sfetnic
SFETNIC. (Ebr. yo’es, „unul care
dă îndemnuri sau sfaturi"). Ideea de bază apare în Proverbe 24:6b.
Cuvântul este folosit ca o denumire a lui Mesia în Isaia 9:6, unde cu privire
la darea de sfaturi se spune despre El că este o minune (pele’). VSR
foloseşte „sfetnic" pentru a traduce paraktetos în Ioan, are însă
„avocat" în 1 Ioan 2:1.
Cuvântul parakletos derivat de la verbul parakaleo,
ad litteram „a chema deoparte", a fost interpretat atât din punct de
vedere activ, cât şi pasiv; din punct de vedere drept semnificând o persoană
care stă alături de cineva şi sfătuieşte sau încurajează, de unde
„Mângâietorul" (VA) în Ioan 14:16, 26; 15:26; 16:7; din punct de vedere
pasiv semnificând o persoană chemată să fie alături de cineva, mai ales la
tribunal (deşi mai degrabă ca prieten al acuzatului, decât ca susţinător
profesional), de unde „avocat" în 1 Ioan 2:1. Multe versiuni
transliterează pur şi simplu termenul grecesc, de unde termenul engl.
„Paraclete" pentru Duhul Sfânt.
În NT parakaleo este folosit adeseori cu
semnificaţia de „a sfătui", „a încuraja", şi în Faptele Apostolilor
9:31 se vorbeşte în mod expres despre paraklesis ale Duhului Sfânt, care
înseamnă probabil „sfaturile, îndemnurile" sau „încurajarea" Duhului
Sfânt (deşi poate însemna invocarea ajutorului Duhului Sfânt).
Există puţine dovezi în favoarea unei întrebuinţări
active a lui paraktetos în afară de NT sau de către comentatorii
patristici asupra pasajelor din Evanghelie, care par să derive sensul de
„sfetnic" sau „încurajator" numai din contextul general, care
vorbeşte despre sentimentul de părăsire pe care l-au încercat ucenicii la
plecarea lui Isus şi despre nevoia lor de a fi învăţaţi mai multe cu privire la
El. În traducerea gr. a pasajului din Iov 16:2, Acuila şi Theodotion au folosit
parakletoi acolo unde LXX are parakletores, substantivul activ
obişnuit pentru „mângâietori".
Pe de altă parte, ajutorul Duhului promis în Matei
10:19-20; Marcu 13:11; Luca 12:11-12 este cu exactitate cel al unui avocat
înaintea autorităţilor iudaice şi seculare. Până şi Ioan 16:8-11 are un ton
judiciar, deşi ce e drept mai degrabă de acuzare, decât de apărare. Traducerea
„avocat" este mai potrivită în 1 Ioan 2:1, unde păcătosul este imaginat ca
fiind acuzat înaintea dreptăţii lui Dumnezeu. Totuşi, chiar şi aici sensul mai
general nu este imposibil.
Dovezile sunt frumos echilibrate, şi de vreme ce
atât de multe cuvinte din cea de-a patra Evanghelie par destinate să sugereze
mai mult decât o singură semnificaţie, este probabil de preferat o traducere
ambiguă cum este cea de „sfetnic" din VSR.
Criticii au argumentat că aplicarea cuvântului paraktetos
la Duhul Sfânt în Evanghelie şi la Isus Cristos în Epistolă indică paternitatea
diferită a celor două lucrări. Dar: (i) acel paraklesis al Duhului Sfânt
este în mijlocul primejdiilor şi dificultăţilor pământeşti, pe când Isus apare
pentru noi în cer; (ii) aceste slujbe diferite, dar paralele, sunt reflectate
şi în Romani 8:26, 34: Duhul mijloceşte în noi, iar Cristosul înviat mijloceşte
pentru noi în cer; (iii) cuvintele allos parakletos folosite în Ioan
14:16, deşi uzanţa gr. permite traducerea „un altul, un Paraclete", pot
însemna pur şi simplu „un alt Paraclete", implicând faptul că Isus Însuşi
este un Paraclete. (*DUHUL SFÂNT).
BIBLIOGRAFIE
C. K. Barrett, JTS s.n. 1, 1950, p. 7-15; G.
Johnston, The Spirit-Paraclete in the Gospel of John, 1970, p. 80-118.
M.H.C
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu