Mari
MARI. Excavaţiile de la Mari, astăzi
Tell Hariri, în SE Siriei, la cca. 12 km NNV de Abu Kemal care este pe Eufrat,
au fost efectuate între anii 1933-9 şi 1951-64, sub conducerea lui André Parrot
pentru Muzeul Luvru. Cu toate că nu este menţionată în VT, această aşezare
strategică s-a dovedit a fi capitala unui mare oraş-stat amorit din perioada
celui de-al doilea mileniu î.Cr. Mai bine de 22.000 de tăbliţe de lut conţinând
inscripţii, dintre care un sfert sunt corespondenţă statală, ne furnizează
informaţii importante cu privire la era patriarhală.
Întemeiat în cel de-al treilea mileniu î.Cr., Mari
era deja un centru puternic pe vremea când a ajuns sub suzeranitatea Ebrumului
lui Ebla şi când, mai târziu a fost cucerit de către Sargon din Agade, cca.
2250 î.Cr. După aceea a fost condus de guvernatori care depindeau de *Ur, până
a fost eliberat de amoritul Ishbi-Irra. Pe la 1820 î.Cr. o familie puternică de
lideri condusă de regele Yahdun-Lim, fiul lui Yaggid-Lim, deţinea controlul
asupra regiunii până la Mediterana. El stăpânea peste triburile seminomade din
jur cu mână fermă dar cu dreptate. Printre aceste triburi se numără Sutu,
Amnanum, Ben-Yamini („beniamiţii") şi mai târziu Hapiru („evreii"),
dar nu evreii de mai târziu pe care-i găsim în Biblie. Urmaşii lui Yasmah-Adad
şi Zimri-Lim (cca. 1775 î.Cr.), cu toate că erau puternici, s-au văzut
înconjuraţi de oraşe-state puternice cum au fost Aleppo (Yamhad), Asiria
(Ninive) şi Babilon. Dinastia a căzut prin 1760 î.Cr., fiind răsturnată de
Hammurapi din Babilon, despre care unul din agenţii lui Zimri-Lim a relatat că
„nici un rege nu este puternic cu adevărat de unul singur. Zece regi din
cincisprezece luptă alături de Hammurapi din Babilon, tot atâţia alături de
Rim-Sin din Larsa, de Ibal-pi’el din Eshnunna şi de Amut-pi’el din Watanum.
Douăzeci luptă alături de Yarimlim din Yamahad".
Diplomaţia a fost o cauză majoră a corespondenţei internaţionale şi a schimbului de daruri între conducători (Iraq 18,1858, p. 68-110), cei care deţineau funcţii de acelaşi rang se adresau unii altora cu „frate", iar vasalii îi numeau pe cuceritorii lor „părinte" sau „domn". Şefii de triburi erau numiţi „părinţi" şi, după cum a fost cazul în Ebla, administraţia locală era în mâinile unor sub-guvematori (sapitum; vezi cuv. în ebr. sopet, deseori tradus cu „judecător") care erau responsabili cu legea şi ordinea, cu strângerea impozitelor, cu ospitalitatea faţă de demnitarii care treceau prin ţinutul lor, etc., având în mare măsură un rol similar cu cel pe care şi l-a asumat Avraam (BS 134, 1977, p. 228-237). Legăturile cu vecinii erau reglementate de tratate sau *legăminte scrise. Acestea imitau îndeaproape modelul celor care erau folosite în Siria, Mesopotamia şi Palestina din secolele următoare. La Mari, unele legăminte erau ratificate în contextul unui ritual care cerea „sacrificarea unui măgar" (hayaram qatalum), lucru pe care-l întâlnim şi la evrei şi care pare să fi fost păstrat în numele lui Sihem Bene Hamar (fiul unui măgar; Hamar însemnând în ebr. măgar", vezi *HAMOR, n.ed.), Iosua 24:32, care a făcut un legământ cu Iacob (Geneza 33:14; 34:1-3). La Mari, prorocii, apil(t)u, „bărbat sau femeie care dă răspuns", puneau întrebări zeităţii, puteau acţiona în grup şi erau întreţinuţi de guvern. Alţii care se numeau muhhu, erau oficiali religioşi de rang inferior care probabil într-o stare de extaz, vorbeau la persoana întâi în numele unui zeu. Alţii însă se numeau „vorbitori" (qabbatum) şi fiecare din ei erau asociaţi cu un zeu sau cu un templu. Se cunosc de asemenea cazuri când şi persoane neiniţiate făceau preziceri divine sau declarau că au avut vedenii. Pe un fond muzical, unii din oficialii templului (de ex. assinnu) declarau: „Aşa vorbeşte zeul...". O relatare pe care Itur-Asdu i-o face regelui Zimri-Lim vorbeşte despre o descoperire prin vis, care a avut loc în templul lui Dagan, la Terqa. Mesajul revelaţiei care se adresa regelui nu era un mesaj bun, căci regele nu vorbise în mod regulat cu zeul său. „Dacă ar fi făcut lucrul acesta, eu i-aş fi dat pe şeicii beniamiţi în mâinile lui Zimri-Lim". În felul acesta şi regele era înştiinţat de jertfele care se pretindeau de la el. Un alt profet pare să fi prezis căderea unei cetăţi. Această activitate se baza în mare măsură pe tehnici de ghicire şi de *magie, pe visuri, pe citirea în măruntaiele animalelor de jertfă şi pe anumite observaţii astronomice. Acestea sunt într-un contrast puternic cu claritatea, gama, conţinutul şi scopul prorociilor din Israel. La Mari, ca şi în Israel, recensământul avea o importanţă religioasă şi ceremonială care întrecea orice semnificaţie politică, militară sau economică (vezi 2 Samuel 24). În timp ce implica reforme politice şi probleme cu privire la dreptul de posesiune a pământului, se considera că recensământul influenţează purificarea poporului (în ebr. koper, Mari tebibtum), înrolarea lui (pqd, „chemat să dea socoteală" - vezi Exod 30:13-14) şi starea lui civilă şi socială. Numeroasele liste conţin nume de persoane de o provenienţă foarte cosmopolită unele similare, dar neindentificabile cu persoane din VT: Ariukku (vezi Arioc din Geneza 14:1), Abarama, Yakubiel, sau titlul dawidum, „şef" (vezi David), despre care se crede acum că ar înseamnă „a înfrânge" (JNES 17, 1958, p. 130). Unele toponime care sunt menţionate în texte includ câteva care se aseamănă cu cele biblice: Har(r)an, Nahur (Nahor), Til-Turahi (Terah) şi Sarug (Serug; vezi Geneza 11:23-24). Singura cetate din Palestina care este menţionată direct este *Haţor.
Textele ne furnizează informaţii detailate cu
privire la viaţa de toate zilele, în special informaţii cu privire la palatul
împărătesc care avea 300 de încăperi (pe o suprafaţă de peste 6 hectare), cu
diferitele arhive care conţineau detalii nu numai despre afacerile interstatale
ci şi despre importurile de vin, de miere, de ulei, lână, ghiaţă şi alte
produse. Alte note arată în detaliu cantităţile de mărfuri care au ieşit din
magaziile palatului, atât pentru oaspeţii împărăteşti cât şi pentru sărbătorile
rituale legate de venerarea strămoşilor decedaţi. Panteonul din Mari includea
soarele (Saps), luna (Sin, Yerah), pe zeul furtunii (Adad) cât şi pe zeiţa
Ishtar, pe „Attar, zeul Dagan (*DAGON), pe Baal, El, Rasap (zeul lumii de
desupt) şi pe mulţi alţii (inclusiv Lim, „cei o mie de zei"). Este posibil
ca Terah să fi fost familiarizat cu toţi aceşti zei (Iosua 24:2). O astfel de
bogăţie de surse, inclusiv o sursă care vorbeşte despre situaţia socială a
femeii şi a familiei, scrisă într-un dialect semit foarte similar cu primele cărţi
ale Pentateuhului, aruncă multă lumină asupra practicilor din epoca
patriarhală.
BIBLIOGRAFIE
A. Parrot, Mari, Capitale fabuleuse, 1974;
G. Dossin et al., Archives royales de Mari, 1-15, 1941-78; J.-R. Kupper,
Les nomades en Mésopotamie au temps des rois de Mari, 1957; B.F. Batto, Studies
in Women at Mari, 1974. Cu privire la prorociile de la Mari, vezi VT Supp.
15, 1966, p. 207-227; VT Supp. 17, 1969, p. 112-138; HTR 63, 1970, p. 1-28; VT
27, 1977, p. 178-195; E. Noort, Untersuchungen zum Gottesbescheid in Mari,
1977.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu