podoabe
PODOABE. Din vremurile paleolitice,
podoabele au fost folosite de om pentru a-şi înfrumuseţa obiectele de care se
folosea în viaţa de toate zilele. Atunci când motivaţia este corectă,
îndemânarea meşteşugarului este un lucru plăcut lui Dumnezeu, şi într-adevăr,
pentru construirea cortului întâlnirii, Beţaleel a fost umplut de Duhul (ruah)
lui Dumnezeu (Exod 31:1-5), aşa cum au fost şi cei care au confecţionat hainele
marelui preot (Exod 28:3).
Descoperirile arheologice au arătat că în timpurile
biblice sculptarea lemnului şi a fildeşului a fost executată cu mare
îndemânare; ţesutul şi broderiile au ajuns sa fie arte de ţinută înaltă; şi
tehnicile de prelucrare fină a metalului au fost bine înţelese (*ARTE ŞI
MEŞTEŞUGURI). Se pot distinge trei categorii de obiecte ornamentate.
I. Personale
Nu avem dovezi care să confirme că, în antichitate,
în Orientul Apropiat s-ar fi practicat tatuajul ornamental, dar îmbrăcămintea
era deseori bogat împodobită, iar bijuteriile au fost folosite pe scară mare.
Cu toate că numai câteva exemplare de textile s-au recuperat în afara
Egiptului, basoreliefurile şi picturile murale asiriene şi persane de la Mari
de pe Eufrat prezintă, uneori în detaliu, obiecte de îmbrăcăminte cu broderii
fine. Picturile din mormintele egiptene zugrăvesc, de asemenea, obiecte de
îmbrăcăminte în detaliu, şi într-un mormânt de la Beni-hasan, un grup de nomazi
asiatici cu costume viu colorate (vezi IBA, fig. 25) lasă impresia unui gen de
îmbrăcăminte ornamentală purtată probabil de către patriarhi (*ÎMBRĂCĂMINTE).
Au fost găsite multe exemplare de bijuterii
(*BIJUTERII ŞI PIETRE SCUMPE) cu ocazia săpăturilor arheologice, cele mai
importante fiind probabil cele de la „Mormintele împărăteşti" de la *Ur.
Mai mulţi termeni care se referă la obiecte de
podoabă personale sunt traduse cu „podoabă", dar semnificaţia lor precisă
este în multe cazuri incertă. Printe acestea se numără următoarele:
1. hali (Proverbe 25:12),
care probabil că provine dintr-o rădăcină semită hlh, „a împodobi";
toate versiunile engl. traduc termenul cu „ornament". Cuvântul mai apare
şi în Cântarea Cântărilor 7:1, unde aceleaşi versiuni îl traduc cu
„bijuterie".
2. liwya (Proverbe 1:9; 4:9;
lit. „obiect răsucit"); VR traduce „salbă" şi VSR „ghirlandă".
3. ‘adi (Exod 33:4-6; 2
Samuel 1:24; Isaia 49:18; Ieremia 2:32; 4:30; Ezechiel 7:20; 16:7, 11; 23:40),
derivat de la ‘ada, „a împodobi", „a se împodobi"; în toate
versiunile engl. este tradus cu „podoabă, a împodobi".
4. pe’er (Isaia 61:10), de
la pa’ar în Pi’el însemnând „a înfrumuseţa"; VR şi VSR traduc
„ghirlandă".
5. se’ada (3 (Isaia 3:20), a
cărui etimologie nu este cunoscută. Probabil că înţelesul este „brăţară"
(după cum apare în VSR); VR traduce „lanţ de la gleznă".
6. ‘ekes (Isaia 3:18), poate
înrudit cu termenul arab ‘ikasu, „a împiedica (o cămilă)", de la ‘akasa,
„a inversa, a lega invers", de unde în VR şi VSR se traduce cu „brăţară
pentru gleznă". Rădăcina apare ca verb în Isaia 3:16, unde este tradusă
prin „a scoate un sunet subţire".
Deşi în anumite cazuri speciale, cum ar fi ceremoniile
de căsătorie, purtarea podoabelor şi a bijuteriilor era considerată ceva normal
şi corect (Isaia 61:10), folosirea exagerată a podoabelor personale este
condamnată pe faţă (Isaia 3:18-23; 1 Timotei 2:9). Isaia 3 ne prezintă un
catalog cu mai multe feluri de podoabe care sunt traduse diferit în versiunile
englezeşti. Unele dintre acestea sunt hapax legomena, şi nu putem adăuga
prea multe la traducerea VSR. Termenul „brăţările" sera din v. 19
este confirmat probabil de termenul înrudit acadian semeru (seweru)
care are acest înţeles. În acelaşi fel, în v. 21, termenul „inelele" (tabba’at,
VSR „inel cu sigiliu") este confirmat de termenul acad. (timbu’u,
timbutu, „inel cu sigiliu") (*PECETE). Traducerile din VA care au fost
modificate foarte mult în ultimele versiuni se referă la cuvintele
„cerceii" (sahas; VR. VSR *„amulete") din v. 19,
„mahramele" (mitpahat; VR „şal", VSR „giulgiu") în v. 23.
Printre alte obiecte de podoabă personale erau:
1. hah, de obicei un cârlig
sau un inel cu care era ţinut captiv un om (2 Împăraţi 19:28) sau un animal
(Ezechiel 29:4), dar în Exod 35:22 este un ornament (VA „brăţară", VR şi
VSR „broşa");
2. saharon, probabil un
obiect în formă de semilună, folosit pentru cămile (Judecători 8:21; VA
„podoabă", VR „semilună") şi pentru oameni (Judecători 8:26; Isaia
3:18, VA „cerc rotund ca şi luna", VR „semilună"); şi multe alte
lanţuri, podoabe, care includeau
3. rabid, probabil un inel
răsucit pentru gât (Geneza 41:42; Ezechiel 16:11);
4. ‘anaq o formă mai
complicată făcută din sârmă împletită care putea avea pandantive care atârnau
(Judecători 8:26; Proverbe 1:9; Cântarea Cântărilor 4:9);
5. sarsera, probabil un lanţ
mai flexibil, confecţionat din inele (Exod 28:14,22; 39:15; 1 Împăraţi 7:17; 2
Cronici 3:5,16);
6. haruz un lănţişor format
din mărgele înşirate pe o aţă (Cântarea Cântărilor 1:10; RV „aţă cu
bijuterii"). Un alt tip de podoabe, menţionat în 1 Macabei 10:89; 11:58;
14:44, este „catarama" (în gr. porpe, „catarama-ac",
„catarama-broşă").
Un caz special în podoabele personale îl constituie
îmbrăcămintea marelui preot (*ÎMBRĂCĂMINTE). Haina de in era ţesută ornamental
(Exod 28:39, RV, RSV), efodul şi cingătoarea erau ornamentate (Exod 28:6, 8) şi
de jur împrejurul poalei efodului erau aşezate alternativ rodii şi clopoţei (Exod
28:31- 35). Pe lângă acestea, şi pieptarul (vezi *PIEPTARUL MARELUI PREOT)
conţinea elemente ornamentale.
În Exod 13:16 şi Deuteronom 6:8; 11:18, cuvântul
„fruntari" totapot pare să se refere la anumite podoabe ce se
purtau pe cap. S-a sugerat că există o legătură între acest cuvânt şi termenul
acad. tatapu „a încercui", dar legătura nu este certă.
II. Obiecte portabile
Din cele mai vechi timpuri pe vasele de lut s-au
folosit ornamente pictate sau crestate şi, cu toate că în timpurile istorice
abundenţa în alte posesiuni a avut ca rezultat absenţa ornamentelor, anumite
obiecte cum ar fi cele miceneene şi cele numite „filistene" pot fi
distinse uşor şi constituie un criteriu util de datare pentru arheolog.
*Arheologia a arătat că uneltele şi armele au avut, ocazional, ornamente
corespunzătoare, dar categoria de obiecte mai mici care necesita cele mai
elaborate şi mai fine ornamentări era aceea a articolelor cosmetice. Cutii,
borcane pentru unsori, palete pentru amestecarea coloranţilor şi mânere pentru
oglinzi confecţionate din oase şi din fildeş, sculptate cu măiestrie au fost
scoase la suprafaţă în Siria, Palestina, Mesopotamia şi Egipt. Mobilierul, în
special în palatele regale, a fost uneori bogat ornamentat cu articole
sculptate din fildeş (cf. 1 Împăraţi 10:18; 2 Cronici 9:17; Amos 6:4 şi
*FILDEŞ). Faptul că au fost folosite covoare ornamentale este arătat de pavaje
din lespezi de piatră, sculptate ca o imitaţie a covoarelor din palatele regale
ale Asiriei. Hamuri pentru cai foarte frumos ornamentate sunt zugrăvite pe
basoreliefurile din palatele asiriene şi există dovezi că şi hamurile pentru
cămile erau ornamentate (Judecători 8:21, 26).
*Cortul întâlnirii şi obiectele din el au fost
ornamentate de îndemânaticul *Beţaleel. Ornamentarea era de asemenea practicată
şi printre păgâni, după cum s-a constatat în descoperirea mobilierului de
templu, de la Meghido, Bet-Şean şi în alte locuri, unde suporturile pentru
tămâie şi pentru altar sunt ornamentate cu figuri de păsări, de animale, de
şerpi (simbol al fertilităţii) şi de oameni. Acestea erau ornamente obişnuite
legate de cultele păgâne ale vecinilor lui Israel, şi deseori cele mai
elaborate ornamente au fost cele ce se puneau pe sicriul unui decedat. Ne-au
rămas sarcofage de piatră frumos sculptate din Fenicia şi Egipt, iar
descoperirile de la „Mormintele împărăteşti" de la Ur şi din mormântul lui
Tutankhamon ne arată cât de bogate erau ornamentele care îl însoţeau pe cel
mort în mormânt.
III. Podoabe arhitecturale
În antichitate, clădirile şi mai ales palatele au
fost ornamentate atât în interior cât şi în exterior. Pereţii interiori ai
încăperilor mai importante din palatele regilor asirieni de la Ninive şi
Khorsabad au fost împodobiri cu basoreliefuri sculptate şi cu uşi păzite de
impunătoare statui compuse în formă de animale (IBA, fig. 44). Probabil că
aceste basoreliefuri au fost colorate în antichitate, fiind de fapt picturi
murale glorificate, de felul celor descoperite la Til Barsip care aparţin din
perioada asiriană. În palatul de la Mari care datează din prima parte a
mileniului al 2-lea au fost descoperite mai multe picturi murale, sugerând că
motivul pentru care astfel de ornamente nu s-au descoperit mai frecvent este
caracterul lor perisabil.
În Egipt, unde cele mai binecunoscute picturi
murale s-au găsit în mormintele săpate în stâncă, au fost excavate şi palate cu
picturi murale la Malkata (Amenophis III) şi el-Amarna (Amenophis IV). Marile
temple de la Karnak şi Luxor au fost ornamentate cu picturi murale şi cu
basoreliefuri şi cu inscripţii hieroglifice, hieroglifele însele formând
elemente ornamentale. Probabil că *fildeşul nu a fost folosit numai pentru a
ornamenta mobilierul ci şi pentru a fi folosit ca aplice pentru încăperile mai
importante, aşa cum ne sugerează proviziile de fildeş sculptat găsite la
Nimrud, Arslan Tash, Meghiddo şi Samaria (cf. 1 Împăraţi 22:39; Psalmul 45:8;
Amos 3:15).
Ornamentele exterioare, care în perioadele de mai
înainte puteau consta din pereţi îmbrăcaţi cu piatră, sau în Asiria puteau
consta din statui în formă de animale care păzeau porţile, au ajuns să fie
foarte somptuoase în Babilonul lui Nebucadneţar, unde săpăturile arheologice au
scos la suprafaţă mari faţade de cărămizi colorate şi emailate, care conţineau
desene de animale şi rozete la îmbinări.
În ultima parte a primului mileniu î.Cr., persanii
au recrutat meşteşugari din tot Orientul Mijlociu pentru a zidi şi a ornamenta
marele şi ceremonialul oraş Persepolis , angajând chiar şi meşteşugari din
regiunea Mării Egee. Influenţa egeeană a fost simţită aici începând din
mileniul al 2-lea î.Cr. (Alalah, Ugarit) şi este posibil ca termenul kaptor
din Exod 25:31-36; 37:17-22 şi Amos 9:1; Ţefania 2:14 să se refere la anumite
aspecte arhitecturale ornamentale, poate la un capitel, originar din Creta sau
din regiunea Mării Egee.
Avem motive să credem că în perioada monarhiei,
regii şi cei bogaţi au împrumutat obiceiurile popoarelor din jurul lor, în
special obiceiurile fenicienilor, în ceea ce priveşte ornamentarea palatelor şi
a caselor lor.
BIBLIOGRAFIE
Nu s-a scris nici o lucrare care să trateze
întregul subiect. Material relevant poate fi găsit incindental în lucrarea lui
C.Singer, E. Holmyard şi A. Hali, A History of Technology, 1, 1954, în
special la p. 413-447, 623-703, şi passim în lucrarea lui H. Frankfort, The
Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954; W.S. Smith, The Art
and Architecture of Ancient Egypt, 1958; iar referitor la Palestina, A.G.
Barrois, Manuel d’Archéologie Biblique, 1-2, 1939-53; Y. Shiloh, PEQ
109, 1977, p. 39-42 („Proto-Aeolicî capital); K.R. Maxwell; Hyslop, Western
Asiatic Jewellery, 1971.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu