plante

plante

  10:55    

---

PLANTE. Orice încercare de a ne pronunţa asupra naturii şi a identităţii diferitelor plante biblice trebuie să evite mai multe capcane. Una dintre acestea este presupunerea tacită că ele sunt identice cu cele care poartă acelaşi nume în zilele noastre, în diverse părţi ale lumii. Alta este presupunerea că plantele care se găsesc în Palestina zilelor noastre sunt identice cu plantele indigene din regiunea respectivă în timpurile biblice. În plus, traducătorii diferitelor versiuni ale Bibliei fac în mod frecvent identificări greşite şi în aceste versiuni există confuzii în ceea ce priveşte nomenclatura botanică. Acest lucru se datorează în parte faptului că pentru scriitorii originali standardele de acurateţe din domeniul în botanicii nu erau atât de ridicate şi, în plus, terminologia folosită de ei nu a fost nicidecum atât de vastă ca şi cea a botanistului din zilele noastre. Versiunea autorizată (VA), tradusă într-o perioadă când se cunoştea puţin despre istoria naturală a Ţării Sfânte şi înainte de a începe clasificările ştiinţifice, a contribuit la sporirea confuziei deja existente cu privire la identificarea plantelor. VSR şi alte versiuni moderne corectează erorile evidente, dar rămân diferenţe de opinie cu privire la identitatea unor nume de plante şi de *copaci.

În cele ce urmează, prezentăm câteva plante sălbatice prezentate în Biblie precum şi pe acelea care nu constituie un articole independent sau o parte componentă a unui articol în acest dicţionar.

Arbust. (În ebr. ar’ar, Ieremia 17:6). Cercetătorii evrei consideră că termenul ebr. tradus prin „arbust" în VSR (VA „tufăriş"), este ienuperul fenician (Juniperus phoenicea). A mai fost sugerat şi tamariscul (Tamarix sp.). Un cuvânt similar ‘aro’er în Ieremia 48:6 este tradus cu „măgar sălbatic" în VSR şi „tufăriş" în VA.

Buruieni. Termenul se foloseşte de obicei pentru plante sălbatice care apar în terenuri cultivate şi necultivate. Prezentate în Biblie ca şi o calamitate, acestea sunt într-adevăr plante care creează probleme celui ce lucrează pământul. VSR traduce mai multe cuvinte cu „buruieni": zizania (gr.), zuwan (arab.) pe care VA îl traduce cu „neghină", şi poate că cel mai corect este să considerăm (ca în NEB) că este vorba despre sălbăţie (Lolium temulentum). În primele faze de creştere, această iarbă se aseamănă cu grâul, dar dacă sfatul Bibliei este respectat şi ambele plante sunt lăsate să crească până la seceriş (Matei 13:30), spicul mai mic se distinge uşor, iar separarea celor două plante era o muncă manuală şi plictisitoare, prestată de obicei femeilor şi copiilor. Dacă boabele acestei ierbi sălbatice otrăvitoare sunt amestecate cu boabele de grâu, consumarea produselor din acest grâu contaminat produce îmbolnăvire şi vomitare. Semănarea acestei sălbăţii în ogorul cuiva cu scopul de a se răzbuna (cf. Matei 13:25 ş.urm.) constituia un delict ce era pedepsit de legea romană. Necesitatea unei legi care să reglementeze acest delict ne spune că practica a fost destul de frecventă.

NEB traduce cu „buruieni" şi alte cuvinte care în VSR sunt traduse cu *urzici sau *spini.

Neghina. (Agrostemma githago) era un blestem pentru lanurile de grâu din Anglia în perioada în care a fost tradusă versiunea VA, dar nu avem nici o mărturie că această buruiană s-ar fi găsit în Palestina. Traducerile de mai târziu sunt probabil corecte când traduc termenul ebr. bo’sa, la care se referă Iov atunci când îşi apără integritatea (31:38-40), prin expresii mai generale cum sunt „buruieni înţepătoare", VAmg; „buruieni nocive", VRmg; „buruieni infecţioase", RSV; „buruieni", NEB. Evident, această buruiană spinoasă a fost identificată cu scaietele Scolymus maculatus şi cu osul-iepurelui (Onomis antiquorum).

Viţa sălbatică, tigva sălbatică. (În ebr. paqqu’ot, „furtună, vijelie"). Sunt menţionate în 2 Împăraţi 4:3 şi se referă la colocint (Citrullus colocynthis). La aspect sunt asemănătoare cu pepenii mici, fructele sunt un purgativ foarte puternic şi poate fi periculos. Colocintul se întinde pe terenurile nisipoase din regiunea Mării Moarte.

Crinul. (În ebr. sosan şi alte variante; în gr. krinon). La fel cu trandafirul din Biblie, s-au făcut multe speculaţii cu privire la identitatea „crinului". În vorbirea curentă cuvântul poate fi folosit referitor la mai multe plante decorative. Se crede că cele mai multe referiri la crin din Cântarea Cântărilor fac aluzie, de fapt, la zambilă (Hyacinthus orientalis), o plantă bulbiferă cu flori albastre, cu toate că este posibil ca buzele asemănătoare crinului din Cântarea Cântărilor 5:13 să facă aluzie la laleaua roşie (Tulipa sharonensis) sau la anemona roşie (Anemone coronaria), răşina de mir, care este de asemenea menţionată, fiind roşie. Deşi crinul alb (Lilium candidum) este sălbatic în Palestina, el creste în locuri stâncoase şi nu pare a fi planta la care se referă Cântarea Cântărilor 6:2-3, după cum a fost sugerat. „Crinul" din Osea 14:5 este, prin deducţie, o plantă care trăieşte la umezeală şi care pare a fi (Iris pseudacorus), în franceză „fleur de lis".

Formele de crini de pe coloanele Templului lui Solomon în 1 Împăraţi 7:19, 22, 26 şi în 2 Cronici 4:5 se referă probabil la reprezentări sculptate ale nufărului. Lotusul  egiptean (Nymphaea caerulea cu flori de culoare albastră şi Nymphaea lotus  cu flori de culoarea albă) a influenţat foarte mult arta Orientului Apropiat, aşa cum se poate vedea din prezenţa motivului lotusului  pe multe obiecte de artă arheologice din Egipt şi Palestina.

„Crinii câmpului" (Matei 6:28; Luca 12:27) poate fi o expresie care ar puteasă se refere la oricare din minunatele flori din ţinutul rural al Palestinei. Au fost sugerate mai multe flori, inclusiv anemonele Anemone coronaria şi părăluţa albă Anthemis palaestina sau crizantema Chrysanthemum coronarium.

Grozama. (În ebr. rotem şi variantele lui; AV şi Cornilescu, „ienuper"). Un arbust frecvent întâlnit în Palestina (Retama raetam) care creşte pe teren nisipos, înalt de 2-4 m, primăvara având numeroase flori albe ca de mazăre. În disperarea lui, Ilie a stat sub un arbust de felul acesta (1 Împăraţi 19:4-5). Rădăcinile lui produc cărbune foarte bun care era folosit pentru săgeţile incendiare (Psalmul 120:4) şi pentru încălzire (Iov 30:4), cu toate că unii autori consideră că cel de-al doilea pasaj indicat se referă la o plantă parazită Cyno-morium coccmeum, care creşte pe rădăcinile de gro-zamă şi care ar fi comestibilă (cf. VA).

Isop. (În ebr. ’ezob; în gr. hyssopos). Mai multe specii distincte de plante sunt numite în Biblie în felul acesta, dar există discuţii serioase cu privire la identitatea lor. Este sigur, însă, că isopul de astăzi (Hyssopus officinalis) nu a fost niciuna din aceste plante, întrucât el este de origine din partea de S a Europei.

În VT, „isopul" era folosit pentru ritualurile de Paşte (Exod 12:22) pentru curăţarea leproşilor (Levitic 14:4,6), pentru curăţarea plăgii (Levitic 14:49-52) şi la jertfirea vacii roşii (Numeri 19:2-6; cf. Evrei 9:19). Calităţile purificatoare ale „isopului" sunt menţionate în Psalmul 51:7. În general, se consideră că planta este origanul sirian (Origanum syriacum) care este o iarbă aromată de culoarea verde-cenuşiu şi care îşi menţine culoarea tot timpul anului, având o tulpină sârmoasă înaltă de 20-30 cm, cu fiori albe şi mici, şi care creşte în locuri stâncoase şi uscate. Se crede că în 1 Împăraţi 4:33 este vorba despre o altă plantă, probabil caperul (Capparis spinosa) , care creşte de obicei în pereţii vechi ai caselor vechi: are tulpine lemnoase foarte spinoase şi flori mari de culoarea albă.

În NT, „isopul" folosit la răstignire (Ioan 19:29, unde NEB traduce cu hysso, „pe o suliţă") a fost probabil o trestie sau un băţ, dar sorgul african (Sorghum vulgare) care este asemănător cu trestia, a fost considerat ca fiind probabil cea mai corectă alegere.

Mălură. (În ebr. yeraqon, „spălăcit", „verzui"; cf. LXX ikteros, „gălbenare", „icter"). O specie comună de ciuperci (mucegai) (Puccinia graminis) care, în medii umede, atacă recolta în Palestina. În vremurile biblice, mălura a fost considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu asupra celor neascultători (Deuteronom 28:22; Amos 4:9); Hagai 2:17), (vers. Cornilescu: „tăciune", n.ed.) iar Solomon s-a rugat pentru a scăpa de ea (1 Împăraţi 8:37; 2 Cronici 6:28). Biblia menţionează întotdeauna mălura în legătură cu starea opusă de lucruri, „atmosferă înăbuşitoare" sau „vânt nimicitor" (în ebr. siddapon), lit. „pălire, uscare"), o uscare a plantelor din cauza vântului fierbintecare bătea dinspre S, siroco sau hamsin.

Mătrăguna. (În ebr. duda’im; Mandragora officinarum). O plantă verde tot timpul anului din familia solanaceelor având rozetă de frunze mari, flori mov care apar în timpul iernii şi cu fructe aromate, rotunde şi galbene în timpul primăverii (Cântarea Cântărilor 7:13). Este renumită pentru utilizarea ei ca emetic, purgativ şi narcotic. Forma de furcă, ca şi un trunchi a rădăcinei pivotante a dat naştere la multe superstiţii. Din cele mai vechi timpuri i s-au atribuit proprietăţi afrodiziace, care explică cearta dintre Rahela şi Lea (Geneza 30:14). Creşte în câmpii şi în teren pietros în Palestina şi în regiunea Mediteranei.

Mirtul. (În ebr. hadas; Myrtus communis). Un arbust din ţinuturile deluroase ale Palestinei, de regulă înalt de 2-3 m, cu frunze mirositoare şi verzi în tot timpul anului şi cu flori albe folosite ca parfum. Pasajele din Scriptură prezintă mirtul ca un simbol al generozităţii divine. Isaia a văzut cum în viitor mirtul va înlocui măceşul din pustiu (Isaia 41:19; 55:13). Într-o vedenie care simboliza pacea, Zaharia a văzut o dumbravă cu arbori de mirt (Zaharia 1:8-11), în timp ce în Neemia 8:15, iudeii au adus ramuri de mirt de pe Muntele Măslinilor ca să-şi facă adăposturi la Sărbătoarea Corturilor despre care se vorbeşte în Levitic 23:40; Deuteronom 16:16. Numele Hadassah (Estera) a fost derivat din termenul ebr.

Muştarul. Există multe controverse în jurul identităţii acestei plante (în gr. sinapi) a cărei sămânţă a fost folosită de Cristos pentru a ilustra ceva care creşte rapid dintr-un început modest, aşa cum se întâmplă cu Împărăţia cerurilor (Matei 13:31; Marcu 4:31; Luca 13:19), sau cu credinţa unui om (Matei 17:20; Luca 17:6). Unii cercetători ai Bibliei consideră că este vorba despre sămânţă muştarului negru (Brassica nigra), întrucât în perioada NT seminţele acestei plante au fost cultivate pentru uleiul care se extrage din ele cât şi pentru scopuri culinare. Planta de muştar poate creşte până la o înălţime de 5 m, cu toate că, de regulă, este mult mai mică. Conform uneia din interpretări, „muştarul" este o plantă monstruoasă care prezice aspectul lumesc pe care-l va lua creştinismul, răul fiind exemplificat prin păsările care se cuibăresc în ramurile lui.

Nalba. (În ebr. malluah, VA „nalbe" în Iov 30:4). Termenul are sensul de „sărat" şi nu se ştie dacă aluzia este la gustul plantei sau la habitatul ei. După toate probabilităţile, este vorba de o specie de lobodă ce creşte în tufe (Atriplex halimus), care trăieşte în locurile sărate pe lângă Marea Moartă sau Marea Mediterană. Este posibil ca nalba (Malva rotundifolia) să fi fost folosită ca şi spanacul, dar ea nu are un gust sărat şi este o buruiană obişnuită, nefolositoare şi nu creşte în locuri sărate.

Nuci. Există două cuvinte în ebr. care sunt traduse prin acest cuvânt. 1. ’egoz (în arab. gawz), care apare în Cântarea Cântărilor 6:11, se referă probabil la nuc (Juglans regia), adus din Persia. 2. botnim (numai în Geneza 43:11) este considerat a fi fisticul (Pistachia vera), ale cărui fructe se pare că au fost importate din E îndepărtat, înainte de a fi cultivat în regiunea de E a Mediteranei. Terebinţii locali (Pistachia atlantica şi Pistachia terebinthus varianta palestiniană) produc de asemenea nuci comestibile de mărime mică. Unii autori evrei identifică acest cuvânt ebr. cu roşcova. (Vezi Păstăi.)

Păstăi. (În gr. keratia). Un fruct uscat şi dulce mâncat de animale şi de cei săraci. Ajuns să rabde de foame, fiul risipitor ar fi fost bucuros să aibă aceste păstăi (Luca 15:16, Cornilescu „roşcovele", n.tr.). Acestea au fost păstăi de roşcov (Ceratonia siliqua), obişnuit în regiunea Mediteranei, unde mai sunt cunoscute ca fasolea lăcustei ori ca pâinea Sfântului Ioan, după o tradiţie care susţine că aceste păstăi au fost, de fapt „lăcustele" pe care le-a mâncat Ioan botezătorul. Este însă mai probabil ca Ioan Botezătorul să fi mâncat insecta numită lăcustă (*ANIMALE).

Pelinul. (În ebr. la’ana, în gr. apsinthos). În Palestina cresc multe specii de pelin, dar cele menţionate în Biblie sunt ori Artemisia herba-alba, ori Artemisia judaica. Toate speciile au un gust puternic şi amar, lucru care face ca planta să fie folosită ca un simbol al amărăciunii, necazului şi calamităţii (Proverbe 5:4; Plângerile 3:15, 19; Amos 5:7; 6:12 (AV, „cucută")). Moise a folosit pelinul pentru a arăta pericolele idolatriei practicată în ascuns (Deuteronom 29:18, RSV „rădăcină amară"), aşa cum a făcut Ieremia atunci când a avertizat cu privire la judecata care-l aşteaptă pe Israel dacă nu va asculta (Ieremia 9:15; 23:15).

Pipirigul. Cuvântul pipirig ar trebui folosit pentru unele specii de Juncus, dar termenul este aplicat cu caracter destul de general şi pentru alte plante de apă (cu excepţia ierburilor de mlaştină, care sunt trestii), cum sunt cele două categorii de papură Typha latifolia şi Typha angustata şi rogozuri cum ar fi papirusul (Cyperus papyrus) şi acest termen corespunde cuvintelor ebr. ‘agmon şi gome’. Primul este un termen general, „pipirig", „trestie". Pentru necredincioşia lui Israel faţă de Dumnezeu, poporul este privat până şi de materii prime ordinare cum ar fi „ramurile de palmieri şi trestia" (Isaia 9:14), în timp ce acestea, cu toată utilizarea lor pe scară mare, nu vor fi de folos Egiptului în necazul care va veni peste el (Isaia 19:15). Pipirigul putea fi împletit pentru confecţionarea frângiilor, sau folosit ca şi combustibil (Iov 41:2, 20). Capul plecat în semn de pocăinţă exterioară este ca vârful îndoit al unui pipirig (Isaia 58:5); aici se are probabil în vedere papirusul, întrucât această plantă nu se frânge ci este îndoită uşor de vânt, atârnând în jos. Este posibil ca termenul gome’ să se refere la planta de papirus (pentru detalii, vezi *PAPIRUSURI ŞI OSTRACA, I.), sau trestii în general; ambele traduceri se potrivesc cu descrierea biblică a lui gome’ care, aşa cum ni se spune, creşte în mlaştini (Iov 8:11), simbolizând creşterea la umiditate (Isaia 35:7), şi este folosit pentru schifurile din papirus în Egipt şi în Etiopia (Isaia 18:2) şi coşul de papură al lui Moise (Exod 2:3). Termenul ebr. gome’ este probabil unul şi acelaşi cu termenii egipt. gmy şi kmy, „trestii", „pipirig", cunoscuţi din sec. al 13-lea încoace şi cu termenul copt kam. (vezi RA. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954, p. 167-168, 412; cf. W. Spiegelberg, Koptische Etymologien, 1920, p. 4-6; T.O. Lambdin, JAOS 73, 1953, p. 149.)

Ricinul. Traducerea corectă a cuvântului ebr. qiqayon (Iona 4:6) a constituit obiectul unor dispute între mulţi cercetători. Pliniu şi Herodot au considerat că este vorba despre arborele de ricin (Ricinus communis, care la greci era kroton) şi multe versiuni traduc întocmai ca ei (VSR mg). Este un arbust care creşte repede şi care putea să-i ţină de umbră lui Iona şi despre care se afirmă că poate păli rapid la o simplă atingere, aşa cum s-a întâmplat cu Iona. Alţii, pornind de la LXX (în gr. kolokyntha) sugerează că este vorba despre tidvă (Cucurbita lagenaria, în arab., qar’ah, VA „curcubetă") care pare să fie mai corect din punct de vedere botanic, întrucât contextul biblic pare să se refere mai degrabă la o viţă, nu la un copăcel mic cum este arborele de ricin. Este posibil deci ca versetul să se refere la o astfel de „colibă" care adăpostea paznicii holdelor de castraveţi (Isaia 1:8), care se putea veşteji rapid, cu toate că este posibil să nu existe o explicaţie naturală pentru un eveniment care era în mod clar sub controlul Domnului.

Scai, spini. Botaniştii întâmpină dificultăţi în identificarea scailor, spinilor, mărăcinilor, rugului şi a altor plante cu spini menţionate în Scripturi, datorită faptului că sunt folosite peste 20 de cuvinte diferite pentru a descrie aceste plante, care se găsesc din abundenţă în zonele rurale uscate ale Palestinei. Aceste *buruieni cu spini sunt clasificate în genurile de plante Centaurea, Ononis, Silybum, Notobasis şi Poterium. În multe cazuri, termenii ebr. şi gr. folosiţi ca să le descrie sunt la fel de neprecise, ca şi cele din limba engleză (sau română.).

În general, spinii exprimă ideea absenţei roadelor sau de eforturi supărătoare (Geneza 3:18; Numeri 33:55; Iosua 23:13). Ei au fost o dovadă a judecăţii divine care se abate asupra celor răi (Naum 1:10) sau a ghinionului (Ezechiel 2:6). Dacă erau lăsaţi să crească necontrolat în livezi sau în vii, ei aveau repercursiuni asupra productivităţii copacilor sau a viţei (Proverbe 24:31; Isaia 5:6; Ieremia 15:13), dar când creşterea lor era controlată şi erau aranjaţi în formă de garduri vii, ei slujeau ca protecţie împotriva animalelor sălbatice (Osea 2:6; Matei 21:33). În vremurile VT, spinii au fost un combustibil care ardea rapid, fiind folosiţi şi de beduinii arabi (Psalmul 58:9; Isaia 9:18; 10:17). Natura distructivă a scailor şi a spinilor a fost descrisă plastic în pildele din evanghelii (Matei 13:7; Marcu 4:7; Luca 8:7), la fel ca şi faptul că nu făceau fructe (Matei 7:16). Scaieţii sunt plante erbacee, pe când spinii sunt lemnoase. În Pilda semănătorului (Matei 13:7, etc.), „spinii" între care a căzut sămânţă au fost, după toate probabilităţile scaietele lăptos (silybum marianum) care apare pe la marginea ogoarelor şi creşte rapid.

În unele pasaje unde Biblia menţionează cuvântul „spini" ea se referă la rugul sfânt (Rubus sanguineus). Probabil că Proverbe 15:19 şi Osea 2:6 se referă la acest rug, dar „spinii din pustie" (Judecători 8:7) pot fi acacia, sau Ziziphus lotus lotus, iar „mărăcinii" pot fi Lycium sp., care este „rugul" din pilda lui Iotam (Judecători 9:14). Cununa de *spini (Matei 27:29; Marcu 15:17; Ioan 19:5) împletită pentru Isus înainte de răstignirea Lui trebuie să fi fost împletită din spini care s-au găsit în regiunea respectivă. Cu toate că arbustul numit „spinii lui Cristos" (Paliurus spina-christi), care are ramuri lungi şi spinoase, nu se găseşte acum în jurul Ierusalimului, se ştie cu certitudine că a crescut în acea regiune în antichitate. Totuşi, unii autori consideră că s-a folosit soberstrea (Poterium spinosum), o plantă mică şi spinoasă, sau ramuri ale arbustului Ziziphus spina-christi; alţii au sugerat că este vorba despre spinii plantei Phoenix dactylifera, ca o imitaţie batjocoritoare a unei coroane radiale (cu spinii aşezaţi pe direcţie radială, n.tr.) (comp. H. St. J. Hart, JTS n.s. 3, 1952, p. 66 ş.urm.). (vezi de asemenea Urzici, mai sus.)

Şofran. În Isaia 35:1, cuvântul ebr. habasselet înseamnă bulb, şi de aici avem traducerea „şofran". Există multe specii de crocus în Palestina, şi acestea înfloresc în timpul iernii. LXX traduce cuvântul prin krinon (crin), VA prin „trandafir" şi NEB prin „asfodelă", care are tuberculi. Zarnacadea (Narcisus tazetta) ar fi o alegere şi mai bună, întrucât este o plantă cu bulbi. Probabil că tot la şofran se face aluzie şi atunci când este vorba despre „trandafirul din Şaron", Cântarea Cântărilor 2:1. Vezi Trandafir, mai jos.

Trandafirul. Adevăratul trandafir, Rosa phoenicia, nu este comun în Palestina şi este puţin probabil ca „trandafirul din Şaron" (Cântarea Cântărilor 2:1) să se refere la această plantă. Au fost menţionate ca posibile identificări pentru „trandafirul din Şaron" Anemone, Cistus, Narcissus, Tulipa şi Crocus.

În apocrifa, „trandafirul" din Eclesiasticus 1:8 a înflorit primăvara şi poate fi laleaua, narcisa sau şofranul. În Eclesiasticus 24:14 şi 39:13, aluzia se face probabil la leandru (Nerium oleander) care este un arbust înalt ce creşte pe lângă apele din regiunile pietroase, cu flori de culoarea roză cu frunze otrăvitoare. „Trandafirii" din 2 Ezra 2:19 şi „bobocii de trandafir" din Eclesiasticul 2:8 au fost privite ca specii ale trandafirului de stâncă (Cistus), trandafirul propriu-zis (Rosa) sau leandru.

Trestia.  

1. Cuvântul. ebr. ’ahu (Iov 8:11, VA, „stânjenel"; Geneza 41:2, 18, VA „pajişte"). Acesta este un termen general pentru plantele de apă, care cresc în mlaştini şi pe malul râurilor - de aici rezultă întrebarea retorică a lui Bildad („Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?").

2. Termenul ebr. sup „trestie" (Exod 2:3, 5; Isaia 19:6). Este clar că acest cuvânt se referă specific la papura căreia îi place umezeala Typha latifolia sau la o altă specie de papură Typha angustata, cea de-a doua fiind întâlnită şi astăzi în jurul Nilului şi a canalelor lui. Marea Roşie (yam sup) ar fi literar „Marea Trestiilor" (cf. egypt. p’-twf).

3. Termenul ebr. qaneh; şi gr. kalamos. Se referă la ierburi înalte care cresc în locurile umede (în mlaştini, pe malurile râurilor, etc.), care sunt deseori adăpostul animalelor de apă (cf. Iov 40:21; Isaia 19:6-7; 35:7). Atât cuvântul ebr. cât şi cel gr. sunt termeni cu un sens destul de general, deşi unii consideră că ele se referă la Arundo donax din Palestina şi Egipt, care creşte şi peste 3 m înălţime, şi la trestia obişnuită (Phragmites communis), care este mai mică. Când este judecat de Dumnezeu, Israel este ca o trestie clătinată în ape (1 Împăraţi 14:15); iar în cuvintele lui Cristos, trestiile bătute de vânt, precum şi curtenii îmbrăcaţi în haine moi sunt lucruri ce nu pot fi găsite în pustiul uscat (Matei 11:7-8; Luca 7:24). Dacă pe o trestie se reazămă o greutate prea mare, ea se va rupe neregulat, iar aşchiile vor intra în mână. În acelaşi fel s-a întâmplat cu Israel care s-a bazat pe Egipt şi a fost vătămat de acesta în zilele lui Isaia (Isaia 36:6; 2 Împăraţi 18:21), a lui Ieremia şi Ezechiel (Ezechiel 29:6-7). „Trestia frântă" poate fi simbolul celui slab pe care Mesia nu-l va rupe de tot (Isaia 42:3; Matei 12:20).

Înainte de răstignire, soldaţii i-au dat lui Cristos o trestie în loc de sceptru ca să-L batjocorească, iar apoi L-au lovit cu ea (Matei 27:29-30; Marcu 15:19). Pe cruce, lui Isus I s-a oferit un burete muiat în oţet, prins în vârful unei trestii (Matei 27:48; Marcu 15:36; sau „isop", Ioan 19:29). O trestie putea sluji ca instrument de măsurare a lungimii, şi numele ei a fost adoptat ca unitate de măsură egală cu şase coţi (Ezechiel 40:3-8; 41:8 (cei 6 coţi); 42:16-19; Apocalipsa 11:1; 21:15-16), întocmai cum s-a întâmplat şi cu termenul qanu în Mesopotamia. (*GREUTĂŢI ŞI MĂSURI.)

Urzica. Nu se cunoaşte clar la ce plante se referă două cuvinte ebr.

1. harul, care ar putea să provină din vechea rădăcină haral, „a fi ascuţit", „a înţepa". Cuvântul se găseşte în Iov 30:7 (LXX „tufărie sălbatică"); Proverbe 24:31; Ţefania 2:9; VRmg. traduce în fiecare caz „măzăriche", iar NEB „tufăriş" sau „buruieni".

2. qimmos (Isaia 34:13; Osea 9:6). Probabil că în realitate este vorba despre o urzică, cea mai comună specie din Palestina fiind Urtica pilulifera, care creşte pe maidane. (Vezi de asemenea Scaiul, de mai jos.)

Viţa Sodomei. Există mai multe opinii cu privire la aluziile ce se fac în Cântarea lui Moise (Deuteronom 32:32) la această plantă. Este posibil ca expresia să aibă un sens figurat, descriind amărăciunea duşmanilor lui Israel. Dacă este într-adevăr o plantă, care conţine o substanţă ca şi praful, închisă sub o coajă plăcută la vedere, s-a sugerat că este vorba despre Solanum sodomeum sau Calotropic procera, cu seminţe asemănătoare unei pene într-un fruct umflat. După toate probabilităţile, expresia s-a născut din asocierea cu colocintul, o *tigvă sălbatică, Citrullus Colocynthis, care se întinde pe terenul nisipos din regiunea Mării Moarte şi are nişte fructe uşoare şi amare la gust.

BIBLIOGRAFIE

A. Alon, The Natural History of the Land of the Bible, 1969; A. Goor şi M. Nurock, Fruits fo the Holy Land, 1968; R.K. Harrison, „The Biblical Problem of Hyssop", EQ 26, 1954, p. 218-224; idem, „The Mandrake and the Ancient World", EQ 28, 1956, p. 87-92; idem, Healing Herbs of the Bible, 1966; F.N. Hepper, Plants of Bible Lands, în curs de apariţie; I. Löw, Die Flora der Juden, 1-4, 1924-34; H.N. şi A.L. Moldenke, Plants of the Bible, 1952; W. Walker, All the Plants of the Bible, 1957; M. Zohary, Plant-life of Palestine, 1962; Flora Palaestina, începând din 1966.

F.N.H. et al.