rugul aprins
RUGUL APRINS. Chemarea lui
Moise de a fi eliberatorul Israelului a avut lor când el s-a întors să vadă
minunea rugului care ardea şi totuşi nu era mistuit (Exod 3:3). Asemenea
tuturor manifestărilor de acest fel care sunt consemnate în Biblie - de ex.
cuptorul cu fum şi flăcări (Geneza 15:17) şi stâlpul de nor-foc (Exod 13:21) -
rugul aprins este o auto-revelare a lui Dumnezeu, şi nu a Israelului în
cuptorul nenorocirii. Povestea începe spunând că *Îngerul Domnului i-a apărut
(Exod 3:2); expresia evr. tradusă „într-o flacără de foc" înseamnă mai
curând „ca o..." sau „sub forma unei..." (v. 2); Moise (v. 6) „se temea
să privească pe Dumnezeu"; Deuteronom 33:16 vorbeşte de Cel „ce S-a arătat
în rug". Revelaţia redată astfel poate fi concluzionată după cum urmează:
„viu", „sfânt" şi „interior". Rugul nu este mistuit deoarece
flacăra este auto-suficientă, auto-perpetuatoare. În mod egal, şi printr-un
simbolism consecvent, flacăra este sfinţenia intangibilă a lui Dumnezeu (v. 5),
fiind într-adevăr prima expresie deschisă a sfinţeniei divine în Scriptură. În
al treilea rând, pentru a revela harul suveran al lui Dumnezeu, care, deşi
auto-suficient, alege şi împuterniceşte în mod deliberat instrumente de
slujire, flacăra din rug declară că Dumnezeul viu, sfânt este cel care
locuieşte în lăuntru. Astfel revelaţia de la rugul aprins constituie cadrul
promisiunii prezenţei divine a lui Moise (v. 12), a împlinirii legământului cu
părinţii (Exod 2:24; 3:6; 6:5), a numelui divin (v. 14), şi al sfintei legi de
pe Sinai.
BIBLIOGRAFIE
U. Cassuto, A Commentary on the Book of Exodus,
1967; B.S. Childs, Exodus, 1974.
J.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu