unguent untdelemn
UNGUENT UNTDELEMN. (Ebr. mirqahat,
semen; gr. myron). Unguente preparate în diferite moduri erau
folosite pe scară largă în Orientul Apropiat. Erau folosite în principal ca
produse cosmetice şi probabil că îşi au originea în Egipt. Vase de toaletă,
dintre care făceau parte vasele de alabastru pentru unguente, au fost
recuperate în număr mare în diferite locuri din Palestina.
Se pare că egiptenii au descoperit că aplicarea
unguentelor era calmantă şi dădea prospeţime. Aveau obiceiul ca la mese festive
să pună conuri mici cu unguent parfumat pe fruntea oaspeţilor. Căldura corpului
topea treptat unguentul care se prelingea pe faţă şi pe îmbrăcăminte, producând
un miros plăcut. Acest obicei a fost adoptat de semiţi (Psalmul 133:3) şi s-a
păstrat până în vremurile NT (Matei 6:17; Luca 7:46).
Alte popoare au preluat obiceiul egiptenilor de a
folosi unguente pentru a reduce uscarea pielii, iritarea produsă de căldură. În
localităţile unde apa era greu de găsit, unguentele aromate erau folosite
pentru a acoperi mirosul transpiraţiei. Alteori erau folosite împreună cu
produse cosmetice pentru toaleta personală. Unguentele erau preparate fie de
farmacişti (2 Cronici 16:14), fie de parfumieri (Exod 30:35), fie de preoţi sau
persoane individuale, folosind o diversitate de substanţe aromate.
Untdelemnul pentru ungerea sfântă (Exod 30:23-25)
prescris pentru a fi folosit în ritualurile de la cortul întâlnirii trebuia să
fie preparat potrivit cu meşteşugul celor ce prepară mirodenii. Consta din ulei
de măsline, mir, scorţişoară, trestie mirositoare şi casie; probabil că
ingredientele solide erau pulverizate şi fierte în uleiul de măsline (cf. Iov
41:31). Producerea acestui preparat de persoane neautorizate era strict
interzisă (Exod 30:37-38).
Potrivit lui Pliniu, unguentele erau păstrate cel
mai bine în vase de alabastru. În asemenea condiţii calitatea lor se
îmbunătăţea cu trecerea vremii şi deveneau deosebit de valoroase după mai mulţi
ani. Astfel, vasul de alabastru menţionat în Evanghelii (Matei 26:7; Marcu
14:3; Luca 7:37) a fost un vas foarte scump care conţinea mir de nard (Nardostachys
jatamansi). Această plantă erbacee înrudită cu valeriana era importată din
N Indiei şi era folosită de evrei şi romani deopotrivă pentru ungerea morţilor.
Adjectivul pistike din Marcu 14:3 şi Ioan 12:3 poate însemna fie
„lichid", fie „autentic".
Unguentele erau folosite într-un sens
cvasi-sacramental atunci când regii noi erau consacraţi pentru funcţia aceasta.
Astfel, Samuel l-a uns pe Saul (1 Samuel 10:1), Elisei l-a uns pe Iehu (2
Împăraţi 9:3) şi Iehoiada a uns pe Ioas (2 Împăraţi 11:12). Păstorii din
Palestina preparau un unguent din ulei de măsline cu care ungeau rănile oilor
de pe faţă (cf. Psalmul 23:5). În vremea VT bolnavii erau unşi adesea în cadrul
unui ritual religios (Iacov 5:14). Unguentele parfumate cu mir erau folosite
pentru ungerea morţilor (Luca 23:56; Marcu 14:8).
BIBLIOGRAFIE
H. N. şi A. L. Moldenke, Plants of the Bible,
1952, p. 148 ş.urm.; R. K. Harrison, Healing Herbs of the Bible, 1966,
p. 49-54.
R.K.H.
"Adjectivul pistike din Marcu 14:3 şi Ioan 12:3 poate însemna fie „lichid", fie „autentic"."
RăspundețiȘtergereCuvântul "pistike" se referă la sâmănța de fistic, din care se poate face un ulei, uleiul de fistic. (vezi wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Pistachio)