghelizare a fost şi „Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci" (vezi Marcu 16:9).
Nu este posibil, cel puţin din dovezile biblice de
care dispunem, să limităm boala de care a fost vindecată Maria la un singur
domeniu: la cel fizic, la cel mintal sau la cel moral. Acesta este un alt motiv
pentru a nu accepta identificarea între Maria Magdalena şi „femeia
păcătoasă" din Luca 7 (vezi mai sus, paragraful 2). Dacă Luca ar fi ştiut
că Maria din cap. 8 era aceeaşi persoană cu „femeia păcătoasă" din cap. 7,
oare nu ar fi prezentat el explicit acest lucru?
Maria apare din nou la scena răstignirii, în
compania unor alte femei care au călătorit împreună cu Domnul nostru din
Galilea (vezi mai jos, paragraful 4). În relatarea cu privire la înviere din
Evanghelia după Ioan, ni se spune că Domnul S-a arătat Mariei separat. Varianta
pe care o prezintă Marcu este mai succintă şi nu este aranjată cronologic. Apar
mici diferenţe în relatările care vorbesc despre sosirea femeilor la mormânt.
Maria porneşte la drum împreună cu alte femei (Matei 28:1; Marcu 16:1), dar se
pare că fuge înaintea lor şi ajunge prima la mormânt (Ioan 20:1). Apoi ea
povesteşte lui Petru şi ucenicului preaiubit cele întâmplate (Ioan 20:2) şi în
timpul acesta ea este însoţită de celelalte femei (Luca 24:10). Ea se întoarce
cu Petru şi cu ucenicul preaiubit la mormânt, iar după ce aceştia au plecat, ea
zăboveşte în urma lor plângând (Ioan 20:11). Acum este momentul când ea vede
doi îngeri (v. 12) şi, în final, pe Cristos Însuşi, care înviase (v. 14) şi
care i se adresează cu faimoasa poruncă noli tangere („Nu mă
atinge!", v. 17, n.tr.). Este dar că relaţia pe care o are Maria cu Domnul
ei după învierea Lui avea să fie diferită şi să continue la o altă dimensiune.
4. Maria, mama lui Iacov; „cealaltă
Marie"; Maria „lui *Cleopa". Este foarte posibil ca aceste trei nume
să se refere la aceeaşi persoană. Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose este
menţionată în aceeaşi listă în care apare şi Maria Magdalena, făcând parte din
grupul femeilor care L-au însoţit pe Domnul spre Ierusalim şi care au fost
prezente la răstignire (Matei 27:55 ş.urm.). Când se relatează că Maria
Magdalena şi „cealaltă Marie" „şedeau în faţa mormântului" după
îngroparea lui Isus, se pare că este vorba despre aceeaşi Marie, mama lui
Iacov. „Cealaltă Marie" apare din nou împreună cu Maria Magdalena în
dimineaţa învierii (Matei 28:1).
De la autorii celorlalte două evanghelii sinoptice
aflăm şi alte detalii. Marcu se referă la ea (15:40) numind -o „Maria, mama lui
Iacov cel mic şi al lui Iose". Ea a fost prezentă la scena răstignirii
împreună cu Maria Magdalena şi Salome. În Marcu 15:47, ea este numită Maria
he Iosetos („Maria a lui Iose", n.tr.), iar în 16:1 ea reapare (ca
„Maria, mama lui Iacov") împreună cu Salome şi Maria Magdalena, aducând în
dimineaţa învierii mirodenii la mormânt, ca să ungă trupul mort al lui Isus.
Luca adaugă (24:10) că Ioana, împreună cu Maria Magdalena şi cu Maria, mama lui
Iacov au fost printre femeile care au privit răstignirea şi care au dus
apostolilor vestea învierii.
Ioan foloseşte pentru această Marie termenul
descriptiv Kl(o)pa („a lui Clopa"), atunci când relatează (19:25)
că lângă crucea lui Isus erau mama Lui şi sora mamei Lui, Maria „nevasta lui
Clopa" şi Maria Magdalena. Se pare că este corect să traducem genitivul Kl(o)pa
cu „(soţia) lui Clopa", nu cu „(fiica) lui Clopa". Judecând atunci
după lista dată în Marcu 15:40 pe care am menţionat-o mai sus, ni se pare
destul de clar ca Maria lui Clopa (pace Jerome) să fie aceeaşi persoană cu
Maria lui Iacov. Hegesippus ne spune (vezi Eus. EH 3.11) că *Clopa (în VA, Cleophas)
a fost fratele lui Iosif, soţul Mariei, mama lui Isus. („Cleopa" din Luca
24:18 este un altul.)
5. Maria, mama lui Marcu. Singurul
loc unde se aminteşte despre această Marie este Faptele Apostolilor 12:12. După
ce Petru a scăpat din temniţă (12:6 ş.urm.), el se îndreaptă spre casa ei din
Ierusalim, care evident era un loc de întâlnire al creştinilor. Fiindcă *Marcu
este prezentat ca şi verişorul lui Barnaba (Coloseni 4:10), se înţelege că
Barnaba era nepotul Mariei.
6. Maria căreia Pavel îi transmite
salutări. Numele ei apare printe cele 24 de persoane enumerate în Romani 16,
cărora Pavel le trimite salutări (v. 6). În acest verset se spune că ea „s-a
ostenit mult" pentru Biserică. Acestea sunt toate lucrurile care se cunosc
despre ea.
S.S.S.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu