Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

unguent untdelemn


UNGUENT UNTDELEMN. (Ebr. mirqahat, semen; gr. myron). Unguente preparate în diferite moduri erau folosite pe scară largă în Orientul Apropiat. Erau folosite în principal ca produse cosmetice şi probabil că îşi au originea în Egipt. Vase de toaletă, dintre care făceau parte vasele de alabastru pentru unguente, au fost recuperate în număr mare în diferite locuri din Palestina.

Se pare că egiptenii au descoperit că aplicarea unguentelor era calmantă şi dădea prospeţime. Aveau obiceiul ca la mese festive să pună conuri mici cu unguent parfumat pe fruntea oaspeţilor. Căldura corpului topea treptat unguentul care se prelingea pe faţă şi pe îmbrăcăminte, producând un miros plăcut. Acest obicei a fost adoptat de semiţi (Psalmul 133:3) şi s-a păstrat până în vremurile NT (Matei 6:17; Luca 7:46).

Alte popoare au preluat obiceiul egiptenilor de a folosi unguente pentru a reduce uscarea pielii, iritarea produsă de căldură. În localităţile unde apa era greu de găsit, unguentele aromate erau folosite pentru a acoperi mirosul transpiraţiei. Alteori erau folosite împreună cu produse cosmetice pentru toaleta personală. Unguentele erau preparate fie de farmacişti (2 Cronici 16:14), fie de parfumieri (Exod 30:35), fie de preoţi sau persoane individuale, folosind o diversitate de substanţe aromate.

Untdelemnul pentru ungerea sfântă (Exod 30:23-25) prescris pentru a fi folosit în ritualurile de la cortul întâlnirii trebuia să fie preparat potrivit cu meşteşugul celor ce prepară mirodenii. Consta din ulei de măsline, mir, scorţişoară, trestie mirositoare şi casie; probabil că ingredientele solide erau pulverizate şi fierte în uleiul de măsline (cf. Iov 41:31). Producerea acestui preparat de persoane neautorizate era strict interzisă (Exod 30:37-38).

Potrivit lui Pliniu, unguentele erau păstrate cel mai bine în vase de alabastru. În asemenea condiţii calitatea lor se îmbunătăţea cu trecerea vremii şi deveneau deosebit de valoroase după mai mulţi ani. Astfel, vasul de alabastru menţionat în Evanghelii (Matei 26:7; Marcu 14:3; Luca 7:37) a fost un vas foarte scump care conţinea mir de nard (Nardostachys jatamansi). Această plantă erbacee înrudită cu valeriana era importată din N Indiei şi era folosită de evrei şi romani deopotrivă pentru ungerea morţilor. Adjectivul pistike din Marcu 14:3 şi Ioan 12:3 poate însemna fie „lichid", fie „autentic".

Unguentele erau folosite într-un sens cvasi-sacramental atunci când regii noi erau consacraţi pentru funcţia aceasta. Astfel, Samuel l-a uns pe Saul (1 Samuel 10:1), Elisei l-a uns pe Iehu (2 Împăraţi 9:3) şi Iehoiada a uns pe Ioas (2 Împăraţi 11:12). Păstorii din Palestina preparau un unguent din ulei de măsline cu care ungeau rănile oilor de pe faţă (cf. Psalmul 23:5). În vremea VT bolnavii erau unşi adesea în cadrul unui ritual religios (Iacov 5:14). Unguentele parfumate cu mir erau folosite pentru ungerea morţilor (Luca 23:56; Marcu 14:8).

BIBLIOGRAFIE
H. N. şi A. L. Moldenke, Plants of the Bible, 1952, p. 148 ş.urm.; R. K. Harrison, Healing Herbs of the Bible, 1966, p. 49-54.

R.K.H.


Un comentariu:

  1. "Adjectivul pistike din Marcu 14:3 şi Ioan 12:3 poate însemna fie „lichid", fie „autentic"."

    Cuvântul "pistike" se referă la sâmănța de fistic, din care se poate face un ulei, uleiul de fistic. (vezi wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Pistachio)

    RăspundețiȘtergere

Cele mai citite articole: