Fericire
O, drag Cuvânt cu chip fierbinte,
atât de-ades şi cald rostit,
ce rar într-adevăr pe lume
eşti tu gustat şi-mpărtăşit!
Ce uriaş tribut de lacrimi
şi jertfe trebuie să dea
sărmana inimă-omenească
flămândă după faţa ta.
O, fericire-adânc râvnită
de-atâţia oameni pe pământ,
ce mulţi aşteaptă cu ulciorul
vieţii la izvoru-ţi sfânt!
Dar vai izvorul tău e-un picur
aşa de-ncet şi-atât de rar
că mulţi aşteaptă viaţa-ntreagă
un strop din tine, în zadar.
O, câţi se-nghesuie spre tine
călcând pe alţii şi lovind
nădăjduiesc să te ajungă furând,
vânzând şi-ademenind.
Dar preţul scump al mântuirii
şi-al păcii conştiinţei lor,
nu-ţi poate cumpăni comoara...
Şi veşnic fără tine mor.
Scump dar ceresc, o, fericire,
tu eşti a celor blânzi şi buni,
ce de la Dumnezeu te-aşteaptă
ca dar smeritei rugăciuni;
Dar şi mai mult tu eşti al celor
ce-au renunţat la tine-aici,
ca să te poată da la alţii
ce sunt mai părăsiţi şi mici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu